Cristian Balint
„Mama nu m-a văzut niciodată pe scenă. Ai mei sunt la Hunedoara. Dar mi-ar fi foarte ciudat să știu că sunt în sală. Tot încerc să găsesc un moment în care să le zic că pot să vină.”
Când a venit în București de la Hunedoara a dat la ASE; apoi s-a angajat ca VJ la MCM. S-a plictisit de jobul muzical („Era o spălare de creier totală”) și s-a gândit să ia lecții de actorie, ca să nu mai vorbească singur prin casă precum actorii care-i plăceau. „Prietena mea de la vremea aceea jucase într-un film american. După felicitările de rigoare, am avut o reacție de genul: ea poate să joace într-un film și eu nu?!”
Așa a ajuns la Cătălin Naum și la Teatrul Podul.„Eu cred foarte mult în întâlnirile între oameni. Când l-am văzut prima dată pe Cătălin Naum mi s-a părut un bătrânel cu barbă albă à la Freud. Avea o chestie foarte specială pentru mine.”Ceva a văzut în el și Naum pentru că i-a propus să joace într-o piesă, fără să fi avut nicio lecție la activ. „Avusese un proiect cu Dragoș Bucur și Irina Dinescu după un colaj de texte din «Jurnalul» lui Mihail Sebastian.
Åži am jucat eu cu Gianina Corondan în piesa asta.” Se întâmpla în 2003; a jucat la Podul foarte mult, anul următor a dat la facultate, iar acum se pregătește de licență. Anul acesta a fost aruncat în focul scenei. Mai întâi în „Broadway – Bucharest” („Am ajuns acolo prin Florin Fieroiu cu care am lucrat în anul I”) unde l-a întâlnit pe Radu Afrim care i-a dat rolul principal în „E doar sfârșitul lumii” la Teatru Odeon. Până la sfârșitul anului, îl veți vedea în cinematografe în „Tinerețe fără tinerețe” în regia lui Francis Ford Coppola.
Irina Velcescu
E absolventă a UNATC, a fost remarcată încă de pe vremea când juca în spectacolul de licență al regizorului Peter Kerek, la studioul Cassandra în piesa „Don Juan se întoarce la război”. Criticii de teatru au început să-și noteze numele ei pe când au văzut-o la Teatrul Național în „Săptămâna teatrului american”, dedicată lui Eugene O’Neill – un proiect inițiat de Alexa Visarion. A urmat „Forma lucrurilor” la Teatrul Act, unde joacă alături de Vlad Zamfirescu și Andi Vasluianu și unde e mai bună decât premianta UNITER Andreea Bibiri, pe care a dublat-o inițial.
Anul trecut la festivalul CineMAiubit a emoționat așa de tare publicul și juriul cu rolul din „Vineri la ora 11” încât a primit nu doar premiul pentru interpretare feminină, ci și laude la scenă deschisă din partea lui Cristian Tudor Popescu. (La rubrica Literatură Tabu puteți citi un fragment din scenariul scurt metrajului „Vineri la ora 11”, unul dintre cele mai premiate filme studențești ale momentului).
Pe ecran Irina pare că are ceva din aerul și fragilitatea lui Neve Campbell, pe scenă are o forță care o scoate la prim plan chiar și când are rol secundar. S-ar putea baza pe fața sa specială („Port aparat, hai că mi s-au mai îndreptat dinții”, a spus râzând în timp ce privea fotografiile pe care i le făcuse Cosmin), dar e genul de persoană care se împlică mult și în partea din spatele meseriei sale. A tradus piesa lui Eric Bogosian, „subUrbia”, unde are și rolul principal, rol pentru care a obținut Premiul pentru cea mai bună actriță în cadrul programului „Comedia ține la tineri”. Din septembrie o vedeți la TVR 2 cu trupa Improvizibilii la „Campionatul de comedie.”
Mihai Smarandache
„Mi-am dat seama în ultima vreme că e o prostie să pun preț pe ima-ginea mea. De fapt e vorba să faci cum trebuie acolo, cum o cere personajul care n-are nicio legătură cu tine. Åži lumea trebuie să vadă rezultatul ăla, nimeni nu știe cum ești tu, cine ești tu. Uneori țin așa de mult la imaginea mea «să nu care cumva să fac nu știu cum». Asta e o tâmpenie imensă.”
A dat la Automatică și calculatoare, dar n-a stat acolo decât un an. A ajuns la actorie grație verișoarei lui, Simona Stoicescu (actriță la Teatrul de Comedie). Ea i-a arătat înregistrarea unui examen de mișcare scenică și așa a avut revelația exprimării multor emoții fără ajutorul cuvintelor.
A terminat Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, a fost actor la Teatrul Național Constanța, iar de câteva săptămâni e angajatul Teatrului Odeon. L-ați văzut în serialul TV „Haker” („Eram în anul I nu știam ce trebuie să fac, îmi pare rău că n-am fost pregătit pentru rolul ăla.”) și îl veți vedea curând în filmul lui Alexa Visarion, „Luna verde”. A avut un rol episodic în „The Brothers Bloom” (cu Adrien Brody și Rachel Weisz) despre care nu vrea să povestească („Lasă că e mic rolul, cum să vorbesc despre el?!”).
În această toamnă îl puteți vedea pe scena Odeonului în „E doar sfârșitul lumii”, dar și în Festivalul Național de Teatru într-un rol pentru care ar fi meritat o nominalizare UNITER, Quintonce („Inimi cicatrizate”). „Åžtii ce nu-mi place la meseria asta? Că de fiecare dată când cineva câștigă un rol, trebuie să piardă altcineva. De ce să piardă?!”