Home > Agenda > stiri > Nadine: El camino real

Nadine: El camino real

De la o vârstă foarte fragedă, frumoasa mulatră Nadine Voindrouh a avut tot ce-şi putea dori o femeie: o carieră de succes ca prezentatoare tv şi cântăreaţă, bani şi admiratori. Numai că toate acestea n-au mulţumit-o. A stat şapte ani în SUA, încercându-şi norocul pe platourile de filmare, dar rezultatele au fost dezamăgitoare. Şi atunci, s-a întors în Bucureşti, unde s-a implicat cu pasiune, onestitate şi devotament, alături de Claudiu Bleonţ şi campionul la gimnastică Marius Urzică, în repetiţiile pentru spectacolul Amedeu, sau cum să scapi de el cu greu, de Eugen Ionescu, programat pentru 4 şi 18 aprilie la Teatrul Naţional de Operetă.

Cei doi artişti repetă, împreună cu regizoarea Andra Negulescu şi tinerii actori care-i secondează, la Casa de Cultură „Nicolae Bălcescu”. Deşi insist să nu o facă, îşi întrerup repetiţia pentru discuţia cu mine. Nadine e veselă, primitoare „Ia un corn, ia o sana” şi foarte pătimaşă. E încântată de textul lui Ionescu: „absurdul ăla savuros”, de colaborarea cu Bleonţ: „un profesionist cum rar vezi; sunt onorată că m-a ales pe mine” şi de Marius Urzică: „omul ăsta are atâta candoare; umple scena cu bunătatea lui”.

Nu mă pot abţine să nu întreb: când avea tot ce-şi dorea în România, ce a determinat-o să lase tot şi să plece? „Le-aveam pe toate în afara mea: casă, maşină, bani; dar eram incompletă din punct de vedere uman. Aici, nu mă puteam ocupa de asta, pentru că eram bruiată de viaţa mea socială foarte activă, plină de narcisism şi de orgolii. America se afla la o distanţă suficient de mare, încât să-mi dea voie la introspecţie”. A devenit astfel, spune ea, un om mai adaptat societăţii. „Cred, sincer, că orice om are nevoie de o călătorie iniţiatică; deşi gândul că al meu pui o să zică într-o zi: ‘Mamă, mă duc să-mi caut starea de bine’ îmi face părul măciucă. Dar ştiu că e dreptul lui”.

În State, rolurile de film erau rare. A lucrat ca ospătăriţă, iar cei mai buni prieteni ai ei erau parcangiii: „era greu şi scump să găseşti loc de parcare în Beverly Hills; şi atunci, ei îmi parcau maşina, iar eu le dădeam bunătăţi care nu fuseseră mâncate de oamenii bogaţi.” Nu pot să nu remarc că, în Bucureşti, ar fi fost clienta unui astfel de loc. „E foarte greu! La început, eşti purtat de entuziasm; apoi, încep să te ajungă oboseala, grijile, extenuarea audiţiilor – banii abia ajung pentru educaţia, cărţile, cursurile copilului. Şi, da, ai dreptate: serveam atâtea vedete; eram atât de aproape fizic de ele, dar aveam statut diferit. Asta scoate din tine o umilinţă nobilă”. Când, uneori, obţinea câte un rol, simţea că pluteşte: „Ăla e oraşul în care realmente nu există rol mic, ci actor mic. Din orice imbecilitate pe care o jucai, puteai spera că ai tras lozul cel mare. Dezamăgirea venea a doua zi, când telefonul nu mai suna”.

Îi amintesc de afirmaţia ei recentă, că a fost prea bătrână şi grasă pentru Hollywood. „Acolo, dacă eşti imigrant, n-ai acte şi ai trecut de 25 de ani, e prea târziu. Îţi ia zece ani să scapi de accent şi să procuri acte. În plus, camera de film e generoasă cu feţele osoase, iar în filmele cu negri, de pomeţi şi buze proeminente. Dar piaţa filmelor cu negri e prea mică.”

Profit de ocazie s-o întreb de rasism în România, respectiv în State. „În România, nu mai simt ce culoare am, pentru că am maşină şi sunt ferită de mârlănia vulgului; în America; m-am lovit de un rasism paradoxal: negrii mi-au spus Oreo. Mie-mi plăceau biscuiţii, credeam că e de bine; ei însă mă luau în derâdere cu asta, spunând că-s negresa albă pe interior. M-au asociat unei categorii detestate, aceea a negrilor care stau ore în şir în faţa oglinzii, maimuţărindu-i pe albi.” O acuzau că e negresa care sărută băieţi albi. „Cum să le zic, de fapt, nu sărutasem niciodată un băiat negru?” Şi ai făcut-o, în cei şapte ani de State? „Nu comentez!”

Artista devine extrem de indignată când o întreb despre zvonurile propagate de nişte site-uri, care susţineau, cu poze contrafăcute, că Nadine s-ar fi apucat de filme porno. „E un lucru foarte grav şi periculos. Aşa poţi distruge vieţi. Încă îi căutăm pe autori, să-i putem acţiona în judecată. Goana după senzaţionalism a presei…” Parez, spunându-i că, de obicei, tabloidele îşi orchestrează acţiunile în cârdăşie cu vedetele, iar noul val de starlete ar face orice pentru atenţie. „Cred că e o problemă cu respectul de sine. Dacă părinţii te-au respectat şi te-au iubit, creşti şi te dezvolţi cu respect de sine. Dar fetele care fac asta nu au habar de valoarea lor umană pentru că, odată, cineva nu le-a oferit protecţia de care ar fi avut nevoie. Când nu primeşti decât feedback de genul ‘Eşti o proastă, eşti o tâmpită!’ ajungi la promiscuitate doar pentru a demonstra că exişti. Învaţă-i pe părinţi să-şi iubească copiii, să-i respecte, iar aceştia vor ajunge adulţi sănătoşi. Uită-te la Monica Columbeanu. Mă mir că femeia aia poate să lege două vorbe, la ce părinţi a avut”.

Articole asemanatoare
Black Friday Love – iubirea in vremea supermarketului!
Ultimul weekend pe Strada BT: distractie si numeroase surprize!
Grand Cinema & More aniverseaza 400 de reprezentatii din cadrul stagiunii de evenimente culturale
Amadeus, tinute elegante si muzica pentru toate gusturile

2 Responses

  1. Pingback : “Nu eşti omul pe care l-am cunoscut!” « Culcă-te, Gheorghe, culcă-te, Ioane!

Comenteaza acest articol

Nadine: El camino real

by   3 min
2