Home > Agenda > OSCAR, numărătoarea inversă (II): Vraja prim-planului

OSCAR, numărătoarea inversă (II): Vraja prim-planului

Întocmai ca medicina homeopată, Mizerabilii reuşeşte o performanţă impresionantă: să-i transforme pe oameni în fani incandescenţi, cu ochii plânşi – cazul meu şi al fashion editorului nostru Marian Pălie – sau în hateri furioşi. Cei din urmă se numără, îndeobşte, din categoria care n-a prea înţeles la ce a venit.


Suntem mizerabili sau suntem dansator?

Romanul Mizerabilii a fost publicat în 1862. Pe autorul său, Victor Hugo, nu-l interesa câtuşi de puţin să băsmească poveşti frumoase; omul avea o întreagă teorie despre condamnarea socială, care creează în mod artificial iadul pe pământ şi despre degradarea omului afectat de sărăcie. Deci, practic, a scris Mizerabilii să demonstreze un punct de vedere. Şi, în caz că povestea propriu-zisă nu era suficient de obvious, omul întrerupea intriga din când în când, trecând la teorie. Şi-şi explica punctul de vedere despre morală şi societate. Practic , 955 din 2783 de pagini sunt sub formă de eseu şi ne învaţă de ce sistemul e fundamental greşit.


Eu când vreau să explic, explic!

Musicalul lui Claude-Michel Schonberg, pe libret de Herbert Kretzmer, a simplificat mult intriga, a renunţat la teorie şi a scos câteva dintre aspectele mai terifiante (exemplu: dacă în roman, Fantine îşi vinde dinţii din faţă, să trimită Thenardierilor bani pentru fetiţă, în musical îşi vinde măselele – posibil pentru că nici o actriţă, oricât de devotată meseriei, n-ar renunţa la incisivi pentru un rol incisiv.) Dar mesajul, şi anume acela al acutei injustiţii sociale, a rămas. N-avea cum să nu rămână, când ăsta a fost, practic, motivul pentru care Hugo a scris romanul.

Acum, că am lămurit despre ce vorbim, să trecem la filmul lui Tom Hooper. Autorul a făcut opţiuni regizorale curajoase şi extrem de inovatoare pentru o ecranizare de musical. De exemplu: Dacă vom compara, să zicem, varianta din film a songului Empty Chairs at Empty Tables cu oricare dintre variantele scenice, vom remarca faptul că niciunul dintre actorii filmului nu încearcă să pară cântăreţi, nu ne bagă tremolouri, floricele, nu cântă full voice. Se cântă cu accent pe text şi pe emoţie sinceră.
Apoi: Momentele muzicale sunt puse în valoare nu prin coregrafie şi dans, ci prin prim-planuri. E o veritabilă estetică a prim-planului în acest film. Camera îmbrăţişează actorul, îl învăluie, practic i se strecoară prin pori. Le explorează ridurile de expresie şi cearcănele. Le pune în valoare fiecare tresărire a unui muşchi facial. Probabil, a fost o sarcină cumplit de dificilă pentru fiecare dintre ei, fie că era vorba de Hugh Jackman, Eddie Redmayne sau Anne Hathaway. Dar efectul emoţional şi vizual e răvăşitor.
Dar momentele de dramă sunt excelent contrapunctate de satiră la toate nivelurile. Nu mă gândesc doar la momentele cuplului Sacha Baron Cohen – Helena Bonham Carter, care parodiază toate filmele de Tim Burton pe care le-aţi văzut.


Nu, ăsta nu e un cadru din Sweeney Todd.

Am mai identificat cadre-parodie din Piraţii din Caraibe, Aventurile lui Tintin şi Avatar. Şi poate or mai fi fost, dar cultura mea cinematografică nu e atât de vastă.
Dar cea mai subtilă parodie nici măcar nu e aceea la adresa confraţilor interesaţi în efecte ieftine. Dacă Hugo îi pune pe Jean Valjean şi pe Marius să scape de poteră prin sistemul de canalizare parizian, Hooper merge mai departe cu imaginaţia şi-i scufundă până la gât în excremente. Ca dovadă că, adeseori, preocupările politice tind să te mânjească într-un mod dezagreabil.

