Home > Agenda > O luna in Thailanda la al treilea eveniment KINObservator de la Cinemateca Union

O luna in Thailanda la al treilea eveniment KINObservator de la Cinemateca Union

Sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 19:00, Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române (Strada Ion Câmpineanu nr. 21) găzduieşte proiecţia filmului românesc O LUNĂ ÎN THAILANDA (2012) de Paul Negoescu. Proiecţia va fi urmată de o discuţie la care vor participa producătoarea filmului, Ada Solomon, actriţa Ioana Anastasia Anton, monteurul Alexandru Radu şi designerii de sunet Filip Mureşan şi Vlad Voinescu.

Cel de-al treilea eveniment din cadrul KINObservator-ului, program organizat de Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română în colaborare cu revista „Observator cultural”, urmează după două evenimente de succes, în care Sala Union i-a găzduit pe regizorii Cristian Mungiu şi Dan Chişu, alături de o parte dintre membrii echipelor filmelor DUPĂ DEALURI şi, respectiv, ŞI CAII SUNT VERZI PE PEREŢI.

O LUNĂ ÎN THAILAND, foarte recent intrat pe marile ecrane româneşti, este lungmetrajul de debut al regizorului Paul Negoescu, venit după o lungă serie de scurtmetraje selecţionate şi premiate la numeroase festivaluri importante din ţară şi din străinătate. Printre altele, Paul Negoescu a fost selecţionat în competiţia de scurtmetraje a Festivalului de la Berlin în trei ani consecutivi (2008, 2009 şi 2010), cu filmele sale Târziu, Renovare şi Derby. O LUNĂ ÎN THAILANDA a avut premiera mondială la Festivalul de la Veneţia de anul acesta (secţiunea „Settimana Internazionale della Critica), apoi a fost selecţionat în festivalurile de la Salonic, Namur, Zürich, Montréal, Cottbus şi Sevilla.

O LUNĂ ÎN THAILANDA spune povestea lui Radu (Andrei Mateiu), care, în noaptea Anului Nou, descoperă că nu e mulţumit de viaţa lui sentimentală şi decide să se despartă de partenera sa, Adina (Ioana Anastasia Anton). El porneşte într-o călătorie prin cluburile şi petrecerile bucureştene, în căutarea fostei iubite (Sînziana Nicola). Dar este oare ea femeia de care Radu are nevoie cu adevărat?

Articole asemanatoare
Cristian Mungiu: The Director’s Cut
“După dealuri”, acum pe DVD
Cristian Mungiu şi filmul românesc al anului lansează programul KINObservator la Cinemateca Union
Brokeback Monastery

Comenteaza acest articol

O luna in Thailanda la al treilea eveniment KINObservator de la Cinemateca Union

by   1 min
0