Tabu
lifestyle

Monsters of Rock: Iron Maiden

Probabil că toţi metaliştii români aşteaptă concertul Fecioarei de Fier, de pe 24 iulie (Piaţa Constituţiei) cu aceeaşi nerăbdare cu care îi aşteaptă redacţia noastră. Ştiu, când spui “echipa  unei reviste de femei”, nu te gândeşti la o gaşcă care face moshpit pe Bring Your Daughter… To The Slaughter şi terorizează vecinii cu The Number of the Beast, nu-i aşa? Ei bine, suntem complecşi şi posedăm multe aspecte, exact ca viaţa în viziunea  lui Nae Caranfil.

Ar fi plictisitor să încep să vă povestesc în fraze clişeu cum Iron Maiden sunt nişte prezenţe longevive şi perene pe scena întunecată a heavy meta… Dar v-aţi săturat de texte care au pretenţia că vă învaţă ceva. Mai bine vă spun chestii simpatice.

A. Numele trupei vine de la instrumentul de tortură omonim, de sorginte nemţească (germanii au avut infinite resurse creative în domeniul chinuirii altora, încă din Evul Mediu) un fel de cutie de metal de forma Fecioarei Maria, cu ţepi pe interior. Dacă păcătuiai grav, erai închis în Fecioara Maria, până-ţi regretai profund toate faptele reprobabile. Iar instrumentul respectiv de tortură  a evoluat dintr-un alt instrument, de data asta de tortură psihică: Schandmantel (mantia ruşinii) care avea tot forma trupului, era tot din metal – practic era identică, dar îi lipseau ţepii. Păcătosul era obligat s-o poarte public şi lumea din pieţele medievale se purta… ei, bine, medieval: îi arunca diverse insulte şi diverse legume în cap. Istoria nu ne spune dacă  păcătosul le şi aduna la final, să-şi facă o salată de crudităţi.

B. Iron Maiden au fost printre primele trupe care au practicat brandingul personalizat. Mascota lor, Eddie, prezentă şi pe afişul alăturat, i-a însoţit încă de la debut, din 1975, când noi nu existam nici măcar sub formă de sărut pe banca din parc. Logo-ul trupei, cu fonturi inspirate dintr-un film SF din 1976, a rămas ca un fel de amprentă personală – invitând nenumărate trupe la o maimuţăreală stupidă şi fără haz. Numai la mine-n liceu erau două trupe rock care-şi scriau numele în format similar, iar dacă Getuţa îl iubea pe Vasile, care era rocker pletos, riscai să găseşti pe uşa băii un frumos “VASILE” caligrafiat gotic cu ruj negru. O altă permanenţă e sloganul de pe discuri:  Up The Irons. De unde şi până unde? Păi, frontmanul trupei care, spre surprinderea oamenilor normali, nu e vocalistul Bruce Dickinson, ci basistul şi principalul compozitor Steve Harris, e fan al echipei de fotbal West Ham United, al cărei slogan e Up The Hammers. Mă întreb cum o fi să ai fani mai celebri decât tine.

C. Cel mai vesel episod vin viaţa fecioarelor de fier a fost momentul glorios din 1982, de după lansarea albumului The Number Of the Beast, când nişte organizaţii creştine preasmerite i-au  acuzat de satanism. Iniţial, sfinţiile lor au dat enoriaşilor recomandarea să ardă exemplarele albumului anatemizat. Apoi, au avut o revelaţie: dacă arzi albumul, necuratul se poate ridica în fumul care rezultă şi poate pătrunde în credincioşi pe calea aerului. Ştiu, sună  a una dintre glumele mele insipide, dar de data asta e pe bune, chiar ăsta a fost raţionamentul lor. Şi, în cele din urmă, preasmeriţii au găsit soluţia: albumul trebuie spart cu ciocanul. De fapt, The Number Of The Beast era o biată referinţă culturală la un poem de Robert Burns pe care creştinii nu-l citiseră.

D. Revenind la trupă: ziceam mai sus că, spre deosebire de trupele obişnuite, unde lead-ul e vedeta incontestabilă, diva posterelor şi trofeul principal pe lista groupies-urilor, în cazul lui Iron Maiden, Bruce Dickinson s-a alăturat trupei abia în 1981, la înregistrările albumului The Number Of The Beast şi a fost tratat iniţial ca pămpălăul trupei. Propunerile lui creative  erau respinse în permanenţă, pentru că Steve Harris n-avea nici o dorinţă să-l lase pe ultimul venit să influenţeze direcţia generală a lucrurilor. A fost nevoie ca Dickinson să plece din trupă şi să lanseze un album solo fabulos, intitulat Balls To Picasso, urmat de  două albume –  concept extrem de interesante, Accident at Birth şi The Chemical Wedding, pentru ca restul trupei să înveţe să-i  respecte personalitatea artistică. La asta s-a adăugat şi faptul că înlocuitorul lui Dickinson în Iron Maiden, Blaze Bayley, a cedat vocal în timpul concertelor. Aşadar, meditând îndelung, Harris a ajuns la concluzia că, poate, Dickinson e totuşi demn de păstrat. Şi reuniunea  s-a întâmplat în 1999, cu un turneu internaţional de mare succes, Ed Hunter, şi cu un nou album (Brave New World, 2000)  care a declanşat valuri de pasiune, în ciuda clişeului ăla din lumea muzicii: “Mna, acum, în noul mileniu, nu se mai fac albume care să merite ascultate, contează doar piesele, bla-bla”.

Ultimul lor album, The Final Frontier (2010) e o nouă demonstraţie, după aproape patruzeci de  ani de carieră, că heavy metalul poate fi nemuritor. A ajuns pe locul I în topurile a 28 de ţări şi a câştigat un Grammy pentru Best Metal Performance. Iar turneul prezent, Maiden England, a rezultat într-un nou record: Maiden prestează a cincea oară ca headlineri la prestigiosul Donington Park. Nimeni n-a avut această onoare până în prezent.

La lista lor impresionantă de premii de toate felurile, discuri de aur şi  platină se adaugă şi Zmeura de  Aur pentru Coloană Sonoră în 1989 – pentru că, se ştie, Hollywood-ul n-are umor.

ARTICOLE SIMILARE

Alanis Morissete: Habar n-aveam că sunt gravidă

realitatea

Campanie pentru copiii de la Valea Plopului – Un covrigel de Paste

Ramona Gabor, mesaj din Dubai: “Fratele meu s-a transformat în… IUBIT!”

Rihanna s-a dus cu metroul la propriul concert – FOTO

realitatea

Concert Robert Turcescu&Casa Presei

Cinci modalități de a rămâne sănătos în timpul călătoriilor de vară

Andreea Damian

Scrie un comentariu