Tabu
CULTURESlider

Noaptea muzeelor în pandemie. Lista şi programul muzeelor deschise sâmbătă

Noaptea Muzeelor 2020 nu este anulată, în ciuda condiţiilor sanitare impuse de pandemie. Va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie, dar spaţiile culturale vor fi deschise doar până la ora 21.00. Dar vor exista tururi de noapte în online.

Turul online reprezintă, așadar, varianta cea mai sigură în pandemie. Dacă în anii trecuţi, cozile erau imense, acum muzeele vor rămâne goale peste noapte. Noaptea Muzeelor devine Ziua Muzeelor!

Program scurt de Noaptea Muzeelor 2020

Peste 60 de muzee şi operatori culturali din toată ţara s-au înscris şi anul acesta pentru a sărbători a şaisprezecea ediţie a Nopţii Europene a Muzeelor, anunţă organizatorii.

În contextul actual, determinat de pandemie şi în situaţia în care s-au impus noi măsuri la nivel naţional, muzeele şi spaţiile culturale sunt gata să abordeze evenimentul şi în mediul online şi propun publicului diferite activităţi interactive pe reţelele sociale şi pe website-urile proprii. Organizatorii precizează că nu toate evenimentele propuse cu ocazia acestei ediții se vor derula în mediul online. Ediția din 2020 va dispune și de evenimente organizate în spațiul fizic, conform programului publicat pe www.noapteamuzeelor.org.

„Noaptea Muzeelor a fost afectată profund de actualul context pandemic pe care-l trăim. După cum bine ştim, ediţia 2020 trebuia să fie organizată, ca de obicei, în luna mai. Organizatorul european a mutat evenimentul la mijlocul luni noiembrie. Situaţia este din ce în ce mai incertă, dar siguranţa oamenilor este pe primul loc. De aceea, în funcţie de măsurile impuse de către autorităţile statului, evenimentele din offline ar putea fi oprite, deci programul propus pe platforma Noaptea Muzeelor ar putea suferi modificări până în ziua de 14 noiembrie. În acest caz, evenimentele din Noaptea Muzeelor vor fi organizate în mediul virtual, unde, pe lângă ofertele punctuale ale muzeelor şi organizaţiilor participante, am pregătit şi alte două proiecte digitale de anvergură”, a declarat Dragoş Neamu, manager Noaptea Muzeelor.

„Este posibil să intervină permanent modificări în programul unor muzee sau instituții culturale participante. Echipa Nopții Muzeelor încearcă să le semnaleze în timp real, pe cele care ne sunt anunțate de către organizatori. Vă recomandăm ca, înainte de a vizita un muzeu, să vă asigurați că nu au intervenit modificări în programul inițial, postat pe website-ul oficial al Nopții Muzeelor. Acest lucru se face verificând și canalele de promovare sau de informare ale respectivului muzeu sau al respectivei entități culturale. Este extrem de delicat și de complicat totul, având de-a face cu o ediție neobișnuită și foarte greu de gestionat”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Proiecte noi

Pentru varianta online, pe lângă ofertele punctuale ale unor muzee şi organizaţii culturale, RNMR aminteşte că a mai propus două proiecte finanţate de AFCN.

Primul proiect vă invită la film!

Iubitorii de cultură vor putea urmări două sezoane care cuprind o serie de filme de scurt-metraj despre poveștile neștiute și despre fețele nevăzute ale muzeelor membre ale Rețelei Naționale a Muzeelor din România.

  • SEZONUL I cuprinde 10 episoade realizate în muzeele din București și împrejurimi și este o reeditare a filmelor produse în anul 2018 și prezentate pe toate canalele Televiziunii Române.
  • SEZONUL 2 cuprinde o serie nouă de 6 episoade ce conțin filme ale muzeelor văzute,  de această dată, prin ochii copiilor. Pentru distribuția noului sezon s-a ales ca partener oficial Radio Europa FM și canalele sale de difuzare online.

Ambele sezoane au fost produse cu ajutorul finanțărilor oferite de Administrația Fondului Cultural Național, în 2018 și în 2020.

Urmărește toate episoadele AICI!

Proiectul „dacă nu ar fi, nu s-ar povesti” este coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, sub marca NOPȚII MUZEELOR.

Al doilea proiect online se adresează şcolilor, liceelor şi palatelor culturii, mai exact creării de către opt dintre acestea, selectate pe baza unui apel naţional de proiecte, a unei serii de producţii creative digitale în muzee din oraşele Sibiu, Călăraşi, Tulcea, Oradea, Bucureşti, Sighetu-Marmaţiei, Caransebeş şi Bacău.

ARTICOLE SIMILARE

Bucurestiul in weekend – 11-13 noiembrie

realitatea

„Squid Game” va continua cu sezonul 2. Anunțul Netflix

Andreea Damian

Kate Beckinsale face yoga cu capre

Andreea Damian

Inedit: există găini modificate genetic care fac ouă cu medicamente anti-cancer

realitatea

Homeopatie | 4 tratamente pentru afecțiuni sezoniere

Andreea Damian

A murit actorul din „The Fresh Prince of Bel Air”

Andreea Damian

Scrie un comentariu