Judecătorii chinezi din secolul al XIII-lea, Audrey Hapburn și triburile Inuite de la Pol au ceva în comun: ochelarii de soare. Vara este pe trecute, soarele s-a mai îmblânzit, însă nimeni nu ar renunța la ochelarii de soare care dau o alură șic – sau ridicolă, după caz…
Dacă Nero, excentricul împărat Roman, prefera să privească luptele din arena Colosseumului prin două smaralde – care formau mai degrabă un caleidoscop – judecătorii chinezi purtau ochelari din quartz fumuriu pentru a-și ascunde expresia ochior în timpul proceselor. De fapt, primii ochelari propriu-ziși de soare au aparținut indienilor inuit și sunt realizați din fildeș de morsă. Cu o formă ergonomică specifică și cu o fantă subțire pentru privit, acești ochelari sunt nu numai foarte eficienți, ci și extrem de decorativi.
Cei mai vechi găsiți, datând de pe la 1200, pot fi admirați la Muzeul Civilizațiilor Quebec. Deși lentile fumurii s-au mai folosit în Evul Mediu, în ideea că pot corecta vederea, ochelarii de soare propriu-ziși au fost produși prima dată în 1929 și vânduți în New Jersey de către Foster Grant. Ochelarii cu calități protective au fost dezvoltați însă în industria războiului de către Ray Ban (design) împreună cu Bausch and Lomb (lentile); ei erau făcuți pentru piloți, de unde și forma clasică lacrimă, pentru a proteja și când privirea cobora spre bordul avionului.
Lumea a trebuit să o aștepte pe Audrey Hepburn pentru ca ochelarii de soare să devină parte definitorie a șicului. Aparițiile sale pe și dincolo de ecran au popularizat acest obiect, femeile renunțând treptat la pălării și voaluri pentru farmecul și alura date de ochelarii de soare. (A.B. este autorul cărții „Paris elegant, Teheran incitant“, Editura Curtea Veche)