Home > Agenda > Never Let Me Go – « …cum stateam acolo, uitandu-ma la acele gunoaie ciudate… »

Never Let Me Go – « …cum stateam acolo, uitandu-ma la acele gunoaie ciudate… »

Avem ghinionul de a merge la film intr-o tara in care totul are intarziere. Cannes 2011 ajunge la noi in 2012 toamna. Si asta pentru ca niste conationali au mai luat premii acolo si deci nu putem sa ignoram complet evenimentul. Altfel am face-o linistiti. Sala de cinematograf in care am vazut Never Let Me Go spunea clar mai multe lucruri. Intai, absenta publicului care sa inteleaga pelicula afirma imediat faptul ca acesta o vazuse deja de pe torrenti, satul sa astepte. Apoi, tinerimea isteric-infantila, care nu a incetat sa isi ocupe locurile pana pe la jumatatea filmului si sa raspunda la telefoanele mult mai smart decat proprietarii, parea esuata si nelalocul ei. Dovada si afirmatia postproiectie a unei domnisoare sub vremuri si tone de fond de ten « Proasta inspiratie».

Un film vazut la cinematograf in Bucuresti (cu foarte putine exceptii) se transforma intr-o experienta care de multe ori nu mai are nicio legatura cu filmul. Never Let Me Go a fost si mai trist vazut la Mall. Din pacate insa centrul de greutate al acestei tristeti mirosea a floricele si rezona a ringtone.

Pelicula regizata de Mark Romanek porneste de la romanul lui Kazuo Ishiguro, pe linie distopica, si nu numai, una din cele mai bune carti ale ultimilor ani (a aparut in 2005). « Sa nu ma parasesti » este povestea unui grup de prieteni intr-o lume in care utilitatea apare ca unica ratiune de existenta a personajelor. Kathy / Carey Mulligan reviziteaza intreaga poveste, plecand dinspre sfarsit spre a rememora anii din internatul Hailsham, prietenia cu Ruth si Tommy, bucuriile mici ale unei vieti prestabilite in cel mai mic detaliu si lipsite de afectiune, asemenea celei a puilor de gaina din crescatorii.

A doua vizionare a filmului desparte adaptarea pentru ecran a lui Romanek intr-un mod mai clar de scriitura lui Ishiguro – personajele sunt mai simple, trasaturile lor principale sunt mai ingrosate, distributia fiind primul argument in sustinerea acestei idei. Carey Mulligan, mereu constienta de sensul istoriei celor trei,  apare conservata in propriu-i spleen, ceea ce din pacate anticipeaza si ia din puterea revelatiei de care personajul si povestea beneficiaza in roman. Tommy/ Andrew Garfield, baiatul « furios, cu inima mare » sta mult cu gura cascata, intrand manusa in rolul de prostut imatur, nedreptatind personajul din roman, capabil pe alocuri de judecati ori intuitii de adancime. Ruth / Keira Knightley pozeaza in fata cea rea care de fapt este buna, cele doua trasaturi ramanand insa superficiale.

Este dificil insa de spus de ce romanul necesita proximitatea unui pachet de servetele iar filmul iti permite sa iesi cu ochii uscati din sala. Schematismul necesar cuprinderii cartii in doua ore de proiectie poate fi o explicatie. O alta este poate selectia nu tocmai inspirata a momentelor in care sensul povestii se devoaleaza. Ideea incapacitatii personajelor de a avea copii poate parea secundara, insa vazuta prin prisma nevoii lor de iubire lipsa acesteia din film este de neinteles. Exista o secventa in Never Let Me Go pe care Ishiguro o marcheaza atat de clar ca fiind pivot al intregii povesti incat imi este greu sa inteleg alegerea scenaristului Alex Garland de a o filtra pana la banalitate.

Marea bucurie a copiilor din Hailsham erau Soldurile ( unul din putinele puncte comune – si constientizate ca atare- cu spectatorii de la Mall) – soldurile se prezentau ca un fel de expozitii de vechituri organizate din cand in cand la internat, unde copiii puteau sa schimbe jetoanele obtinute pentru desenele ori creatiile lor introduse in Galerie, un fond al celor mai valoroase lucrari. Intr-un astfel de moment Kathy reuseste sa obtina un obiect pe care nimeni altcineva nu il dorise, o caseta. Ajunsa la ea in camera, Kathy asculta caseta pe care se afla din intamplare cantecul lui Judy Bridgewater – Never Let Me Go. Imbratisand o perna, Kathy incepe sa danseze cu ea, pentru a se descoperi privita de Madame, persoana misterioasa pe care copiii o identificau ca detinatoare a Galeriei. Lacrimile femeii sunt intelese de Kathy devenita la randul sau adult ca o identificarea de catre Madame a dorintei secrete a fetitei, aceea de a avea un copil, pe cineva al ei, care sa nu o poata niciodata parasi. Secventa apare ca atare in roman. In film ramane doar carcasa povestii si nici macar ea intacta – Kathy primeste caseta de la Tommy iar  cea care o surprinde dansand este Ruth, motivata astfel sa i-l fure pe baiat, nuanta erotica fiind considerata probabil mai usor de receptat si probabil mult mai vandabila.

Momentele in care Never Let Me Go filmul se apropie de intensitatea romanului raman putine : revederea dintre Tommy si Kathy, dupa aproape zece ani, intarzierea pe imbratisarea lor, o incrustare in care se exprima toata nevoia de afectiune refulata pana atunci, este foarte puternica. La fel este si ultimul sfert de ora al filmului, in care cei doi inteleg ca nu isi pot depasi conditia, ca pana si visul unei amanari este prea indraznet. Faptul ca aceasta intelegere vine prin prezenta lui Charlotte Rampling ( perfecta in rolul de directoare de internat si interfata a realitatii) amplifica momentul si permite filmului sa incheie filozofic (asa cum cartea nu face!) fara a suna gol.

Iesind din sala, cu mult dupa ce telefoanele mobile si brelocurile lor umane sunau prin alte locuri, am hotarat ca Never Let Me Go este pentru carte ca fotografia veche, din semiprofil, a unui om pe care il iubesti foarte tare – incompleta si totusi parte din el.


Articole asemanatoare
KEIRA KNIGHTLEY s-a maritat …discret!
Anna Karenina by Chanel: OSCAR, numărătoarea inversă (4)
Gafa de Photoshop. Detaliul care lipseste din coperta cu Keira Knightley
Keira Knightley nu mai este o fata cuminte

1 Response

  1. Pingback : Never Let Me Go – « …cum stateam acolo, uitandu-ma la acele gunoaie ciudate… » | Elodia

Comenteaza acest articol

Never Let Me Go – « …cum stateam acolo, uitandu-ma la acele gunoaie ciudate… »

by admin   3 min
1