Tabu
CULTURE

Papa Francisc lasă finanțele Vaticanului pe mâna femeilor

Papa Francisc a numit șase femei în consiliul care administrează finanțele Vaticanului, informează Reuters. Printre cele șase femei se numără și Leslie Jane Ferrar, fost trezorier al prințului Charles.

Aceste numiri în unul dintre cele mai importante consilii ale Sfântului Scaun marchează cea mai recentă încercare a papei Francisc de a-și respecta o promisiune mai veche, făcută în urmă cu mai mulți ani și care vizează ameliorarea balanței de gen de la Vatican, despre care, însă, asociațiile de femei au spus că este implementată într-un ritm mult prea lent.

Papa Francisc a numit deja femei în funcțiile de ministru-adjunct de Externe, director la Muzeele Vaticane și director-adjunct la Biroul de Presă al Vaticanului, alături de patru femei în funcțiile de consilieri ai Sinodului Episcopilor, o structură ce are rolul de a pregăti marile întruniri organizate de Biserica Catolică.

Numirile anuntate joi reprezinta insa cel mai mare numar de femei care au fost incluse intr-o singura zi in una dintre structurile de la Vatican. Consiliul pentru Economie, ce era compus în trecut exclusiv din bărbați, conține 15 posturi. Un cardinal este coordonatorul consiliului, iar celelalte 14 posturi sunt împărțite în mod egal între clerici și laici.

Cele șapte posturi alocate laicilor sunt ocupate în prezent de șase femei și un bărbat. Dintre cele șase femei, câte două provin din Marea Britanie, Spania și Germania. Singurul membru de sex masculin din rândul laicilor este un bărbat italian.

ARTICOLE SIMILARE

Premieră de Film ⎢ Natura Umană

Ciocîrlan

Box office-ul american nu mai este cel mai mare din lume

Andreea Damian

Shine a Light

realitatea

Sărbătoritul zilei

realitatea

Sărbătoritul zilei

realitatea

CHA CHA LITIX! Episodul 75. Aleksei Navalnîi, mai ceva ca-n “Greu de ucis”

Andreea Damian

Scrie un comentariu