Home > Agenda > Nostalgii de metalist

Nostalgii de metalist

Priviţi cu atenţie posterul alăturat. A ce seamănă, de la fonturi şi până la postura protagonistului? A copertă de disc heavy metal. Filmul Hesher, distribuit în România de New Films International, cu soundtrack-ul său plin de nume grele ale rockului, e ca un fel de Wayne’s World, dar mai pe bune.

Regizorul Spencer Susser şi-a propus foarte multe cu filmul ăsta. Şi-a dorit un film de atmosferă, chintesenţa spiritului rebel al heavy-metalului de altădată; şi-a dorit un film psihologic, despre nevoia de a depăşi o pierdere (tatăl – Rainn Wilson – şi fiul – Devin Brochu – trăiesc într-o inerţie a doliului şi a neglijenţei, de când mama a decedat într-un accident de maşină. Asta până când apare vagabondul cu look de metalist, Hesher, interpretat magistral de Joseph Gordon-Levitt, şi îi învaţă să trăiască intens.) Şi-a dorit un film social, despre sistemul aberant (copilul se chinuie să recupereze maşina familiei, în care i-a murit mama, dar, deşi strânge cei 1.800 de dolari, sistemul nu-i permite s-o răscumpere, pentru că nu are permis de şofer, iar automobilul e casat la cimitirul de maşini.)

Problema e una de coerenţă, de fapt. Nu ai cum, de exemplu, să faci un film de acţiune despre oameni care sar de pe un pod în flăcări pe ultimul vagon al unui tren care trecea dedesubt şi rămân nevătămaţi, şi tot în acelaşi film, să transpui artistic idei din Capitalismul, o poveste de dragoste de Michael Moore. Pentru că îi vei lăsa nesatisfăcuţi pe amatorii ambelor genuri. Iar rockerul rebel al anilor 80, pe când Susser probabil că era de vârsta copilului din film şi se uita cu fascinaţie şi invidie la Lemmy şi la James Hetfield, visând cât de frumos ar fi să incendieze maşini în trei, a expirat. Iar acest lucru s-a întâmplat cu un motiv bine întemeiat: pentru că metaliştii vremii au îmbătrânit, au făcut burţi de bere şi au chelit parţial, pierzându-şi tot glam-ul. E forţat aşadar, să încerci în 2012 să faci un film despre vitejiile fără seamăn ale unui metalist anonim, care ocupă abuziv un garaj.

Dincolo de problema de fond, filmul are suficiente merite. Are o distribuţie fabuloasă – protagonistul Gordon-Levitt face un rol excelent, cu atât mai neaşteptat, cu cât urmează după cel sobru şi vag sentimental al tânărului poliţist plin de idealuri, viitor Robin, din The Dark Knight Rises, iar diva de altădată, Piper Laurie, face un act de curaj pe care puţine artiste cotate drept frumuseţi ale vremii lor l-ar egala: joacă rolul bunicii familiei, o bătrână grasă şi neglijată, cu o autenticitate uluitoare. Natalie Portman, în rolul casierei-răţuşcă urâtă, simbol al americanului de rând care, deşi are un job, simte că abia îşi târăşte zilele de la un salariu la următorul – e remarcabilă. Întregul talmeş-balmeş de intenţii regizorale e îmbrăcat într-un umor negru delicios, născător de multe scene ilare. Am remarcat-o pe cea în care Hesher, oploşit pe capul familiei îndoliate, o învaţă pe bunică să fumeze marijuana medicinală cu bongul.

Deşi bunica moare, la rândul ei, tatăl şi fiul vor găsi puterea să reînvie din propriile cenuşi, ca păsările Phoenix. De fapt, film american fiind, nici nu cred că se aştepta cineva la alt final.

Articole asemanatoare
Jessica Simpson “dezamăgită” de felul în care Natalie Portman i-a comentat pozele din 1999
Crazy Rich Asians, probabil cel mai prost film cu miliardari chinezi maimuțărind americanii
James Cameron a terminat filmările principale pentru două dintre filmele care continuă Avatar.
Recenzie Searching: Tu cât de bine îți cunoști adolescentul?

Loading...

Nostalgii de metalist

by   2 min
1