Tabu
LIFESTYLE

Noi reguli la taxele de drum pentru şoferii români

Şoferii vor putea plăti taxe mai mari, în funcţie de categoria mașinii şi clasa de poluare a acesteia, începând din anul 2026.

Este vorba despre un nou proiect de lege, aflat în dezbatere la Ministerul Transporturilor (MT), şi care propune un nou sistem de calcul și de stabilire a tarifelor rutiere. 

Noua lege propune reglementarea taxării folosirii drumurilor publice și se află în dezbatere până pe 23 mai.

Proiectul de la Ministerul Transporturilor face distincție între “mașini mici” și “camioane”, fapt care se va reflecta în modul în care va fi taxată circulația lor pe drumurile publice. Pe scurt, autoturismele vor “plăti” pentru gradul de poluare, iar camioanele “la kilometru”.

În momentul de față, toate vehiculele care circulă pe drumurile publice din România sunt obligate să plătească rovinieta, diferențierea de tarife fiind determinată exclusiv de categoria vehiculului.

TollRo, noua taxă pentru camioane

Vechea rovinietă se va aplica numai vehiculelor mai ușoare sau egale cu 3,5 tone. Valoarea acesteia va fi stabilită pe noi criterii, diferite de cele valabile în momentul de față. 

Pe lângă categoria vehiculului (existentă și până acum) au fost introduse drept criterii de diferențiere clasa de emisii poluante în care este încadrat și durata de parcurs (care include perioada de deplasare, precum si pe cea de staționare). 

Astfel, prețul rovinietei va deveni direct proporțional cu nivelul de poluare al autoturismului. 

Pentru camioane, cele cu masa mai mare de 3,5 tone, este introdus un nou concept, TollRo, care presupune că taxarea se va face prin înmulțirea numărului de kilometri parcurși cu valoarea unitară a TollRo, ce va fi stabilită ulterior. 

Noua formulă de taxare va presupune tarifarea utilizatorilor în funcție de distanța parcursă pe drumurile din România. 

TollRo se va calcula prin înmulțirea tarifului unitar cu distanța parcursă. La fel ca în cazul rovinietei, valoarea tarifului unitar ar urma să fie stabilită prin ordin de ministru.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Incredibilul motiv pentru care Bendeac poate ramane fara iComedy!

Insulele italiene devin locuri de „pelerinaj sexual”

Andreea Damian

Elevă arsă de vie pentru că l-a acuzat de hărţuire sexuală pe directorul școlii

Andreea Damian

Banii rămași neutilizați pot fi retrași de pe cardul de energie. Cum pot fi încasate sumele

Andreea Damian

În Țara Galilor au apărut toaletele anti-sex

Andreea Damian

VOUCHERE DE VACANŢĂ 2022. Lista completă a hotelurilor şi pensiunilor care acceptă tichete de vacanţă

Andreea Damian

Scrie un comentariu