Home > Lifestyle > Stiri > Miss platinum

Miss platinum

Pentru marele public, Miss Platnum, pentru apropiați, Ruth. A emigrat în Germania la opt ani. A încercat  să-și îndulcească înstrăinarea printr-un limbaj universal: muzica. Dintotdeauna a fost o militantă. La 18 ani încuraja prin muzică nevestele casnice din Berlin care nu aveau curajul să  își părăsească bărbații. A cântat cu legendara Jocelyn B. Smith în concerte ca backing vocals, și-a făcut loc în lumea muzicală, chiar dacă era „altfel” și a lansat un hit „Give Me the Food”, care a convins mii de femei din lume să nu mai încerce să fie altceva decât sunt.

Pentru că nu a renunțat la primul eșec, pentru că nu s-a dezis de rădăcinile ei românești, ci, dimpotrivă, le-a promovat, pentru că a spus convingător tuturor femeilor să aibă curajul de a cere să fie acceptate așa cum sunt, o declarăm pe Ruth, femeia Tabu a lunii.



DESPRE VÂRSTA DIN SUFLET…

„Pentru mine acum nu e nicio diferență între vârsta din buletin și cea reală. Mă simt și gândesc ca la 27 de ani, dar la opt ani eram mai matură. Un copil plecat dintr-o țară fără posibilități cum eram eu, în care până și jucăriile păreau triste și în care dulciurile erau de trei feluri (!), totul în Germania mi se părea strălucitor!

Normal că primul an petrecut în Germania m-a marcat. Mă simțeam altfel. Aveam deja o experiență de viață mult mai bogată decât a oricăruia dintre colegii mei de școală! Åži mai cred sincer că în timpul școlii am învățat că nu trebuie să îmi pese de ce gândesc ceilalți. Am reușit să dobor prejudecățile celor din jur, ceea ce cred că este foarte important! I-am făcut pe nemți să mă considere una de-a lor. Nu mulți se pot mândri cu asta!”


Comenteaza acest articol

Miss platinum

by admin   1 min
0