Tabu
PEOPLESlider

Oana Moșneagu și Vlad Gherman s-au despărțit? Mesajul surprinzător al actriței

Oana Moșneagu și Vlad Gherman formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi sunt și colegi pe platourile de filmare de la serialul „Adela”.

Oana și Vlad preferă să își trăiască iubirea departe de ochii curioșilor, cărora le mai arată câte o imagine romantică. Cu toate astea, Oana și-a speriat fanii cu un mesaj postat recent pe rețelele de socializare.

Vedeta s-a filmat cu iubitul ei, iar cei doi au avut un schimb de replici acide în timp ce vizionau serialul în care joacă. Ceea ce i-a uimit pe cei de acasă a fost, însă, reacția tânărului, care a adus în discuție despărțirea. Vlad a făcut o remarcă la adresa personajului pe care iubita sa îl interpretează. Actorul a fost dur în declarații, subliniind faptul că atunci când o vede cum își joacă rolul, se gândește să se despartă de ea.

„Oana Moșneagu: Ce ai zis tu mai devreme?

Vlad Gherman: Am zis că te iubesc de nu mai pot!

Oana Moșneagu: Hai mă, zi ce ai zis mai devreme, pe secvența aia!
Vlad Gherman: Joci foarte dur!

Oana Moșneagu: Zi ce ai zis, să audă toată lumea!

Vlad Gherman: Am zis că îmi vine să mă despart de tine, când ești așa o scorpie împuțită în serial!

Oana Moșneagu: Sunt singură, dacă vreți…

Vlad Gherman: Alo, alo, vino aici!”, a fost discuția celor doi, postată pe rețelele de socializare.

S-au mutat împreună

Vlad Gherman și Oana Moșneagu au făcut pasul cel mare de a se muta împreună după doar câteva luni de relație. Cei doi petrec foarte mult timp împreună atât în timpul filmărilor, cât și în timpul liber, așa că au ajuns la concluzia că cea mai bună soluție pe care o au este să se mute împreună.

În cadrul unui vlog, Vlad Gherman le-a povestit fanilor săi cum a ajuns să se mute cu Oana Moșneagu și de ce au făcut acest pas acum. De asemenea, actorul a făcut și unele modificări în apartamentul său odată cu mutarea iubitei sale și pare că totul este perfect pentru ei în aceste momente.

ARTICOLE SIMILARE

Celebra rochie verde Versace, în centrul unui nou scandal

Andreea Damian

Acest exercițiu, efectuat timp de 12 minute în fiecare zi, încetinește declinul cognitiv

Andreea Damian

Un film despre menstruație a câștigat Oscarul și facem un pas foarte important în destigmatizarea ei

Andreea Damian

Mamele celebre și fiicele lor care le seamănă izbitor

realitatea

Dovezile că MTV Cribs a fost doar o făcătură de emisiune care a manipulat publicul tânăr

Andreea Damian

Cum să adopți tendința anilor șaptezeci fără să pari demodată

Andreea Damian

Scrie un comentariu