Tabu
lifestyle

În lupta cu timpul câștigă doar muzica

SADE ,,Soldier of love”

Sade este una dintre trupele ale căror albume trebuie să le cumperi indiferent dacă auzi sau nu, la radio, despre lansarea lor. Pur și simplu, trebuie să le verifici periodic site-ul și să afli singură ce mai fac. Le datorezi asta pentru tot ce au dat muzicii până acum, pentru tot ce vor mai da.

,,Soldier of love” este al șaselea album de studio pe care trupa l-a lansat în cei 25 de ani de carieră. Merită ascultat pentru că nu respectă nicio convenție comercială. Este pur, trăit, iubit și dăruit publicului. Cu grijă. Albumul vorbește despre viața interioară, despre sentimente, despre nevoia de exprimare prin artă.

Here I stay when I could move on spun versurile piesei ,,Long Hard Road”. O declarație sublimă a celor de la Sade. Îi respect pentru asta.

DIANA KRALL ,,Quiet Nights“

După concertul de la București din această toamnă, n-am mai fost în stare să cânt nimic vreo săptămână. Deși unii critici pot spune despre acest album al Dianei Krall că nu este revelator, muzical, este complex, excelent produs, atent gândit. Un album visător și un pretext pentru a rosti cuvinte de dragoste.

Diana este rece la prima vedere, timidă și reținută. Dar surprinde prin dăruirea cu care cântă, nuanțele interpretării, intensitatea cu care ,,iubește” pianul.

GOSSIP, ,,Music for men"

Live, GOSSIP sunt mult mai contaminanți decât la simpla audiție. Dar cine se mai complace azi într-o ,,simplă audiție”?

YUSUF ISLAM/CAT STEVENS, ,,Roadsinger"
Poate cea mai spectaculoasă revenire în show biz, după un excurs spiritual plin de învățăminte nu numai religioase.

KINGS OF LEON, ,,Only by the night”

Încă mai putem tresări la ascultarea unui disc de rock! Nu știu să vă spun de unde vine prospețimea sound-ului celor de la Kings, dar albumul farmecă până la ultima secundă.

SKUNK ANANSIE, ,,Smashes and Trashes”

Trupa a ieșit într-un turneu în 2009, după 9 ani de tăcere. Am fost printre fericiții care, la Viena, au avut ocazia să plângă tot concertul, în amintirea vremurilor bune. Ascultați ,,Smashes and Trashes” pentru că sunetul, și felul în care curg cântecele vă vor învălui în senzații noi și vechi.

ARTICOLE SIMILARE

MUST SEE: Cairo

realitatea

Viorica de la Clejani, fără fustă la tv!

Justin Timberlake și Jessica Biel, la cuțite?

realitatea

Filme DVD

realitatea

Absolutely Fabulous Fashion & Vintage Fair

realitatea

Gwen Stefani se ocupă de designul de uniforme

realitatea

Scrie un comentariu