Tabu
PEOPLE

Oana Zăvoranu: “Vadim Tudor a încercat să mă violeze la Senat!”

Oana Zăvoranu a făcut declaraţii şocante cu privire la Corneliu Vadim Tudor şi la pornirile sexuale ale acestuia. Bruneta a recunoscut că C.V. Tudor a vrut să o violeze în biroul lui de la Senat.

“Eu nu simţeam că am o chemare pentru politică. Nu simţeam că este locul meu în Parlament stând şi făcând X şi 0.
Am decis să spun ceea ce spun pentru că pentru o femeie este foarte urât să i se spună că este urâtă. El mi-a spus acum că sunt urâtă, că sunt o arătare. Atunci nu spunea asta.
Am avut mai multe întâlniri la birou la el. Am fost luată cu furca de acasă ca să merg la acea conferinţă ca să vină presa. Îmi dădea sute de telefoane că odată cu venirea mea vine presa. După conferinţe ne retrăgeam în biroul lui.
S-a întâmplat să mergem de multe ori la un restaurant. Eu tot încercam să-l şochez, culminând cu vizita la Senat îmbrăcată cu ţinte şi cu haine de piele crezând că se va oripila.
El de fapt a încercat să mă violeze. A tăbărât pe mine la Senat. După ce mi-a arătat ce tablouri are în birou, s-a dus şi a închis uşa. Apoi a băgat cheia în buzunar. Cred că îi era teamă să nu intre cineva peste noi. A venit la mine şi şi-a schimbat privirea galeş” a declarat Oana la emisiunea CANCAN TV.

“Mă, da tu eşti frumuşică rău de tot, mi-a spus el. A încercat să mă ia în braţe, mie mi-a venit rău pe loc şi am început să-mi caut geanta pentru că nu ştiam cum să plec mai repede.
Oricum, totul s-a terminat cu o scurtă fugăreală, el a început să transpire, iar mie mi s-a zbârlit părul pe mine de libidoşenie. Eu tot încercam să-i spun că glumeşte, dar lui i s-au micşorat ochii şi a spus că nu.
În momentul în care s-a simţit refuzat a început să facă bale la gură şi să-l facă pe Pepe în toate felurile, pentru că i-am spus înainte că soţul meu mă aşteaptă”, a povestit Oana despre cum Vadim a încercat s-o agreseze.
“Am avut momentul de fugăreală, eu nu vroiam nici circ nici nimic dar el a început să urle. I-am spus că e bătrân, că nu este genul meu, că îl văd ca pe bunicul meu, nu i-am spus că pute. I-am spus că îl respect şi că mi se pare că e o farsă. L-am rugat să îmi dea cheia pentru că avea ouă în buzunar.
Eram năucită pentru că eu îl vedeam un om serios. Ştiam că dacă ar fi aflat Pepe ar fi ieşit nenorocire. Mă gândeam cum să ies de acolo şi într-un final l-am rugat să îmi dea cheia. A înjurat un pic apoi mi-a aruncat cheia şi a plecat” a mai spus Oana.

ARTICOLE SIMILARE

Alexandra Păcuraru, veste bombă: „Este cel mai frumos cadou de sărbători!”

Tabu Tabu

Cum arată Dana Rogoz însărcinată în şase luni! Nici nu zici că e gravidă

Tabu Tabu

Irina Fodor, mesaj surprinzător pentru Bontea, Dumitrescu şi Scărlătescu: „Nu am scăzut 3, ci am adunat 1!”

Andreea Damian

Văduva lui David Bowie, modelul Iman, premiată la Veneția

Andreea Damian

Mihaela Tatu: “M-am operat de fibrom uterin!”

realitatea

Afla care este a doua colaborare internationala a Xoniei!

realitatea

Scrie un comentariu