Home > Agenda > Paranoid Park – un film marca Gus Van Sant

Paranoid Park – un film marca Gus Van Sant

Paranoid Park este o ecranizare a romanului lui Blake Nelson. Miezul poveștii este crima involuntară comisă de un adolescent skater care într-o seară, apărându-se de paznicul unei gări, îl împinge fără să vrea în fața trenului care circula pe linia vecină. În zilele următoare, Alex, răscolit de tragedia pe care a provocat-o, încearcă să-și dea seama dacă trebuie să se predea sau nu, în timp ce capituleaza in fata avansurilor unei colege insistente. O alta colega il sfatuieste sa scrie tot ce ar vrea sa spuna si nu poate.

"Povestea se desfășura la Portland, un oraș care mi-a plăcut mereu foarte mult. Era vorba de un tânăr skater. Åži era vorba de o situație dificilă și deosebit de sufocantă, un alt aspect al poveștii care mi s-a părut interesant.

(…) M-am jucat mult cu structura poveștii. Majoritatea scenelor din carte apar și în film, dar din punct de vedere al structurii, totul a fost mult manipulat", a declarat Gus Van Sant. Iata mai jos cateva dintre raspunsurile lui din cadrul unui recent interviu.

 

De ce ați ales să vă recrutați actorii prin intermediul My space?


Cred că acesta este felul în care ar trebui să procedeze toate agențiile de casting pentru a găsi liceeni, mai ales acum că My space este atât de răspândit. Am făcut ca toți ceilalți, am încercat pur și simplu să găsim modul în care să îi convingem pe amatori să joace în film.

De ce ați ales să filmați în același timp cu super 8 și cu 35mm?


Pentru că suportul filmului de skate este super 8, și VHS, și cum noi le folosim puțin în film, am filmat câteva secvențe suplimentare de skate cu super 8. Unul dintre motive este că este mult mai dificil să ții o cameră mai mare în timp ce îți ții echilibrul pe skate. În plus, 35mm este prea scump ca skaterii să îl folosească. Apoi, restul filmului s-a filmat pe 35mm, cel mai bun suport, din punctul meu de vedere.

Ultimele dumneavoastră trei filme – Gerry, Elephant și Last days, s-au bazat mult pe un montaj și pe cadre stabile. Cu atât mai surprinzătoare alegerea dumneavoastră de a-l folosi pe Chris Doyle ca director de imagine…


Da, este adevărat, Chris este cunoscut pentru imaginea sa aeriană și foarte liberă și nu pentru ceea ce s-ar putea numi cadre „stabile”. Dar cred că acest lucru vine din perioada Wong Kar-Wai a anilor ’90. Când a colaborat pentru prima oară cu Kar-Wai, cadrele era foarte stabile, dar acest lucru s-a schimbat pe măsură ce filmele deveneau din ce în ce mai puțin conservatoare. Chiar am încercat să-l împing pe Chris pe un teritoriu instabil, un teritoriu „superangular”, și din cauza ultimelor filme ale lui Wong Kar-Wai pe care le văzusem în special FALLEN ANGELS: Dar Chris era puțin circumspect. Aici avem altceva, câteodată instabil în ceea ce privește utilizarea trepiedului și a unei camere portabile. Există multe stiluri diferite în film. Multe ralenti-uri, un aspect pe care l-am încurajat și eu, inspirate de ultimele filme ale lui Wong Kar-Wai.

Este evident că s-a lucrat foarte mult la sunet. Am înțeles că multe dintre secvențe, în special cele filmate cu super 8, erau mult mai lungi inițial. Munca de post-producție durat în mod special mult timp și a fost intensă?


Nu, cred că secvențele în super 8 sunt practic aceleași. Poate erau ceva mai multe la început. Sunetul, oricât de detaliat poate părea, este format mai ales din peisaje sonore, este opera compozitorilor. Munca pe care am depus-o pentru manipularea sunetului este mai degrabă simplă, dar peisajele sonore, mai ales cele ale lui Ethan Rose, sunt destul de complicate. Câteodată pare că punem discuri pe toată durata filmului – dar discuri cu muzică nu foarte tradițională. Post-producția a durat doar 2-3 săptămâni. Leslie Shatz a mixat sunetul.

Gus Van Sant a devenit cunoscut cu primul său lung metraj Mala Noche, recompensat în 1987 la categoria cel mai bun film independent de Criticii de film din Los Angeles. Filum realizat în 1985 a rulat În Franța în 2006, distribuit de MK2.

Filmele lui Gus Van Sant au marcat cinema-ul american independent din anii ’90: DRUGSTORE COWBOY (1989), MY OWN PRIVATE IDAHO (1991), și EVEN COWGIRLS GET THE BLUES (1993). Comedia sa dură, TO DIE FOR, cu Nicole Kidman, a fost prezentată la festivalurile de la Cannes și de la Toronto înainte de a fi recompensat cu un Glob de aur.

GOOD WILL HUNTING (1997), nominalizat de 9 ori la premiile Oscar printre care o nominalizare pentru Gus Van Sant la categoria Cel mai bun regizor. După un remake plan cu plan al filmului lui Hitchcock, PSYCHO (1998), FINDING FORRESTER (2000) și GERRY (2002), scris în colaborare cu Matt Damon și Casey Affleck, realizează ELEPHANT, care a primit Palme d’Or pentru regie și Premiul Educației Naționale la Festivalul de la Cannes 2003. În 2005, și următorul său film LAST DAYS a fost prezentat la Cannes în cadrul selecției oficiale.

Adaptarea romanului lui William S. Burroughs, THE DISCIPLE OF D.E., a fost prezentată la Festivalul de la New York.

În 1996, a dat indicații lui Alan Ginsberg într-o lectură a propriilor poezii, BALLAD OF THE SKELETONS, pe muzica lui Paul McCartney și de Phillip Glass, premiera căruia a avut loc la Festivalul de la Sundance din 1997. FIVE WAYS TO KILL YOURSELF (1987), THANKSGIVING PRAYER (1991, nouă colaborare cu Burroughs) și EASTER (1999), scris de Harmony Karine, sunt de asemenea pe lista scurt metrajelor.

Născut la Louisville, Kentucky, Gus Van Sant obține diploma de artă la Rhode Isalnd School of Design, înainte de a pleca la Hollywood. Înainte să lucreze timp de 2 ani în publicitate, la New York, se instalează la Portland, Oregon, unde, continuând să regizeze și să producă, își împarte timpul între pictură, scris și fotografie.

În 1995, publică o colecție de fotografii intitulată 108 Portraits (Twelvetrees Press) și doi ani mai târziu primul său roman, Pink (Doubleday), o satiră a industriei cinematografice. El însuși muzician, a realizat videclipuri pentru mai mulți artiști printre care David Bowie, Elton John, Red Hot Chilli Peppers și Hanson.

BLAKE NELSON

Născut la Portland, primele sale articole au fost scrise pentru revista Details, înainte de a publica extrase din primul său roman, Girl în Sassy, o revistă a „fetelor cool” din anii ´90. Publicat la editura Simon and Schuster în 1994, Girl va fi tradus în 6 limbi și adaptat pentru marele ecran. După romanele Exile și User, Blake Nelson hotărăște să scrie mai ales despre adolescenți. După The New Rules of High-School, a publicat încă alte cinci romane „young adult”: New Rules, Rockstar Superstar, Prom Anonymous, Gender Blender și Paranoid Park.

 


Comenteaza acest articol

Paranoid Park – un film marca Gus Van Sant

by realitatea   4 min
0