Tabu
lifestyle

Parintii nu mai stiu ce sa faca: PRO sau CONTRA vaccinare?

Parintii din Romania primesc semnale contradictorii si nu mai stiu ce hotarare e bine sa ia! Tot mai mulţi părinţi refuză, în ultimii ani, să-şi vaccineze copiii din cauza metalelor grele existente în serurile de imunizare şi a consecinţelor acestora asupra organismului. Medicii atrag însă atenţia asupra riscului apariţiei unor boli considerate eradicate.

Într-o ţară liberă, fiecare are dreptul să facă ce vrea. E şi cazul părinţilor care au ales să-şi ţină copilaşii departe de toate vaccinurile recomandate de medicii pediatri, ba chiar şi de cele din schema obligatorie. Una dintre mămicile care au luat această decizie ne-a mărturisit că nu concepe să-şi injecteze băieţelul cu un ser care nici măcar nu-l fereşte 100% de boala pentru care a fost creat.

“Există o teorie potrivit căreia autismul apare şi din cauza unor vaccinuri, mai precis din cauza metalelor grele pe care acestea le conţin şi care se depun în organism. Iar acesta este numai unul din motivele pentru care am luat această decizie”, mărturiseşte Laura M. , mama unui băieţel de 3 anişori.

Femeia a povestit pentru www.libertatea.ro  că are cunoştinţă de cazuri în care copiii s-au îmbolnăvit chiar de boala pentru care au fost imunizaţi, motiv pentru care a decis să-şi ţină puiul departe de aceste seruri. Cu toate că este ilegal, Laura ne-a relatat că a întâmpinat nişte probleme atunci când şi-a înscris băiatul la grădiniţă. “Nu au vrut să-l primească din cauză că nu e vaccinat şi e un pericol pentru colegii lui. Nu am înţeles de ce este el un pericol dacă ceilalţi copilaşi sunt vaccinaţi”, a conchis aceasta.

OLIVIA STEER s-a pronuntat si ea vehement impotriva vaccinurilor.

Medicii atrag atenţia asupra pericolelor

Pe de altă parte, părinţii micuţilor care sunt pro-vaccinare spun că îşi înţeapă prichindeii doar de frica unor boli mai mult sau mai puţin grave. O parte dintre aceştia preferă doar vaccinurile din schema obligatorie, iar pe de altă parte sunt acei părinţi care îşi imunizează copiii cu toate serurile existente pe piaţă.

“Decât să-mi reproşez vreodată că aş fi putut preveni o anumită boală şi nu am făcut-o, mai bine aleg varianta prin care ştiu că am încercat să-mi feresc copilul, pe cât posibil, prin imunizare”,  explica Alina, o mamă de fetiţă.

Medicii trag un semnal de alarmă asupra unor boli considerate eradicate care ar putea reapărea din cauza nevaccinării. “Încep să apară din ce în ce mai multe boli şi Doamne fereşte să nu ne trezim cu cele pe care le credeam eradicate, precum poliomielita, difteria, tetanosul. Există o reticenţă din partea părinţilor faţă de vaccinare. Sunt medici de familie care nu recomandă vaccinarea”, a declarat conf. dr. Monica Luminos. Mai mult decât atât, specialistul spune că rata vaccinării în România este în scădere, sub nivelul de protecţie optimă de 95%.

ARTICOLE SIMILARE

Gafe si PERLE de la BAC 2012

Copiii râdeau de nasul borcănat al lui Michael Jackson

realitatea

Havana Lounge, în ritmuri cubaneze

realitatea

Åži vedetele au defecte

realitatea

Snoop Dogg a fost arestat

realitatea

Ghici cine…

realitatea

Scrie un comentariu