Tabu
PEOPLESlider

Lora și iubitul ei, blocați în Bali de două luni. Când vor putea reveni în țară

Veste bună pentru îndrăgita interpretă Lora – Laura Petrescu și iubitul ei, impresarul Ionuț Ghenu, care sunt blocați de ceva vreme în Bali unde veniseră în vacanță. Din cauza pandemiei cei doi n-au mai putut reveni în țară și au trebuit să se descurce așa cum au putut printre străini unde au descoperit și alți români.
Pe 10 martie, Lora (37 de ani) şi Ionuţ Ghenu (35 de ani) au plecat într-o vacanţă de vis în Insula Bali, unde au fost surprinşi de pandemie. Iniţial, şi-au propus să-şi prelungească vacanţa în Indonezia până pe 7 aprilie. Toate zborurile erau însă anulate pentru o perioadă nedeterminată, aşa că nu ştiu când şi cum vor putea ajunge înapoi în ţară. În plus, era posibil să rămână fără finanțe şi deja îşi fac griji despre cum vor supravieţui în următoarea perioadă.

lora
lora

Lora le-a povestit fanilor de mai multe ori cum stă situația pe rețelele de socialziare. Iar recent, a aflat o veste bună pe care a hotărât să o impartasseasca cu fanii ei virtuali. Și anume, că pe 9 iunie, este posibil să se întoarcă în țară și să revină la viață dinainte. Imediat fanii au reacționat pe rețelele de socializare și s-au bucarat la aflarea veștii. Ea și iubitul ei se mută de ceva vreme dintr-un loc în altul, însă au noroc de niște priveliști adorabile. Să sperăm că se vor întoarce cât mai curând acasă și că își vor relua concertele și vor face treaba.

ARTICOLE SIMILARE

Motivul pentru care Augustin Viziru refuză să dezvăluie identitatea iubitei sale

Andreea Damian

Reacția fabuloasă a lui Măruță când fiica Andreei Marin a apărut în emisiunea lui 

Andreea Damian

Dana Săvuică și Carmen Negoiță, vacanță cu „reguli” în Grecia

Tabu Tabu

În 2020, măștile nu sunt folosite doar pentru protecție. Sunt purtate pentru a transmite un mesaj

Andreea Damian

Enrique Iglesias, primele fotografii cu cel de-al treilea copil. Care e sexul bebelușului?

Andreea Damian

10 lucruri pe care cuplurile fericite le fac înainte de a merge la culcare

Andreea Damian

Scrie un comentariu