Tabu
CULTURESlider

Omul-Păianjen va rămâne în Universul Cinematografic Marvel

După o scurtă întrerupere, Sony Pictures şi Marvel au găsit o modalitatea de a lăsa deoparte divergenţele şi a cădea la pace în afacerea Omul-Păianjen.

Vineri, cele două companii au anunțat că Marvel Studios şi preşedintele acesteia, Kevin Feige, vor produce cel de-al treilea film din seria Spider-Man: Homecoming. Acesta îl va avea din nou pe Tom Holland în rolul eroului titular. Cele două companii au fost aproape de a semna și un nou acord.

În timpul verii au apărut ştiri că Disney, compania-mamă a Marvel, şi Sony au ajuns într-un impas cu privire la un nou acord de finanţare. Disney şi-a dorit ca filmul să fie finanţat în proporţie de 50/50%, iar Feige să rămână în poziţia de consultant. Sony, în schimb, a propus să păstreze actualii termeni ai acordului, care stipulează că Marvel va primi aproximativ 5% din valoarea brută a primelor încasări.

Noul contract a fost parafat joi seara târziu, scrie Variety. Negocierile au implicat figuri de pe cele mai înalte poziții de la ambele studiouri, inclusiv Tom Rothman de la Sony Pictures, Kevin Feige şi co-preşedinţii de la Walt Disney Studios Alan Horn şi Alan Bergman. În schimbul prestaţiei lui Feige, Marvel şi Disney vor primi aproximativ 25% din încasări, conform unor surse din interior. Disney îşi va păstra drepturile comerciale şi va asigura aproximativ un sfert din finanţare. Ca parte a aranjamentului, Omul-Păianjen va mai apărea, de asemenea, într-un viitor film semnat de studiourile Marvel.

Filmul este programat pentru premiera pe 16 iulie 2021. Amy Pascal va semna producţia prin Pascal Pictures, aşa cum a mai făcut-o la primele două filme cu Tom Holland.

„Sunt încântat că drumul lui Spidey în MCU va continua, şi eu, alături de toţi de la studiourile Marvel suntem foarte bucuroşi să continuăm”, relata Feige într-o declaraţie. „Omul-Păianjen este un brand foarte puternic şi un erou a cărui poveste se adresează tuturor vârstelor şi tuturor categoriilor de public de pe glob. De asemenea, el este singurul erou cu superputerea de a apărea în universul cinematografic al mai multor studiouri, aşa că pe măsură ce Sony continuă să îşi dezvolte universul propriului Om-Păianjen nu ştim niciodată ce surprize ne rezervă viitorul”.

Amy Pascal părea la fel de entuziasmată: „E minunat”, spunea ea. „Povestea lui Peter Parker a luat o turnură dramatică în Far From Home, şi nu puteam să am o bucurie mai mare decât să ne văd colaborând în continuare pe măsură ce călătoria lui continuă”.

Marvel a acordat o licenţă pentru drepturile aferente Omului-Păianjen pentru aproape două decenii, un acord pus la punct înainte de achiziţia de către Disney a companiei de 4 miliarde de dolari din 2009. Sony a avut parte de succes atât comercial cât şi la critică cu prima serie Spider-Man, în regia lui Sam Raimi şi cu Tobey Maguire în rolul principal. Cel de-al doilea efort, cu Andrew Garfield în rolul titular şi în regia lui Marc Webb, a avut un succes moderat, ceea ce a implicat o refacere a proiectului.

Cu aducerea lui Marvel şi Feige înapoi în cărţi odată cu Omul-Păianjen: Întoarcerea acasă, din 2017, studiourile au reuşit să surprindă din nou entuziasmul creativ al primei serii. Filmul, de asemenea, a avut parte de un stimulent din infiltrarea eroului-păianjen şi în universul Avengerilor, unde acesta devine un membru-cheie al echipei de supereroi.

Reprezentanții Sony se declară mulţumiţi de acord: „Am avut o colaborare excelentă de-a lungul ultimilor patru ani şi dorinţa noastră reciprocă de a continua a fost egală cu aceea a multor fani ai noştri”, relata Robert Lawson, chief communications officer la Sony Pictures Entertainment. „Suntem încântaţi să continuăm împreună”.

ARTICOLE SIMILARE

Cine sunt concurenții de la „Te cunosc de undeva”. Regulă nouă!

Andreea Damian

Prima felicitare de Crăciun a Regelui Charles al III-lea. Ce mesaj a transmis

Andreea Damian

De Crăciun, românii își amintesc de execuția unui dictator. Rănile deschise ale Revoluției din 1989

Andreea Damian

Cum poartă vedetele Very Peri, culoarea Pantone a anului 2022

Andreea Damian

Puiu Șerban, acuzat de studenții de la UNATC de „abuz de putere, hărțuire și sexism”. Cum a răspuns soțul actriței Alexandra Velniciuc

Andreea Damian

Trucul folosit de prințesa Diana ca să iasă fabulos în fotografii

Andreea Damian

Scrie un comentariu