Tabu
BEAUTY

Pericolul lămpilor UV pentru uscarea manichiurii cu gel

Aparatele cu emisie ultravioletă folosite pentru a usca și fixa pe unghie manichiura cu gel ar putea reprezenta o problemă de sănătate mai mare decât se credea până acum.

Cercetătorii de la University of California San Diego au studiat aceste lămpi care emit lumină ultravioletă (UV) și au descoperit că utilizarea lor duce la moartea celulelor și la mutații la nivelul ADN-ului uman, potrivit phys.org.

Dispozitivele sunt un element obișnuit în saloanele de manichiură și, în general, folosesc un anumit spectru de lumină UV (340-395 nm) pentru a întări substanțele chimice utilizate în manichiura cu gel. În timp ce aparatele de bronzare utilizează un spectru diferit de lumină UV (280-400nm), despre care studiile au dovedit în mod concludent că este cancerigen, spectrul utilizat în uscătoarele de unghii nu a fost bine studiat.

„Dacă vă uitați la modul în care sunt prezentate aceste dispozitive, ele sunt comercializate ca fiind sigure, fără niciun motiv de îngrijorare”, a declarat Ludmil Alexandrov, profesor de bioinginerie, precum și de medicină celulară și moleculară la UC San Diego, și autor corespondent al studiului publicat în Nature Communications.

„Dar, din câte știm noi, nimeni nu a studiat până acum aceste dispozitive și modul în care acestea afectează celulele umane la nivel molecular și celular”.

Cercetătorii au descoperit că utilizarea acestor dispozitive care emit raze UV pentru o singură repriză de 20 de minute a dus la moartea a între 20 – 30% din celule, în timp ce trei expuneri consecutive de 20 de minute au provocat moartea a între 65 și 70% din celulele expuse.

Expunerea la lumina UV a provocat, de asemenea, leziuni mitocondriale și ale ADN-ului în celulele rămase și a dus la mutații ce pot fi observate în cazul cancerului de piele.

ARTICOLE SIMILARE

Nostalgia / Galeria romancelor frumoase de altadata

realitatea

ANTONIA a facut inca o schimbare majora …AFLA ce!

Scapă de cicatrici și vergeturi cu mocoasă de melc

realitatea

Ti se pare frumoasa? Uite cum arata fara machiaj

Xonia – cum se mentine in forma, iarna

Bărbatul “ideal” şi femeia “ideală”, creaţi de un program AI. Cum arată

Andreea Damian

Scrie un comentariu