Tabu
CULTUREPEOPLESlider

Moby își cere într-un final scuze de la Natalie Portman cu care nu a avut o relație

Toată săptămâna trecută Moby a fost criticat de toate publicațiile lumii pentru că a spus că a avut o relație cu Natalie Portman pe când aceasta avea doar 20 ani.

Moby are o istorie destul de mare de a face declarații extraordinare. Însă cea mai recentă este și mincinoasă și apare într-o biografie a cântărețului. El a susținut sus și tare că a avut o aventură de scurtă durată cu Natalie Portman când aceasta avea vârsta de 20 de ani iar el 33. Portman a contestat afirmațiile lui Moby într-un interviu publicat în Harper Bazaar, spunând: “Am fost surprinsă să aud că am avut o aventură în timpul foarte scurt cât l-am cunoscut mai ales că în amintirea mea el era un bărbat în toată firea, mult mai bătrân decât pretinde și care s-a comportat destul de neplăcut cu mine atunci când am absolvit liceul.” După ce toată săptămâna trecută a tunat și fulgerat pe Instagram că ceea ce spune actrița nu e adevărat acum Moby își cere scuze. Un fel de scuze. Într-o altă postare de pe Instagram a scris pe un fundal gol “scuze” și reușește cumva să-și promoveze și cartea cu un drum.

El scrie: După ce a trecut ceva timp, mi-am dat seama că multe dintre criticile care au fost îndreptate asupra mea în ceea ce privește includerea lui Natalie în carte sunt valabile.

De asemenea recunosc pe deplin faptul că a fost lipsit de considerație din partea mea să nu o informez în prealabil despre includerea ei în carte și, de asemenea, să nu-i respect pe deplin reacția.

O admir enorm pe Natalie, pentru inteligența, creativitatea și activismul ei pentru drepturile animalelor și nu-mi place să mă gândesc că i-aș fi cauzat suferința ei și familiei sale.

De asemenea, accept faptul că, având în vedere diferența de vârstă de aproape 14 ani dintre noi doi, ar fi trebuit să fiu mai responsabil și mai respectuos atunci când Natalie și cu mine ne-am întâlnit, cu aproape 20 de ani în urmă.

 

ARTICOLE SIMILARE

Mesajul fanului Mădălinei Manole la 10 ani de la moartea artistei

Tabu Tabu

Motivul neașteptat pentru care Adelina Pestrițu merge la psiholog

Andreea Damian

Excesul de muncă predispune femeile, dar nu și bărbații, la o boală mortală

Andreea Damian

Avertismentul medicilor: Și sexul cu un partener stabil este riscant în timpul pandemiei

Andreea Damian

Banksy explică de ce falsurile l-au forțat să intre în comerțul electronic și să-și vândă arta

Dora Constantinovici

De ce e Bianca Brad îngrijorată din cauza mamei ei

Tabu Tabu

Scrie un comentariu