Home > Lifestyle > Stiri > Ne futem fiindcă iubim și tot restul

Ne futem fiindcă iubim și tot restul

De fapt, stai puțin! Cine – în afară de tine – are dreptul să hotărască ce poți sau ce nu poți să citești?

Lectura este într-o primă instanță un act intim, iar în intimitate – după cum bine știm, chiar dacă nu toți recunoaștem – totul este posibil și totul este permis! Printr-un sistem mult mai complicat decât îl percepem noi, fotografiem lite­re­le care, așezate într-o anumită ordine, devin în mintea noastră cuvinte. Cuvintele, la rândul lor, sunt purtătoare de me­saje ale căror sensuri sunt traduse parțial de creierul uman.

Același procedeu se aplică și în comunicarea directă. Åži asta mă face să mă întreb… Dacă în trista si­tuație în care ne aflăm, în care înțele­ge­rea ne este fracturată de o cenzură automată, ajungem să ne oripilăm și să ne dăm înapoi scârbiți din fața anumitor cuvinte, oare ce am face dacă înțelesul lor ni s-ar dezvălui dintr-o dată, în toată splendoarea sa? Pe pământ s-ar lăsa probabil o liniște deplină… sau dimpotrivă. Am de­veni coerenți până la limita suportabilului.

La început a fost cuvântul…

…și nu vom ști niciodată care a fost acela. Åžtim, în schimb, toate celelalte cu­vinte. Cu ele comunicăm, ne definim, ne jucăm, ne atingem, ne lovim, ne mân­gâ­iem. Cuvintele au forma noastră – fără metafore inutile, chiar așa e! – și noi luăm forma cuvintelor. Iar cel mai eloc­vent și cel mai vast spațiu al acestei simbioze în­tre om și cuvânt este literatura. Dintre toate capitolele ei, cel erotic este pe cât de vechi, pe atât de controversat. Despre asta aș vrea să scriu aici mai pe larg – despre erotismul în literatură, în general, și despre cum se manifestă el în literatura română și despre crizele de pudoare pe care le provoacă, în special.

Insuportabila ușurătate a cuvintelor

Totul a început cu ultimul volum de versuri semnat de dl Emil Brumaru – pentru necunoscători, e vorba despre „Po­­vestea boiernașului de țară și a fe­cioarei cu lindic zglobiu“, publicat la Editura TREI. Printr-un complex de evenimente, am asistat la o discuție pe marginea acestui volum și m-a frapat vehemența cu care a fost pusă la zid această carte. Au­torul a fost subtil acuzat de senilitate, iar versurile desființate ca fiind por­no­gra­fie curată. Toate cuvintele de pe zi­du­ri­le ve­ceu­rilor publice se regăsesc în această po­e­zie! Nimic mai adevărat! Åži mai de­par­te?

Dincolo de această constatare, trebuie să admitem faptul că astăzi se poate scrie orice. Åži acest lucru ar trebui să ne bucure – pe noi, care știm foarte bine gus­tul cenzurii – și în niciun caz să ne spe­rie. Evident, nu tot ce se scrie are va­­­loa­re literară. Trebuie să luăm în calcul fap­tul că mecanismul criteriilor valorice se schimbă de la o generație la alta, iar discursul critic și judecățile de valoare au nevoie de flexibilitate pentru a ține pasul cu ritmul schimbărilor. Trecem prin aceleași etape prin care au trecut și celelalte mari literaturi ale lumii – trebuie doar să ne amintim că suntem ușor defazați.

Ca și alții la vremea lor, suntem șocați să re­găsim într-un poem cuvinte care în mod normal aparțin străzii. Ni se pare că lim­ba română literară se pretează greu la astfel de termeni și că „shit“ sună de de­parte mai bine decât autohtonul „căcat“, „fuck“ nu se compară cu „futai“, iar „suck my dick“ este de uz general pe lângă românescul „sugi pula“. Realitatea este că toți acești termeni au același grad de duritate în limba de ori­gine.

Simplul fapt că nu avem o conș­tiință a acestor cuvinte, că ele nu sunt altceva decât niște experiențe se­mantice de mâna a doua, niște adopții lipsite de greutatea înțelesurilor pe care le capătă cuvintele din limba maternă – ne creează iluzia că le putem folosi mai ușor în contexte literare și par a fi mai puțin nocive decât echivalentele lor în română. Există un soi de ușurătate în aceste cuvinte, nu ne poticnim de ele, nu ne fâs­tâcim când le spunem cu glas tare, textul curge fără nicio dificultate.

