Home > Agenda > Norwegian Wood – Poetic. Până la refuz.

Norwegian Wood – Poetic. Până la refuz.

Ecranizare a romanului omonim al lui Haruki Murakami, filmul lui Tran Anh Hung pastreaza ideile importante ale cartii si presupune, pe langa numele implicate si greu de pronuntat/retinut, deja binecunoscuta poezie asiatica.

La saptesprezece ani dupa debutul in lung metraj al regizorului francez de origine vietnameza – The Scent of Green Papaya, Camera d’Or, Cannes 1994 si nominalizare la Oscarul pentru cel mai bun film strain – Norwegian Wood confirma simtul estetic al lui Tan Anh Hung si ii ofera un spatiu de desfasurare deja incercat, cel al inocentei, iubirii, castigarii si pierderii acesteia.

Toru, personajul principal masculin al peliculei, este un adolescent impartit intre doua fete, Naoko si Midori. Prima este iubita fostului prieten al lui Toru, Kizuki. Marcata de pierderea acestuia ( Kizuki se sinucide la inceputul filmului) labila si frigida, Naoko se remarca prin disparitii prelungite prin paduri, in diverse anotimpuri si tonuri cromatice, si discutii despre sex mai intime decat actul in sine. Cea de a doua, Midori, este mai degraba opusul lui Naoko, o fata care pretinde a sti ce vrea si ce cere, extrovertita prin autodefinitie si, prin comparatie cu Naoko si din lipsa de cuvinte mai potrivite, vie.

Povestea se desfasoara cu ritmicitatea unui ceas cu pendula – Toru balanseaza intre cele doua fete, incapabil sa se desparta de clipele de extaz frust dar si de frustrarea plenara oferita cu generozitate de ambele tinere. Totul pe fundalul revoltelor studentesti de la sfarsitul anilor ’60. Rezumand sardonic, Norwegian Wood este un film despre un masochist si doua sadice in timpuri tulburi – in deplina concordanta cu povestea baiatului care doarme chinuit in cada din apartamentul fetei ( Beatles – Norwegian Wood, piesa care a si inspirat romanul).

Imaginea filmului este ravasitor de frumoasa, si, dupa cum spunea un ilustru teoretician al scenariului, asta spui cand cauti cu disperare un eufemism pentru cat de slaba este povestea. Norwegian Wood nu transpare ca fiind mai mult decat un film de stare. Daca ti-ai depasit adolescenta cu sechele majore este probabil sa vibrezi un timp la estetismul si spleenul continuu al personajelor lui Tran Anh Hung, insa lipsa unui stimulent intelectual sfarseste prin a te face sa accepti ca e foarte dificil sa ai 18/20 de ani si gata. Unii scapa, altii ba. Naoko decide sa devina adult, alegand intre cele doua fete si incheind etapa pe o nota cu valente optimiste, dupa mai bine de doua ore de poezie.

Atunci cand poemul functioneaza, si nu pot spune ca lucrul asta nu se intampla, Norwegian Wood se desfasoara ca un eseu melacolic despre dragoste si dependenta, ca o insiruire de imagini care permit gandurilor sa lipseasca fara dureri de cap, ceea ce evident nu e putin. Apoi, intocmai ca si pe parcursul filmului, muzica se opreste brusc si urmeaza o replica dureros de plata. Cand cadrele lungi cu natura batuta de vant, dialogurile porno beneficiind de inocenta tulburatoare a chipurilor japoneze si primplanurile mirosind a sex chinuit ajung la saturatie, subrezeala structurii devine vizibila. Construit ca un flashback al protagonistului, Norwegian Wood beneficiaza de voice off cand si cand, ca si cum regizorul ar vrea totusi sa infuzeze peisajele si portretele cu poveste si adancime. Daca ea exista, acestui spectator nu i s-a revelat.

Articole asemanatoare
Larry Crowne Vs. Bad Teacher – Silicoanele nu aduc fericirea. Lipsa banilor însă…
Another Year. Le quattro volte – Despre doua filme mari si mirosul de mici din cinematografe. Despre Studio si Europa, sali in care arta de pe ecran se bate cu cea din sala.
Tilva Ros – O cronică scurtă la un film altfel
Hanna – Aceeaşi Mărie cu alte bucle de aur

Comenteaza acest articol

Norwegian Wood – Poetic. Până la refuz.

by realitatea   2 min
0