Tabu

NICU COVACI a ruinat PHOENIX, sustin TANDARICA si alti membri

Fanii trupei Phoenix au fost dezamăgiţi să constate că, din vechea formulă, aveau să-l recunoască pe scenă doar pe Nicu Covaci! Ţăndărică a lipsit de la spectacolul de la Ateneul Român (5 decembrie), dar şi de la cel din Hunedoara (7 decembrie) şi nu va urca pe scenă nici pe data de 20 decembrie, la Timişoara, când Phoenix sărbătoreşte 50 de ani de activitate. Deşi se zvoneşte că între Ovidiu şi Nicu ar fi fost aprige discuţii din cauza unor probleme financiare, Ţăndărică susţine că altele ar fi motivele pentru care s-ar fi retras din formaţia care l-a făcut celebru: “Mi-e frică să nu se prăbuşească Pasărea, mi-e teamă să nu cadă într-un ridicol de care unii nu sunt conştienţi. În acest moment se pierde esenţialul, spiritul Phoenix. Acum e o formaţie pe care a făcut-o Nicu, e mai mult de cover-uri, iar acest lucru nu-l înţeleg. Are dreptate fostul meu coleg Josef Joschi Kappl când susţine că aceste concerte Phoenix au ajuns nişte şuşe ordinare. Nu am absolut nici o bucurie să iau parte la concert în formula actuală, sunt mult prea mulţi invitaţi, nu mai este soundul care îmi place. Concertul în formula asta nu mă avantajează din punct de vedere muzical, prefer să mă ocup de proiectele mele muzicale”, a declarat Ţăndărică, în exclusivitate pentru Libertatea.

Josef Kappl atacă pe tema banilor

Şi Josef, care a slujit această trupă timp de 38 de ani, îl atacă dur pe Nicu Covaci: “La concertele de luna aceasta s-a cântat numai din amintiri, fără pregătire. Banii care trebuiau investiţi în pregătirea spectacolelor îi băga şeful în buzunar, socotindu-i bani proprii. Nu mă miră faptul că Ovidiu Lipan, cel mai devotat dintre instrumentişti, a refuzat să participe la acest concert haotic. După părerea mea, aniversarea Phoenix 50 nu reprezintă altceva decât o celebrare personală a lui Covaci cu scopul meschin de a stoarce ultimii bani din numele acestei mari legende Phoenix, nume pe care acesta l-a ruinat!”. Ioji îşi continuă atacul, acuzându- l pe Covaci că se pretinde singurul căruia i se cuvin meritele pentru capodopere precum “Cei ce ne-au dat nume”, “Mugur de fluier”, “Cantafabule”: “Săraca pasăre Phoenix are aripile cam sfâşiate. Expresia ei nu dă impresia de renaştere, ci de reanimare”.

Mai mult: Ţăndărică: “Concertele Phoenix au devenit şuşe ordinare” | EXCLUSIV – Vedete de la noi | Libertatea.ro

Scrie un comentariu