Åži asta pentru că ne concentrăm pe scoarța cuvintelor, pe felul în care pronunțăm aceste sunete străine nouă. Ne este mai ușor să citim o strofă dintr-un poem de-ale lui Allen Gin­sberg, dedicat iubitului său homose­xual, decât o strofă din Brumaru, a că­rui poe­tică este numită „hiperporno“. Citez la în­tâmplare din poemul lui Ginsberg, un text puternic, profund erotic, lipsit de ori­ce urmă de inhibiție lingvistică: „

Please master can I touch my tongue to your rousy asshole

"Please master may I pass my face to your balls, Please master, please look into my eyes, Please master order me down on the floor Please master tell me to lick your thick shaft“ Please Master, May 1968 Perrenial, Harper Collins Publishers.

Sună bine în engleză și chiar le recomand celor care cunosc această limbă să citească Ginsberg în original. Dar ce ne facem dacă nu cunoaștem limba? Cum tra­ducem un asemenea text? Cum îl aducem în fața cititorilor? Îl îndulcim? Îl facem mai ortodox? Sau nu-l mai traducem deloc?

Limba română literară este extrem de săracă atunci când vine vorba de terminologia erotică. Dar până la urmă, aceasta este o falsă problemă. Cred că totul se re­zumă mai curând la o chestiune de ale­gere. Alegem să fim deschiși față de ex­pri­marea erotică sau alegem să fim obtuzi și intoleranți?

Punem la zid cărțile care în­drăznesc să spargă tiparele limbajului, să detabuizeze exprimarea, fără să reali­zăm că, într-o anumită măsură, ele sunt creatoare de limbaj. Avem nevoie de astfel de cuvinte nu doar pentru a ne crea o literatură erotică AUTOHTONĂ, dar și pentru a o aduce pe cea străină, deja existentă și validată, în fața consumatorilor de carte din România.

Sex, literatură, procese și false pudori

Sexualitatea în literatură nu este un subiect nou. De la „Cântarea cântărilor“, din Vechiul Testament, la „Satyricon-ul“ lui Pe­tronius și, mai departe, la „Deca­me­­ro­n-ul“ semnat de Boccacio și interzis în foar­te multe țări datorită pasajelor des­criptive în care sunt surprinse scene lascive între călugări, literatura erotică a fost cu noi de la bun început.

În Franța sfâr­și­tului de secol XVIII, Marchizul de Sade a ridicat erotismul literar la nivel de manifest politic și a acoperit noi zone ale se­xualității – sado-masochismul, în lucrări precum „Justine“ sau „Nenorocirile vir­tu­ții“ și „Cele 120 de zile ale Gomorei“ (am­be­le cărți publicate în română la Editura TREI). De altfel, literatura universală este pli­nă de astfel de explozii declanșatoare de scandaluri, controverse, cenzuri și in­ter­dicții.

Secolul XX include clasici ai ge­nului: „Trois Filles de Leur Mére“ de Pierre Louys, „Story of the Eye“ de Ge­or­ges Ba­taille, „Tropicul cancerului“ de Hen­ry Mil­ler, „Povestea lui O“ de Pauline Réage, „Lolita“ și „Ada sau Ardoarea“ de Vladimir Na­bokov, publicate de Editura Polirom, „Incest. Din jurnalul dragostei“ de Anaïs Nin, apărută în România grație Editurii Humanitas, „Dragostea e un câine venit din iad. 61 de poeme erotice“, de Charles Bukowski în traducerea lui Dan Sociu, cu ilustrații de Gorzo, apărută la Polirom, în 2007.

Lista poate continua. Henry Miller, a cărui operă a fost în mare parte publicată în versiune româ­nească la Editura Est, într-o excelentă tra­ducere de Antoaneta Ralian, a fost unul din­tre cei mai controversați scriitori ame­­ri­cani ai secolului trecut. Acuzat de ob­sce­nitate, romanul „Tropicul Cancerului“ i-a tâ­rât pe editorii săi în fața Curții Supreme de Justiție din Statele Unite ale Americii.

