Tabu
HobbyPEOPLE

Pasiuni și talente ascunse ale vedetelor

Pasiunile fac parte din viața oamenilor. Aici putem încadra practicarea de sporturi, confecționarea de bunuri, colecționarea de diferite obiecte sau chiar gătitul. De multe ori aceste pasiuni ne dictează drumul în viață și ne ajută să ne alegem calea cea mai potrivită. Totuși, dacă nu reușim să facem o carieră pe baza acestora, putem mereu să ne întoarcem la ele de fiecare dată când avem puțin timp liber la dispoziție. La o primă vedere pare că pasiunile nu sunt foarte importante, dar ele au un rol cheie. Meciurile de baschet sau de fotbal nu ar mai fi la fel fără o galerie de suporteri înrăiți. În plus, filmele nu ar mai avea niciun fel de farmec dacă nimeni nu le-ar privi, iar cărțile și alte ocupații manuale ar fi date ușor uitării.

Având în vedere că o mare parte dintre celebrități duc o viață obișnuită, atunci când nu sunt pe covorul roșu sau nu se pregătesc pentru turnee, vedetele pot acorda timp pasiunilor lor. Aceste pasiuni și talente ascunse ne ajută să ne deosebim de mulțime și reflectă personalitatea noastră. În rândurile următoare vor descoperi câteva talente și pasiuni pe care vedetele le au.

De ce e important să avem pasiuni

Indiferent de cât de ocupată ar fi viața noastră, la un moment dat tot avem parte de câteva momente de tihnă. Atunci putem să ne concentrăm asupra lucrurilor care ne fac plăcere. Poate fi vorba de muzică, lectură, sporturi sau confecționarea de diferite obiecte. Fiecare dintre aceste ocupații sunt o declarație a fiecăruia dintre noi. Mai mult, cu ajutorul acestora putem să formăm prietenii mult mai ușor.

Pasiunile nu sunt doar un mod de a petrecere timpul liber; sunt un mod de exprimare care mai devreme sau mai târziu ne ghidează pe calea care ni se potrivește.

Pasiuni ieșite din comun

Celebritățile sunt persoane obișnuite care trăiesc vieți normale, la fel ca o mare parte dintre noi. Unii dintre aceștia au obiceiuri pe care le respectă cu strictețe. Cu alte cuvinte, până și vedetele cred în superstiții. Spre exemplu, pentru a scăpa de frica de zbor, binecunoscuta actriță Jennifer Aniston are grijă să calce mereu cu dreptul la îmbarcare, asta nu înainte de a atinge avionul. Pe de altă parte, Cameron Diaz încearcă să evite neșansa prin purtarea unui medalion cu potcoavă și mai ales prin clasicul ciocnit în lemn.

În timp ce unele vedete cred că anumite numere sunt norocoase, alții încearcă să stea departe de ele. Superstițiile legate de numere  sunt foarte populare atât printre vedete cât și printre oamenii de rând, fiind cunoscute în toată lumea. De exemplu, se crede că cifra 13 poate să aducă ghinion, în timp ce cifra 7 este foarte norocoasă pentru unele culturi.

Vedete care colecționează lucruri

După cum a fost menționat anterior, colecționarea de diferite obiecte este o pasiune destul de comună. Dacă în trecut se colecționau timbre, șervețele, cărți de vizită sau păpuși din ceramică, în prezent lucrurile s-au mai schimbat. După cum era de așteptat, din moment ce personajele principale sunt vedetele, colecțiile sunt mai valoroase. Cântăreața cunoscută la nivel internațional Taylor Swift are o pasiune foarte mare pentru globurile de cristal.

O colecție mai neobișnuită îi aparține lui Nicolas Cage, care are obiceiul de a aduna benzi desenate și cuțite. Nu în ultimul rând îi avem pe Jay Z care este împătimit de ceasuri, Tom Hanks care în timpul liber este preocupat de mașinile lui de scris și pe actorul Johnny Depp care are o colecție impresionată de păpuși Barbie.

Vedete și talentele lor ascunse

Faptul că pasiunile fac parte din viața fiecăruia dintre noi nu este un secret. Totuși, un lucru mai puțin cunoscut despre celebrități ar putea fi faptul că o mare parte dintre acestea au talente ascunse. Poate că unele dintre ele i-au ajutat în cariera lor, așa cum este și cazul actorului Ryan Reynolds. Ryan are o plăcere legată de imitarea colegilor săi de breaslă. Totuși, soția lui nu este foarte încântată atunci când el decide să intre în pielea personajelor de speriat.

Heidi Klum este un fotomodel de succes. Un lucru mai puțin cunoscut despre ea este faptul că în timpul liber îi place să se relaxeze prin artă și anume prin pictură sau sculptură. Fiind o mare iubitoare de animale, Heidi a realizat un tablou dedicat patrupedelor care au participat la acțiunile de salvare în urma atentatului de la 11 septembrie.

În concluzie, fără pasiuni sau talente mai mult sau mai puțin dezvoltate, viața noastră nu ar mai fi la fel de frumoasă. De multe ori pasiunile pot fi considerate un refugiu, dar și un mod foarte bun de a stabili legături.

ARTICOLE SIMILARE

Lily Allen dezvăluie că a fost agresată sexual de către directorul studioului de înregistrări

realitatea

Adela Popescu și Radu Vâlcan au împlinit 5 ani de la cununie

Tabu Tabu

Motivul pentru care fiul lui Theo Rose nu a purtat încă de la naștere numele de familie a lui Anghel Damian

Andreea Damian

Adda a încheiat tratamentul pentru boala Lyme. Cum se simte artista

Andreea Damian

A murit actorul din „Friends”. Matthew Perry avea 54 de ani

Andreea Damian

Fiica Andreei Marin, premiată în SUA. Ce diplomă a primit

Andreea Damian

Scrie un comentariu