Tabu
lifestyle

Obsessed by you -� expoziție Mario Testino, la Londra

Dacă mergi la Londra până în 26 iulie ai ocazia să vezi o selecție de fotografii marca Mario Testino, reprezentând modele celebre în diverse ipostaze backstage, pictoriale realizate pentru Vanity Fair, Vogue, The Face sau fotografii din campanii publicitare care au făcut istorie.
Expoziția este cu vânzare, așa că poți achiziționa o fotografie cu Kate Moss sau Natalia Vodianova, dacă ții neapărat. Celebru pentru fotografiile color, care par atât de reale, Mario Testino i-a surprins cu camera foto și pe membrii caselor regale – Prinții William și Harry, Regina Rania a Iordaniei, iar fotografiile cu Prințesa Diana într-un shooting special, realizat cu puțin timp înaintea morții acesteia au făcut înconjurul lumii.

Născut în Peru, la Lima, Mario Testino a studiat inițial la Academia de Studii Economice, apoi a urmat facultatea de drept și de relații internaționale. De 20 de ani s-a dedicate numai și numai fotografiei. După cum vezi, nu e prea târziu niciodată să te apuci de fotografie, cine știe?

Obsessed by you – (Galeriile Phillips de Pury & Company’s London, Howick Place London SW1P 1BB, L-S, intre 10:00 – 17:00, www.phillipsdepury.com )

ARTICOLE SIMILARE

Habitat for Humanity reclădeşte speranţe!

realitatea

David Beckham a dat 100$ pe un sandviș

realitatea

Jennifer Garner a mai născut o fetiță

realitatea

Scenă de sex fierbinte cu Johnny Depp și Angelina Jolie

realitatea

Baneasa Shopping City si TABU au pentru tine un concurs extravagant! / Incheiat

Gabriel Alexandru, vicepresedintele Cris-Tim: “Pe noi, criza ne-a prins bine-

realitatea

Scrie un comentariu