Pink Martini se numără, alături de Deep Purple şi Gogol Bordello, printre trupele cu care ne vedem mai des decât cu vecinii. Pentru că fabuloasa formaţie a lui Thomas Lauderdale revine în forţă pe 15 octombrie, la Sala Palatului, vă ofer interviul pe care l-am făcut cu şarmantul şi flamboaiantul muzician anul trecut, cu ocazia concertului precedent.
TABU: Aţi mai cântat de multe ori în România, iar acum, reveniţi. Există ceva special care vă aduce înapoi?
LAUDERDALE: Îmi place la nebunie să cânt în România. Da, am tot venit încoace şi, de fiecare dată, vă promit să cânt în româneşte. Am obligaţia morală să mă ţin de cuvânt data viitoare.
Aţi simţit că, după 15 ani de istorie a trupei, a sosit momentul retrospectivei, prin urmare aţi lansat un album intitulat Retrospective. De ce Retrospective şi nu Greatest Hits sau Best Of?
Casa noastră de discuri din Marea Britanie ne-a solicitat să întocmim o colecţie de piese de tip „best of”, care să cuprindă întreaga noastră carieră. Dar eu voiam să mă asigur că albumul urma să fie nou şi excitant. De aceea mi-am compilat melodiile preferate din repertoriul nostru, alături de versiuni alternative şi cântece încă nedifuzate. Dau exemple: versiuni timpurii ale pieselor Una Notte a Napoli sau Aspettami. Apoi, avem Moon River, interpretat de regizorul de film Gus Van Sant. Sau The Man With The Big Sombrero, pe care l-am înregistrat pentru un film al lui Quentin Tarantino dar pe care, până la urmă, maestrul n-a mai apucat să-l folosească. Şi avem şi un remix al melodiei Una Notte a Napoli, realizat de legendarul DJ new-yorkez Johnny Dynell.
Mulţi oameni vă etichetează muzica ca fiind vintage. Eşti de acord cu chestia asta?
De obicei, eu descriu muzica noastră cu cuvintele „pop clasic, de modă veche”. Dacă Naţiunile Unite ar fi avut vreo fanfară a instituţiei, în 1963, şi dacă Pink Martini ar fi existat pe atunci, înclin să cred că noi am fi fost acea fanfară.
Pui umărul la promovarea unui şir interminabil de cauze nobile. Consideri că muzicienii ar trebui să-şi folosească notorietatea pentru a educa oameni?
În acest moment, în cadrul culturii globale, cred că entertainerii au cele mai mari şanse de a transmite idei. După părerea mea, politicieni sunt doar nişte entertaineri rataţi. Mă consider foarte norocos pentru că, dat fiind repertoriul trupei, izbutim să comunicăm idei progresiste unor oameni care, altminteri, nu ar manifesta interes faţă de ele. De exemplu, sunt o mulţime de republicani cărora le place Pink Martini. De asemenea, sunt o mulţime de creştini fundamentalişti cărora le place Pink Martini. Dat fiind că acestor oameni le place muzica noastră, s-a creat o oportunitate de a avea un dialog viu cu persoane care văd viaţa diferit şi, sper din toată inima, că astfel putem începe să ne ocupăm de probleme complexe şi dificile.
Ce părere aveţi despre faptul că Windows 2003 şi Windows Vista vă folosesc una dintre piese pe post de muzică de setup? Dacă tot vorbim despre asta, ce aveţi acasă, Windows sau Mac?
Eu n-am nici o problemă cu faptul că Windows ne folosesc muzica. Altminteri, nu le-aş fi acordat permisiunea, atunci când am cerut-o. Dar, trebuie să recunoaştem, nu deţinem decât Mac aici, la Sediul Mondial Pink Martini.
Cât e de greu să vă înţelegeţi între voi dacă sunteţi atât de mulţi (13, n. r.)? Cum reuşiţi să păstraţi armonia între atâtea personalităţi diferite?
Aspectul cel mai plăcut, atunci când faci parte dintr-o trupă împreună cu alţi 12 oameni, este următorul: dacă nu te înţelegi bine cu cineva, nu ai decât să ieşi în oraş cu altcineva. Chestia asta nu se poate face, evident, atunci când ai o formaţie cu trei membri. Dar, în linii mari, toţi 13 ne înţelegem extraordinar de bine, dacă e să luăm în considerare cât de mult timp petrecem împreună, susţinând turnee şi călătorind?
Care este piesa ta favorită de pe Retrospective?
Ador acea versiune iniţială a Una Notte a Napoli, care nu ne include decât pe China Forbes, pe Alba Clemente şi pe mine. Pentru versiunea prezentă pe acest album, l-am mai adăugat pe Nicholas Crosa, cu vioara lui, iar asta a închegat totul într-un mod minunat. Această versiune extrem de simplă dezvăluie frumuseţea specifică a acelei melodii. Dacă îndepărtezi toate instrumentele cu coarde, toată percuţia şi toate harpele, îţi va rămâne, la final, cântecul ăsta, care este extrem de frumos.
De asemenea, îmi place înregistrarea cu Moon River interpretată de Gus Van Sant.
Cum combateţi disconfortul cauzat de decalajul de fus orar, răul de avion sau alte eventuale probleme fizice generate de călătorit?
Am participat la atâtea turnee şi am călătorit atât de mult, încât toate acestea au devenit, pur şi simplu, nişte elemente importante ale vieţilor noastre.
Aveţi versuri în multe limbi de circulaţie internaţională. Chiar vorbiţi toate limbile acestea?
Avem versuri în mai mult de 18 limbi, aşadar, îţi poţi da seama că nu vorbim toate aceste limbi. Dar, dacă e să însumăm forţele trupei, ştim franceza, spaniola, portugheza, italiana, chineza, un pic de japoneză şi, bineînţeles, engleza.
Cântecele voastre sunt utilizate într-o grămadă de filme, de la In the Cut cu Meg Ryan şi până la celebrul film care i-a combinat pe Brad şi Angelina, Mr. & Mrs. Smith. Şi de seriale precum Clanul Soprano şi The West Wing. Care dintre toate aceste filme v-a plăcut cel mai mult?
Am avut ocazia fabuloasă de a face coloana sonoră pentru Our City Dreams, un film despre cinci artiste din diferite generaţii, care trăiesc în New York. Filmul ăsta, de-a dreptul excepţional, e al unei regizoare incredibil de talentate, Chiara Clemente. Ador, pur şi simplu, muzica pe care am creat-o pentru el.
Thomas, multe poveşti de pe net te dau în vileag drept un fanatic al modei, ba, mai mult de atât, drept fericitul posesor al unei colecţii impresionante de rochii. Mai porţi rochii? Le mai împrumuţi prietenelor tale?
Haha! Nu, nu mai port rochii de la un timp. Un costum drăguţ, cu croială clasică, mă avantajează mai bine în ultima vreme.
Ţi s-a pus o dată o întrebare referitoare la scopurile tale pentru următorii zece ani şi ai înşirat o listă de vreo zece rânduri, care începea cu preşedinţia şi se termina cu dorinţa de a juca pe post de fundaş la San Francisco 49ers. Ţi-ai mai revizuit lista aceea?
Încă mă mai joc cu ideea de a candida la primăria oraşului în care locuim, Portland, în Oregon, dar, înainte să fac asta, ar trebui să scriu biografia în care să-mi recunosc public toate păcatele.
Foto şi lipeala pentru interviu: Events.