Tabu
lifestyle

MUST SEE: Cairo





De luat pulsul. Una din străzile cele mai aglomerate, Khan el Khalili, e gazda cafenelei El Fishawy, ai cărei proprietari se mândresc că nu au închis magazinul nici măcar o zi în ultimii 200 ani. Savurați o cafea și o shisha (narghilea) și priviți spectacolul fascinant al străzii.

 

De shopping. Tot în aceeași zonă, târgul Khan este o zonă comercială foarte turistică, în care puteți găsi bijuterii, mirodenii, parfumuri și suveniruri. Cutuma spune că prețurile trebuie negociate, iar comercianții vă vor face un training al tehnicilor locale de vânzare în doar câteva minute.

 

De neratat. Cairo Tower, aflat în apropierea Muzeului de Artă Modernă, este al patrulea cel mai înalt turn din lume, iar de la 187 metri înălțime puteți avea o vedere panoramică a orașului, Nilului și piramidelor.

 

De încercat. Curtea Wikala oferă miercurea și sâmbăta seara spectacole gratuite de muzică și dans al dervișilor. Spectacolul este întotdeauna cu casă închisă, publicul fiind format în cea mai mare parte din turiști.

 

De gustat. Bucătăria egipteană vă oferă rețete cunoscute precum kebabul sau șaorma, dar și antreuri și sosuri precum baba ghanoug, kishk sau tehina. Vinetele, lămâia, năutul, menta sau kefirul sunt ingrediente tradiționale care apar în combinații surprinzătoare.

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Fly Project, noapte fierbinte cu patru supermodele

realitatea

Elizabeth Hurley a uitat să-și ia bikini

realitatea

TEO in pericol! Ce se intampla cu ea?

Cosmina Stratan si Cristina Flutur – vedetele din “Dupa dealuri” (info & foto)

Jack Osbourne, tratament cu celule stem pentru boala sa cumplită!

Programul romanilor la Olimpiada (SAMBATA, Ziua 8)

Scrie un comentariu