Tabu
LIFESTYLESlider

O pungă de plastic a fost găsită pe fundul Groapei Marianelor

Groapa Marianelor, cel mai adânc punct de pe suprafața Pământului, aflată în Oceanul Pacific la 11.022 metri adâncime n-a scăpat de poluarea cu plastic.

Știți întrebarea obsesivă a comercianților indifferent că vă faceți cumpărăturile în magazine sau la piață – “Vreți punguță?”. Se pare că întrebarea aceasta are importanță și atunci când vorbim despre Groapa Marianelor pentru că recent, o pungă de plastic banală, exact ca cele din magazinele alimentare, a ajuns în cel mai adânc canal al oceanelor. Imaginile cu punga de cumpărături au fost depistate după ce oamenii de știință au vizionat o colecție impresionantă de poze și filmulețe video înregistrate în ultimii 30 de ani, din peste 5000 de capturi foto și video făcute cu instrumente de scufundare specifice.

Din toate deșeurile posibile cu care ne poluăm oceanele și mările, plasticul este cel mai frecvent iar pungile de plastic în mod special sunt cea mai mare sursă de gunoi. Alte deșeuri sunt fabricate din materiale cum sunt: cauciucul, metalul, lemnul și textilele.

Dintre deșeurile de plastic, aproximativ 89% sunt acele produse pe care le folosim o singură dat[ și pe care apoi le aruncăm, așa cum sunt pungile și recipientele din plastic.

Deși Groapa Marianelor poate părea tuturor un spațiu întunecat și lipsit de viață, canalul găzduiește mai multe forme de viață decât ne-am putea imagina. În Groapa Marianelor trăiesc corali, meduze și o largă varietate de caracatițe. Astfel, imaginile studiate recent au arătat și că platicul care a ajuns acolo are o influență de un anumit tip asupra viețuitoarelor marine – mai ales că unele dintre animalele care se găsesc în zona aceea s-au încurcat în deșeuri.

Din păcate, noul studiu este unul dintre multele astfel de studii asupra felului în care poluarea cu plastic a devenit o problemă globală. Deșeurile din plastic se găsesc peste tot și va dura sute de ani sau și mai mult ca plasticul să se degradeze. Gunoiul ajunge în oceane în urma deversării lui din diverse vapoare sau de pe plajele din apropiere dar, cea mai mare cantitate de deșeuri ajunge în apele oceanelor din 10 râuri care se varsă în oceane și care traversează regiuni poluate din greu.

ARTICOLE SIMILARE

Dinner Explorer Electrolux – sursa de inspiratie pentru petreceri perfecte

realitatea

Jerry Stiller, celebru pentru rolurile din „Seinfeld” și „The King of Queens”, a murit

Andreea Damian

John Travolta, mărturisiri despre momentul în care a dansat cu Prințesa Diana

Andreea Damian

Fostul “cumnat” al Monicai Gabor a ajuns la nebuni dupa ce si-a omorat fiica de trei ani!

7 secrete ale pielii bronzate

realitatea

Clive Owen în rolul lui Bill Clinton într-un serial despre scandalul Monica Lewinsky

realitatea

Scrie un comentariu