A mânca niște text
Dacă s-ar face o cercetare lingvistică – nu glumesc – și s-ar stabili tabele de cuvinte ce se folosesc, în paralel, la propriu (legate de a mânca și tot ce stă în jurul acestui verb) și la figurat (împrumutate în expresii specifice tuturor lucrurilor care ne fac plăcere – dar mai cu seamă, în cele legate de amor), am fi uimiți că nu există nimic neacoperit. ată câteva exemple: a-ți fi foame, foame de cineva, a mânca și a mânca din ochi, poftă de…, a sorbi și a sorbi din ochi ș.a.m.d., se pot face combinații infinite.
O altă dovadă ar fi că literatura, care împrumută teme din realitate, și trăiește și se hrănește, ca un parazit, din ele, nu a ratat nimic din ce putea oferi gastronomia și cultura alimentației. Acum noul trend este să se îmbrace rețetele și arta mâncatului în text literar.
Nu mai departe, recent apăruta și încântătoarea carte a Alexandrei Antonioni, „Savurează-mă“, ce poartă ca subtitlu „Iubire, sex și arta de mânca“ și, nu, nu mizează pe mai vechiul deja clișeu „drumul spre inima unui bărbat trece prin stomac“, dar îl refolosește în scopul reușitei demonstrației: rețetele, speciale, puse într-un scenariu despre iubire (de la primele semne ale acesteia, trecând prin faza de fluturi în stomac, până la încheierea unei relații) însoțesc fiecare moment al vieții și îl îmbogățesc, mâncarea este dar, bucurie, sărbătoare sau terapie, în funcție de moment; un fel minunat poate salva un moment sau o relație, poate aduna și reîntregi o familie, poate fi gustul suprem al fericirii.
Tot ea ne reamintește aici și de clasica madeleină a lui Proust – îh!, o să spună multă lume –, dar să nu uităm că, după atâta timp de când s-a făcut vâlvă în jurul acestei descoperiri, e încă atât de actuală și adevărată. Prin urmare, să ne aducem aminte de brioșa înmuiată în ceai a cărei aromă, peste ani, reînviază fizic o trăire, un moment anume, reînviază, concret și cât se poate de senzorial, o amintire.
A mai apărut, de curând, o carte la fel de minunată: „Supa lui Kafka“, de Mark Crick. Se mai numește „O istorie completă a li- teraturii în 14 rețete“. Adica se pot găti rețete în timp ce se citește literatură. Una peste alta, ceea ce iubim cu toții în secret, sau mărturisit, plăcerea de dragul plăcerii, hedonism, nu ar fi de închipuit fără faimoasele banchete antice, deci mese bogate, savuroase. Mese de plăcere.
Mofturi
Dar pentru că moda femeilor durdulii cu piele translucidă și forme rotunde și cât mai pline (mă refer la cele pictate de Rubens) s-a dus de mult, la mare trecere este acum mâncarea așa-zis sănătoasă. Adică salatele, legumele și fructele cât mai „negătite“.
Åži cum și timpul s-a împuținat, și e din ce în ce mai prețios, cred că e justificată și necesară moda snak-urilor, a semipreparatelor și a femeilor ocupate și… singure. Moftul e o noțiune depășită azi. Eu așa cred. Sau se întâlnește doar la vârstă foarte fragedă. Originea acestuia ține tot de mâncat. Bunica zicea că fac mofturi pentru că nu vroiam să mănânc niciodată nimic. Dar mâncam întotdeauna cu poftă ostropel făcut de ea.
Nu cred că e cineva care să nu aibă feluri preferate. La Curțile regale era o adevărată desfășurare de forțe și o armată de oameni care construiau meniuri în funcție de preferințe și după recomandarea unui chef. Acum moft se potrivește la orice și, mai nou, e înlocuit de mai fițosul „fiță“. Dar, la origine, e legat de refuzul mâncării. Prințesei Diana, de exemplu, îi plăceau la nebunie piureurile, supele și ciorbele și salata de vinete. Åži îi plăcea și să citească în egală măsură. Dar dincolo de preferințele personale, există și mode care ne sunt cumva induse, printr-un context social, istoric.
Cum este a fi vegetarian. Astăzi, s-a extins atât de mult încât înseamnă mult mai mult decât un moft sau o fiță, a devenit un stil de viață. Cei care au renunțat să se mai hrănească din produse de origine animală au făcut-o la început din motive religioase, apoi etice, legate de mediul înconjurător, iar acum e un stil de viață bazat pe o întreagă filozofie și este o opțiune la îndemână.
În loc de concluzie. Cineva spunea odată, că nu poți să citești filozofie așa cum ai citi o carte de bucate, sau invers. E chestie de opțiune și de a te adecva la ceva. Åži că nu e bine să combini acti- vitățile între ele pentru că ești ca profanul care intră în biserică.
Cu toate acestea, eu citesc de multe ori în timp ce mănânc, sau lucrez, deși se spune că nu e deloc sănătos. Dar e foarte plăcut. Åži nu m-aș mira să devină o nouă modă într-un viitor deloc îndepărtat. La birou, de multe ori, pentru mulți dintre noi este o soluție. În plus, există o memorie senzorială, cu care eu mă împac mai bine și cred că foarte mulți dintre noi. Åži asta nu doar de dragul literaturii.