Tabu
HEALTHSlider

Motivul extraordinar pentru care ar trebui să mergi mai des cu spatele

Mersul cu spatele ajută memoria, este concluzia unui studiu realizat recent și publicat în jurnalul Cognition. Potrivit oamenilor de știință de la Universitatea Roehampton din Marea Britanie, persoanele care merg cu spatele au rezultate mai bune la testele de memorie în comparaţie cu cele care stau pe loc sau se deplasează înainte.

Cei 114 participanţi la studiu au fost rugați să vizioneze un filmuleț în care unei femei îi era furată poșeta, o listă cu cuvinte sau un set de imagini. Apoi au fost împărțiți în grupuri. Subiecţii au mers înainte sau înapoi pe o distanţă de zece metri, ori au stat pe loc, au urmărit înregistrări video filmate în timpul deplasării în faţă sau în spate sau şi-au imaginat că se deplasau în cele două direcţii.

La finalul experimentului, participanţii au răspuns la 20 de întrebări referitoare la înregistrarea video sau li s-a solicitat să îşi amintească imaginile ori cuvintele observate iniţial. S-a constatat că cei care au mers cu spatele au răspuns corect la mai multe întrebări spre deosebire de cei care mergeau cu fața sau stăteau pe loc.

Acesta a fost doar unul din cele șase experimente realizate pentru a se afla dacă mişcările înapoi ar avea efecte benefice în procesul de amintire în comparaţie cu cele efectuate înainte sau cu poziţia statică. În alte scenarii, participanții pur și simplu și-au imaginat că merg cu spatele sau înainte (scenariu imaginat) ori au urmărit o înregistrare video filmată într-un tren, care a creat impresia mișcărilor înainte și înapoi (indus). Toate au avut același rezultat. Cei care mergeau cu spatele răspundeau corect la mai multe întrebări din chestionar.

Nu este încă clar de ce mișcarea cu spatele, reală sau imaginată, ar trebui să ne îmbunătățească memoria, dar Aleksandar Aksentijevic, unul dintre cercetătorii care au condus studiul, speră că cercetările ulterioare ne vor arăta cum puteam folosi această descoperire în avantajul nostru. Un alt participant la studiu a subliniat existenţa unui potenţial imens pentru dezvoltarea acestui efect sub forma unei intervenţii digitale pentru problemele de memorie în cazul adulţilor vârstnici.

ARTICOLE SIMILARE

3 zodii extrem de sensibile

Andreea Damian

Irina Rimes, de nerecunoscut! Transformare totală FOTO

Tabu Tabu

A murit un actor celebru din serialul Dallas

Andreea Damian

La modă, cu haine realizate din deșeuri adunate de pe plajă. FOTO

Andreea Damian

Cum se va numi bebelușul lui Kate Middleton. Primele imagini cu micuțul

Andreea Damian

Celebra cântăreață a îmbrăcat rochia de mireasă la 51 de ani

Andreea Damian

Scrie un comentariu