Tabu
CULTURESlider

Parcul tematic Super Nintendo World din Japonia va oferi brățări inteligente cu tematică Mario

Super Nintendo Land, extinderea cu tematică Mario a Universal Studios, se pregătește să fie unul dintre cele mai interesante și atrăgătoare parcuri tematice din lume.

Parcul, care se lansează înaintea Olimpiadei de la Tokyo din 2020, ca parte a Universal Studios Japonia din orașul Osaka, va avea și brățări tematice, denumite „Power Up Bands”, care se vor sincroniza cu o aplicație pentru smartphone și vor urmări activitățile digitale în timp ce vă plimbați. Brățările vor permite oaspeților să colecteze monede digitale și să concureze cu alți participanți ai parcului. Thierry Coup, ofițerul principal de creație al Universal Creative a anunțat că Super Nintendo World va fi “Un joc video viu” oferind o experiență interactivă.

Aplicația mobilă va deține o hartă aeriană în stilul jocului pentru a găsi atracții diverse pentru ca utilizatorii să poată crea un profil și debloca premiile. Osaka va avea primul Super Nintendo Land, urmat de Parks Universal în SUA – la Hollywood, California și Orlando, Florida – precum și în Singapore. Încă nu există un calendar concret pentru momentul în care parcul se va deschide.

Parcul are însă dedicat un videoclip muzical special de la artiștii Galantis și Charli XCX, care au colaborat la compunerea melodiei oficiale Super Nintendo World, numită „We Are Born to Play”.

ARTICOLE SIMILARE

Filmele și seriale care vor fi lansate în luna septembrie pe Netflix

Andreea Damian

Cel mai mare eveniment de fashion a fost amânat din cauza coronavirusului

Andreea Damian

Pierre Cardin, înhumat la Montmartre în uniforma de academician

Ciocîrlan

Break My Soul| Cel mai recent hit al lui Beyoncé provoacă demisii pe bandă rulantă în SUA

Andreea Damian

Un model de lenjerie intimă: „Putin a ordonat asasinarea mea”

Andreea Damian

Șapte reguli ușor de urmat pentru a trăi mai bine și a-ți prelungi speranța de viață

Andreea Damian

Scrie un comentariu