S-a spus despre carte că este o hazna, un canal descoperit în fața tutu­ror, un focar de pu­trefacție, o mizerie năs­cută din depra­va­rea umană. În 1964, acuzațiile au fost res­pinse de către Cur­tea Supremă de Jus­tiție S.U.A. Dincolo de scandalul produs, „Tropicul Can­­cerului“ rămâne una dintre marile ope­re ale literaturii secolului XX, intrând în topul 100 al celor mai bune cărți ale tuturor timpurilor (Times Magazine).

În ceea ce privește literatura erotică românească, aceasta se află abia la în­ce­puturi. Impactul ei este cu atât mai pu­­ter­nic cu cât România trăiește drama unei traume colective legate de cenzură și de felul în care individul se comunică în ra­port cu ceilalți.

Tendința este de a evolua spre extreme – fie eradicăm toate regu­li­le de dragul efectului șocant, eșuând prin agresivitate în încercarea de a crea ceva, fie devenim stricți, rigizi și puritani până la măduvă – caz în care ne ratăm ca re­ceptori, dar și ca posibili creatori. Trăim într-o societate a cărei inflexibilitate se naște fie din ignoranță, fie din false pudori – o combinație destul de ne­fericită, aș spune. Totuși, în ultimul deceniu s-a făcut simțită o puternică dezinhi­bare a limbajului literar, în proză, dar mai ales în poezie, ceea ce a dus inevitabil la crearea unui val de păreri pro și contra.
Ci­tez din mai-sus amintitul Emil Brumaru:

„Pizdanca ta e o delicatesă
Ce-i bună de futut, de lins, de supt
Din vârful lindicard neîntrerupt,
Prea scumpă și zburdalnică contesă.“

Prima scrisoare a marchizului către contesă din vol. „Povestea boiernașului de țară și a fecioarei cu lindic zglobiu“ Editura TREI, 2008

Dacă în librăriile din afară există sec­țiuni întregi dedicate cărților erotice și, ca o extensie a acestora, a creațiilor gay, în România conceptul de abia se conturează. Avem o antologie de Povești Erotice Ro­mâ­nești (Editura TREI), în care au fost re­u­nite creațiile originale a 17 autori ro­mâni, mai mult sau mai puțin pregătiți să scrie în formula aceasta – din antologie, vă re­comand proza lui Ionuț Chiva, care, deși se declară străin de zona aceasta, nu se poate abține să nu scrie bine. De altfel, Io­nuț Chiva a debutat în anul 2004 cu ro­manul 69 (Editura Polirom) – salutat de critică pentru oralitate necenzurată și pentru sce­nele de o „atrocitate fără precedent în li­teratura română“ (Mircea Martin).

Singurul roman contemporan care a­duce în prim plan un personaj gay este cel semnat de Adrian Schiop, sub titlul „pe bu­ne/ pe invers“, apărut în 2004, la Edi­tura Polirom. În prefața semnată de C. Ro­­gozanu, se trasează portretul-robot al per­sonajului-narator: „Schiop propune un personaj ingenuu, homosexual, complexat, inhibat, (semi-)ratat social. Textul său este un fel de proces-verbal al unui grup.“ Prin discursul simplu, lipsa de am­biții es­tetice și atitudinea asumată, ro­manul lui Schiop devine unul de re­ferință pentru literatura contemporană. Tot ce putem spe­ra este ca acești scrii­­­tori să nu se opreas­că la romanele de debut sau la aparițiile sporadice de prin antologii sau website-urile literare.

Colecții

În 2003, regretatul Gheorghe Crăciun iniția la Editura Paralela 45 un proiect cel puțin îndrăzneț – „Biblioteca erotică“, o colecție în care au fost publicate cărți de literatură care, așa cum ne spun editorii, nu ocoleau corporalitatea și sexualitatea. Se face mențiunea că aceste cărți nu cad în vulgaritate, în formula „literaturii de consum“, în promiscuitate, în por­no­gra­fie. Începând din 2007, din rațiuni de co­e­rență a proiectului editorial „Biblioteca erotică“ a devenit serie în cadrul colecției „Ficțiune fără frontiere“.

