Tabu
CULTURESlider

Nu, selecționerul Croației, Dalic n-a scris scrisoarea. Ce crede adevăratul autor

Un tip, Igor Premuzic a scris o scrisoare deschisă care i-ar fi plăcut lui să-i aparțină lui Zlatko Dalić și a precizat că este o scrisoare dintr-un univers paralel, nu a crezut că întreaga lume va înghiți gălușca.

Rezultatul – toată presa străină și de la noi a crezut că e adevărată și a publicat-o ca fiind într-adevăr a lui Dalic. Frumos, totul părea de basm, o lume întreagă s-a trezit că uite, lumea este brusc mai bună, omenirea întreagă a fost salvată. Dar scrisoarea nu e scrisă de Zlatko Dalic. Selecționerul croat nu a anunțat că toate premiile primite de echipă de la CM din Rusia vor fi donate copiilor și nici nu a transmis un mesaj dur pentru politicienii din țara sa, într-o scrisoare deschisă publicată pe o pagină de socializare a vicecampioanei mondiale. Pagina respectivă este falsă.

În universul paralel despre care vorbea Igor Premuzic, adevăratul autor al scrisorii, Zlatko Dalic scria “Le cer politicienilor şi tuturor reprezentanţilor autorităţilor care au dus poporul în mizerie, disperare şi sărăcie să stea departe de echipa naţională a Croaţiei. Nu sunteţi bine-veniţi în vestiarul nostru, nu vrem să facem fotografii cu voi”. În realitate însă, Dalic n-a scris nimic.

Igor Premuzic a postat apoi pe Facebook un soi de laudă că unii dintre bulgari, maghiari și români n-au mușcat păcăleala. A mai menționat și că nu se aștepta ca restul să creadă o astfel de păcăleală.

Un prieten de-al lui de pe Facebook constată că uite, nici românii nu au mușcat-o iar Igor îi răspunde: nimeni nu ar fi trebuit să creadă. Altul îi spune că a aprins balcanii cu această scrisoare iar Igor îi răspunde că balcanii au fost arși demult pe altarele naționalismului.

Nu mai credeți, oameni buni, toate lucrurile pe care v-ar plăcea să le vedeți, auziți și întâlniți în viața reală. Cercetați, căutați surse – Internetul este deocamdată la îndemâna oricui care poate citi astfel de știri false, gândiți un pic cu propriul cap și nu vă mai lăsați manipulați. Eu înțeleg ce a vrut să facă Premuzic, uneori îmi vine să fac același lucru doar ca să atrag atenția cu un astfel de duș rece despre cât de ușor este să transformi o persoană publică într-un zeu. Sau să distrugi un om în mediul online. La un clic distanță practic. Și suntem într-un fel sau altul cu toții părtași.

ARTICOLE SIMILARE

Lui Hugh Grant i s-a furat scenariul din mașină

realitatea

„Operaţiunea London Bridge”. Ce se întâmplă după moartea reginei Elisabeta a II-a

Andreea Damian

Cum se va numi bebelușul lui Kate Middleton. Primele imagini cu micuțul

Andreea Damian

Prințul William și Kate Middleton, în doliu! A murit un membru important al familiei

Andreea Damian

Cum să reduci riscul de infectare cu Covid-19 când iei masa în oraș: sfaturi de la un expert în boli infecțioase

Andreea Damian

Festivalul Coachella, anulat anul acesta

Andreea Damian

Scrie un comentariu