Tabu
Image default
PEOPLE Slider

Nick Carter a obţinut ordin de restricţie împotriva fratelui său, Aaron

Nick Carter, membru al formației Backstreet Boys, a primit un ordin temporar de restricție împotriva fratelui mai mic, Aaron, după ce acesta a l-ar fi amenințat că-i va ucide soția însărcinată.

Cântărețul, în vârstă de 39 de ani, a declarat că a luat această decizie legală „din cauza comportamentului din ce în ce mai alarmant al lui Aaron”.

„Având în vedere comportamentul alarmant al lui Aaron şi recentele mărturisiri făcute privind faptul că nutreşte gânduri să îmi ucidă nevasta însărcinată şi copilul nenăscut, nu avem de ales decât să luăm toate măsurile posibile pentru a ne proteja”, a scris Nick Carter, citat de BBC.

Drept urmare, Aaron, în vârstă de 31 de ani, trebuie să stea acum la 30 de metri distanță de Nick, familia sa și casa lor din Las Vegas. Aaron Carter se declară „uimit” de aceste acuzații. „Nu doresc niciun rău nimănui, în special familiei mele”, a spus el.

Folosind hashtag-urile #mentalhealth, #GunControlNow şi #GunControl, Nick Carter a spus: „(n.r. Nick și sora sa Angel) Ne iubim fratele şi sperăm cu adevărat să primească tratamentul potrivit de care are nevoie înainte să îmi facă vreun rău mie sau altcuiva”.

Aaron, care a cunoscut faima la sfârșitul anilor ’90, a recunoscut că a primti un ordin de restricție, pe rețelele de socializare, dar a negat acuzațiile aduse. Și i-a răspuns fratelui său printr-o serie de mesaje publicate pe Twitter. „Deci, fratele meu tocmai a obţinut un ordin de restricţie împotriva mea. Am fost servit. Ai grijă, Nick, am terminat-o în viaţa asta. Nu l-am mai văzut de patru ani. Nu am de gând”, a spus cântărețul, care are un istoric cu condamnări privind consumul de droguri și probleme de sănătate mintală.

Într-o emisiune de televiziune, Aaron Carter a spus că suferă de tulburări multiple de personalitate, schizofrenie, anxietate acută și depresie maniacală. Ulterior, el a spus că nu are probleme de sănătate mintală și a susținut că emisiunea a fost editată.

 

ARTICOLE SIMILARE

Stomach Vacuum, tehnica marilor maeștri. Îți subțiază talia fără efort

Andreea Damian

Șapte milioane de oameni încă mor anual din cauza poluării aerului

realitatea

Cum ar arăta actorii din filmele Marvel dacă ar fi femei?

Andreea Damian

Fostă fată Bond, infectată cu coronavirus

Andreea Damian

Salma Hayek, despre decizia de a-și schimba radical imaginea

Andreea Damian

Calea Lactee a înghițit o altă galaxie în urmă cu 10 miliarde de ani

Andreea Damian

Scrie un comentariu