Tabu
PEOPLE

Oana Sârbu își sărbătorește de o săptămâna ziua și primește cadouri

Interpreta Danei din “Liceenii” a împlinit pe 13 mai o frumoasă vârstă, însă actrița și cântăreața petrece și primește cadouri de o săpătămână, după cum ne-a povestit, în exclusivitate. Și tot Oana Sârbu ne-a povestit cum a afacetat-o pandemia și ce crede despre acest CoVid 19 și despre cei din jurul ei care nu respectă regulile.

oana sarbu in liceenii
oana sarbu in liceenii

După ce în urmă cu doi ani a împlinit juma de secol, vedeta din seria “Liceenii-lor” nu mai vrea să-și spună vârstă. Însă Tabu a stat de vorba cu actrița și a aflat ce și-a dorit vedeta de ziua ei și ce a primit de o săpătmână încoace și ce crede despre pandemia aceasta. “M-am gândit să fac un “live” cu prietenii, pe Facebook sau Instagram. Dar, să vedem. Deja am început să primesc flori și cadouri, de săptămâna trecută, de la diferite firme care trimit online și cărora le-am oferit câte un “like”, pentru că au produse bio sau naturale, și m-am bucurat nespus! O să beau șampanie, sigur, sau prosecco, băuturile mele preferate. Abia aștept urările de bine și de “la mulți ani”, astea-s demonstrațiile cele mai valoroase, ale respectului și iubirii, faptul că lumea din toate colțurile lumii se gândește la tine.

oana-sarbu din liceenii
oana-sarbu din liceenii

Și apoi, flori, o să primesc multe flori, doar e luna mai, nu? Și poate un parfum de nișă, pentru că am o mare colecție”, a povestit Oana Sârbu pentru Tabu. Și tot ea ne-a povestit ce crede despre această perioadă, “Cum au fost și vor mai fi. Neașteptate, a fost șocant ce s-a întâmplat, pentru mine. Nu realizez nici acum cum a fost posibil așa ceva. Vor mai fi perioade de izolare, n-are cum să treacă dint-o-dată. Iar lumea din păcate, pune accent acum, în toată lumea pe OMS sau pe relele politicienilor. Dincolo de conspirații sau interese politice și de marketing, e ceva grav și dur ce s-a-ntâmplat. Și sincer, mă-ndoiesc că oameni simpli, fără cultură, fără

vicentiul.ro - Oana Sirbu . Parc Floreasca 011
vicentiul.ro – Oana Sirbu . Parc Floreasca 011

educație, facă acces la informație, fără posibilitatea de-a alege o știre bună de una falsă, vor respecta regulile și convențiile impuse, sau vor învața ceva din toate astea. Cu toții suntem ușor de manipulat și-n astfel de perioade e greu să-ți dai cu părerea sau să emiți judecați. E greu, dar unii o fac cu un soi de ușurință. Mă tem că oamenii vor mai repede la Mall. Am fost uluită de reacții ale unora care se dau religioși și care instigau la un soi de ‘luptă’ în vederea redeschiderii bisericilor, de exemplu…în sensul în care o linguriță de vin din gură-n gură, nu ne poate-mbolnavi. Nu mulți au înțeles esența lucrurilor și au extins ce s-a-ntâmplat, pe alte planuri.

Oana-Sarbu
Oana-Sarbu

Românii nu sunt un popor care respectă ușor regulile sau se conformează disciplinat. Am urmărit video-uri despre părerea unora că-n sicrie, de fapt (Italia sau Spania) n-au fost morți, sau că morții n-au murit de virus. Apoi m-am oprit din a urmări și-am încercat să-mi formulez propriile păreri, fără a mă mai lasă influențată. Mie mi-e bine n solitudine, în initimitatea casei mele, știu să creez ambianțe ZEN, confort din lumini, aromă terapie, muzică, aranjamente florale, nimic nu mă umple mai tare de bucurie decât liniștea, calmul,

vicentiul.ro - Oana Sirbu . Parc Floreasca 002 (COPERTA)
vicentiul.ro – Oana Sirbu . Parc Floreasca 002 (COPERTA)

mai ales pe străzile Bucureștiului sufocat, în toate zilele. Pentru mine e mai mult decât minunat să pot citi mai mult, ascultă muzică ce-mi place, ocupă de casă, mai puțîn suport treburile casnice, îmi sunt tare nesuferite, mi se par zadarnice și brutale”, a mai spus Oana. În plus, solista ne-a spus cu cine a ținut legătură, în afară de părinții, fratele și copilul ei. “Cu Ancuța Țurcașiu, cu Nico…in rest cu toți care-mi sunt apropiați, Daniel, Temi, Carmen, noroc cu FB și whapp”. a mai povestit Oana.

ARTICOLE SIMILARE

De ce Dan Negru refuză să apară în emisiuni și podcasturi

Andreea Damian

Modul în care Celia și-a chemat sufletul pereche în urmă cu opt ani!

Tabu Tabu

Cum arată apartamentul pe care Liviu Vârciu i l-a cumpărat fiicei sale. A făcut credit pentru el!

Andreea Damian

Adevărul despre divorțul dintre Dinu și Deea Maxer. Motivul care a dus la despărțire de fapt

Andreea Damian

Tatăl Ramonei Bădescu are Covid-19 la 89 de ani

Tabu Tabu

HBO Max și CNN colaborează pentru un documentar despre Anthony Bourdain

realitatea

Scrie un comentariu