Despre „Eroscop“, înființată la Editura TREI în 2005, știm că a devenit un pu­ternic element de identificare a editurii pe piața de carte românească. Aflăm de pe site că această colecție se plasează sub sem­nul unei atitudini care, de la apariție până în prezent, a constituit marca Editurii Trei: aceea de a detabuiza prin ceea ce publică anumite zone considerate problematice sau „păcătoase“ ale umanului, de a ataca tematici plasate sub semnul cenzurii, de a publica texte ce nu se sfiesc să abordeze trăiri abandonate la li­mi­ta reprobabilului. Pe lângă titlurile pre­luate din afară, colecția include și crea­ții autohtone – misterioasa „Belle de Nuit“, mai-sus amintita antologie de proză erotică românească, „Povestea boier­na­șu­lui și a fecioarei…“, de Emil Brumaru.

În loc de concluzie…

Ne futem – deci, existăm! Un adevăr aproape redundant exprimat. Iar literatura, fie că ne convine sau nu, va funcționa mereu ca o oglindă a ceea ce înseamnă realitatea umană, in­di­fe­rent cât de zguduitoare, cât de scabroasă sau greu de articulat este aceasta.


Articole asemanatoare
Cand spun „premiere”, ma gandesc la Timisoara
Povestea din biblioteca mea: Parinoush Sanie, Cel care ma asteapta
Top 10 pozitii sexuale periculoase
Cand spun “istorie” si “natura”, ma gandesc la Galati…

6 Responses

  1. Marquise

    Spune lucrurilor pe nume sau face apologia injuraturilor?.. unele lucruri se spun cu anumite cuvinte , picanteriile isi au timpul lor , rostul lor, exista momente tari care au nevoie de vorbe cu seva.Momente insa .. nu l-as citi nici pe Ginsberg , nici pe Sade sau pe fermecatorul Nabukov daca nu ar sti sa ridice la rang de arta pasiunea, sau mai precis daca nu ar sti cum sa paseasca pe aceasta fringhie subtire care face legatura ( sau alternanta , daca vreti) intre pudoare si exhibitionism , intre revelatie cruda si sugestie, acel ¨si se petrecu ceea ce era de petrecut¨ din 1001 nopti care ne infierbinta mintile adolescentine. Scrierile ¨pe fata ¨ , sau ¨ pe la spate¨ in cazul lui Ginsberg, sunt un deliciu pentru o minte antrenata . Dar pentru cel care citeste frugal …. a regasi intre scrierile unui scriitor premiat , in rindurile unui editorialist consacrat sau in gura unei vedete aceste ¨licente¨ inseamna deseori un indemn la o libertate prost inteleasa. Nu vreau sa fiu injurata pe strada; lasati-i deci pe cititorii lui Ginsberg sau ai lui Bruckner sa descopere de la sursa puterea cuvintelor tari . Scoase din contextul lor de moment , nu mai sunt arta…

  2. Anonymous

    De unde si pana unde-¦. pai gasesc in revista TABU un titlu pe care m-a facut sa il mai citesc odata in speranta ca gandirea mea bolnava a citit tampenii dar se pare ca acele tampenii erau o realitatate a autoarei, Roxana Boboc-¦..

    As vrea pe aceasta cale sa o intreb ce aceasta stimabila dra/dna roxana boboc unde a invatat ea cuvintele astea, cum a reusit sa si le insuseasca in vocabularul ei ? si ce anume crede ea ca poate castiga daca le arunca asa intr-un titlu chiar si intr-o revista pentru adulti.

    O dezbatere mai ampla apropo de acest subiect se regaseste pe blogul meu:

  3. Raul Abum

    Emil Brumaru reprezinta degradarea poeziei. Este un exponent al postmodernismului, acesta din urma fiind curentul capitalismului, asa cum realism-socialismul a fost al comunismului. Scopul scriitorilor de genul este unul pragmatic, de a discredita scriitorii care si-au castigat nemurirea si de a se erija in acestia. Se ascund adesea dupa cuvinte frumoase de genul “modernism”, “libertate de exprimare” etc.. Promoveaza insa cea mai scabroasa forma de exprimare, o forma de subcultura. Nu ne imbatati cu apa rece! Stim sa facem diferenta, stim ce e libertate si ce e aceea vulgaritate, indecenta, etc.! Nu totul este permis!

Comenteaza acest articol

Ne futem fiindcă iubim și tot restul

by admin   9 min
6