—-

Intră pe HOMEPAGE TABU şi participă la concursul OSCAR 2013: poţi fi unul dintre cei care jurizează şi poţi câştiga 6 PREMII în valoare totală de 6.000 lei!

Articole asemanatoare
Anne Hathaway
Anne Hathaway a anunţat că este însărcinată cu al doilea copil
Machiajul cel mai popular la decernarea premiilor Oscar și cum să-l realizezi acasă
Pungile de cadouri Oscars conțin cremă de piele cu canabis și o perie de toaletă zâmbitoare
Anne Hathaway
Anne Hathaway și Rebel Wilson sunt două escroace seducătoare într-o comedie spumoasă – The Hustle

7 Responses

  1. NU

    Adica daca nu mi-a placut filmul, inseamna ca nu l-am inteles? Haha.
    “E o veritabilă estetică a prim-planului în acest film”.
    Asta pentru habar n-ai tu despre imagine, cadratura si filmat. – Doamne, cum poti spune asta, cand a abuzat de prim-planuri. Ai vazut vreun film al lui Ingmar Bergman, sa-ti dai si tu seama cum se face un prim-plan?

    In rest, sentimentalism ieftin, un film cu buget mare facut sa faca bani si sa pacaleasca fraierii. Musical-ul ar fi fost bun, daca unii dintre actori ar fi putut canta. Muzica, intr-adevar geniala.

    Pe langa faptul ca este montat prost si filmat si mai prost, are si darul de-a transforma romanul lui Victor Hugo intr-un soi de manifest marxist. Cat rosu, Dumnezeule!

  2. lorena

    Clar. Si toți cineastii, acum si pururea si-n vecii vecilor, are thereby condemned sa facă primplanuri ca Bergman. Ca dacă nu, nu-s cineasti. :))

  3. NU

    Sa faca prim-planuri fara sa bage camera in nasul actorului. :)))

    Tu ai o opinie, o respect. Dar asta nu inseamna ca este fondata. N-ai adus niciun argument care sa sustina ca filmul este bun, ti-ai expus parerea personala, trairile etc.
    Tom Hooper este un cineast, dar nu in filmul asta. A dat chix la toate capitolele si a fost taxat de toti cei care au vazut mai mult de 2 filme in viata lor.

    1. Vichi Pedia

      Les Misérables has received mostly positive reviews; the film review aggregator website Rotten Tomatoes sampled 209 reviews and judged 70% of them to be positive.[88] On Metacritic, the film achieved an average score of 63 out of 100 based on 40 reviews, signifying “generally favourable reviews”.[89]
      Robbie Collin of the Daily Telegraph gave the film five stars, saying: “Les Misérables is a blockbuster, and the special effects are emotional: explosions of grief; fireballs of romance; million-buck conflagrations of heartbreak. Accordingly, you should see it in its opening week, on a gigantic screen, with a fanatical crowd.” [90] The Guardian’s Peter Bradshaw concurred: “Even as a non-believer in this kind of “sung-through” musical, I was battered into submission by this mesmeric and sometimes compelling film,” he wrote. [91] Kenneth Turan of the Los Angeles Times gave a positive review, saying that the film “is a clutch player that delivers an emotional wallop when it counts. You can walk into the theater as an agnostic, but you may just leave singing with the choir.”[92] Peter Travers of Rolling Stone said, “Besides being a feast for the eyes and ears, Les Misérables overflows with humor, heartbreak, rousing action and ravishing romance. Damn the imperfections, it’s perfectly marvelous.”[93]

  4. Pingback : Am plâns încă un plâns | Culcă-te, Gheorghe, culcă-te, Ioane!

Comenteaza acest articol

OSCAR, numărătoarea inversă (II): Vraja prim-planului

by   2 min
7