Tabu
HEALTHSlider

Paradoxul pierderii fertilității în căutarea perfecțiunii masculine

Oamenii de știință au descoperit un paradox evolutiv, în care bărbații își distrug capacitatea de a avea copii din cauza eforturilor de a se face mai atractivi.

Folosirea steroizilor pentru a obține un fizic cât mai masiv sau pastilele împotriva căderii părului pot afecta fertilitatea. Acesta a fost numit paradoxul Mossman-Pacey după oamenii de știință care l-au descris pentru prima dată. Ei spun că acesta provoacă multă durere în cuplurile care se luptă să conceapă. “Am observat că dintre oamenii care vin să-și testeze fertilitatea – tipii sunt imensi”, spune dr. James Mossman, de la Universitatea Brown din Statele Unite. “Ei încearcă să fie foarte mari, să arate că sunt vârfurile evoluției. Dar ei se fac o greșeală uriașă într-un sens evolutiv, pentru că, fără excepție, nu produceau deloc spermă”.

Steroizii anabolizanți imită efectul testosteronului hormonal masculin în organism și sunt utilizați ca medicamente de îmbunătățire a performanței pentru a urgenta creșterea musculaturii. Ei sunt folosiți în mod regulat de culturisti. Nu este ironic faptul că bărbații merg la sală pentru a arăta minunat, în cea mai mare parte pentru a atrage femeile iar apoi, din neatenție rămân infertili? Steroizii anabolizanți afectează glanda pituitară a creierului asta duce la oprirea producției a doi hormoni – numiți FSH și LH – care sunt hormonii cheie responsabili de producția de spermatozoizi. Cercetătorii spun că există un efecet similar la bărbații care utilizează medicamente pentru a preveni chelia.

Măsura succesului în termeni evolutivi este trecerea propriilor tale gene (instrucțiuni ale ADN-ul tău) la următoarea generație. Nu contează mușchii pe care-i construiești cu chimicale.

ARTICOLE SIMILARE

Să fii mama vitregă e unul dintre cele mai dificile lucruri din lume

Andreea Damian

Măștile fashion nu protejează contra infectării!

Andreea Damian

De ce Kate Middleton poartă puloverul cu dungi doar în cele mai emoționante momente

Andreea Damian

Țânțarii, atrași de mirosul săpunului. Cu ce să ne spălăm ca să-i ținem departe de noi

Andreea Damian

Beneficiile neașteptate ale frigului

Andreea Damian

Cultura online ⎢ Noaptea ideilor de la Institutul Francez

Ciocîrlan

1 comentariu

Scrie un comentariu