Tabu
CULTURESlider

PASTILA de ARTĂ ⎪ Clișeele lui Curtis

Început de secol XX, vestul Statelor Unite ale Americii. Fotograful Edward Sheriff Curtis este fascinat de un subiect prea puțin explorat: populațiile autohtone ale Americii de Nord. Se decide să-i fotografieze pe acești subiecți exotici. Lucrează neîntrerupt, însă, cel mai adesea, trișează…

Edward Sheriff Curtis, Autoportret, 1899, fotografie, 25 x 18 cm, National Portrait Gallery, Londra

Arta de a manipula trecutul 

În imaginația debordantă a lui Curtis, americanul nativ este o ființă pură și profund spirituală, o persoană ferită de decadența civilizației moderne. Curtis este obsedat de ideea descoperirii „indianului” autentic, preexistent contactului cu populațiile europeene. Își dorește să-l imortalizeze într-o manieră cât mai veridică. Cât de autentic este, totuși, demersul său artistic?

Pentru ca reprezentările din imaginația sa să capete concretețe, Curtis nu ezită în a le impune modelelor să pozeze în ipostaze minuțios regizate. Costumele sunt bogate, decorurile foarte elaborate, iar prezența accesoriilor de orice fel pare aproape imuabilă în situațiile surprinse de aparatul său foto.

Edward Sheriff Curtis, Într-un habitat Pikunis (The Piegan Lodge), 1910, fotografie, Biblioteca Congresului, Washington D.C.

Unele modele poartă coifuri cu pene, care amintesc mai mult de secvențele din filmele western de la Hollywood decât de istoria autohtonilor, care purtau astfel de turbane doar la ocazii speciale. 

În căutarea obsesivă a  „autenticității”, Curtis sfârșește prin a retușa o mare parte din fotografii. Modifică încadraturile, intervine asupra negativelor, desenând peste ele și elimină detaliile pe care le consideră jenante. Șterge câteva elemente, adaptând imaginea „indianului” după gustul propriu. 

Edward Sheriff Curtis, Nez Percé, 1907, fotografie, Biblioteca Congresului, Washington D.C.

Un succes (in)contestabil

Creațiile lui Curtis au fost profund criticate, în repetate rânduri, de antropologi, care au susținut că imaginile sunt înșelătoare și inexacte. Însă contestările nu l-a împiedicat pe fotograf să se bucure de o mare notorietate. A cunoscut un real succes, mai ales, în rândul publicului avid de „clișee folclorice”. 

Mai mult decât atât, Curtis a obținut și sprijinul președintelui Theodore Roosevelt, fervent admirator al lucrărilor sale. Relația dintre cei doi a contribuit cu siguranță la popularizarea fotografiilor sale. 

Demersul lui Curtis oferă o perspectivă trunchiată asupra istoriei indigenilor din America de Nord, influențată, în primul rând, de subiectivitatea viziunii sale. În același timp însă, proiectul său fotografic este, în continuare, admirat, fiindcă ajută la conservarea  și documentarea incredibilei diversități culturale a populației americane.

Edward Sheriff Curtis, Bear Bull, Blackfoot, 1926, fotografie, 39 x 29 cm, Biblioteca Congresului, Washington D.C.

ARTICOLE SIMILARE

Dovada indubitabilă că Jennifer Aniston speră la o împăcare cu Brad Pitt

Andreea Damian

Bulgaria nu va participa la Eurovision 2023. Iată țările participante!

Andreea Damian

Bucurestiul in weekend, 13-15 ianuarie

realitatea

Playlist pentru zile ploioase: cele mai frumoase melodii pentru a combate depresia de toamnă

Andreea Damian

Conferință online ⎢ Dansul între Artă și Știință

Ciocîrlan

Un tramvai numit Cate Blanchett

Scrie un comentariu