Tabu
BEAUTYPEOPLESlider

Pink i-a vopsit părul fiicei sale în albastru ca să sprijine o altă mămică celebră

Pink i-a vopsit fiicei sale părul albastru pentru a o susține pe Jessica Simpson, care a fost aspru criticată pe rețelele de socializare după ce și-a lăsat fiica în vârstă de 7 ani să-și vopsească vârfurile părului mov.

Cântăreața în vârstă de 39 de ani a publicat joi pe Instagram o fotografie cu Willow Sage, fiica ei în vârstă de 8 ani, surprinsă în timp ce se lăsa vopsită de mama sa. „Am auzit că oamenii s-au supărat pe Jessica Simpson că și-a lăsat fata în vârstă de 7 ani să își coloreze părul. Așa că ne-am gândit să vă arătăm ce am făcut ieri”, a scris Pink pe Instagram.

Pink a declarat astfel război „poliției părinților”, așa cum îi numește pe toți cei mult prea dornici să se implice în deciziile pe care celebritățile le iau referitor la proprii lor copii. Aceasta a pus și câteva hashtag-uri precum „păr albastru nu ne pasă” sau „luați-vă propriii copii”.

Vedeta a dezactivat apoi toate comentariile pentru a se asigura că trolii de pe internet nu vor putea să își exprime părerile negative cu privire la felul în care își crește copiii. Binețeles, postarea ei a inclus și hashtagul „uite mama, fără comentarii”.

Marți, Jessica Simpson a publicat o imagine cu părul vopsit al fiicei ei Maxi, coafură inspirată de personajul Mal, din franciza Disney Descendants, interpretat de actrița Dove Cameron.

 

View this post on Instagram

 

Inspired by The Descendants #901girl #MAXIDREW

A post shared by Jessica Simpson (@jessicasimpson) on

Comentariile negative au început imediat „De ce să începi să-i distrugi părul la o vârstă atât de fragedă?”, i-a spus un utilizator pe Instagram. „Nu-mi place deloc!!! Arăta mult mai bine înainte. Culoarea asta o face să pară mai matură decât este.”, i-a transmis altcineva sau „Nu este fiica ta mult prea mică pentru a-și vopsi părul?”, a fost un alt comentariu.

Jessica nu a luat în seamă comentariile negative și a fost susținută de o mulțime de personalități, inclusiv de hairstyliștii Jill Buck și Riawna Capri de la salonul în care Maxi și-a făcut părul.

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Minodora a izbucnit: “Noi, grasele, trebuie sa murim?”

Dragostea dureaza cat timp stii sa o intretii!

realitatea

Vedete nascute pe 4 septembrie!

realitatea

Abuzul verbal poate fi mai dăunător decât cel fizic. Iată 8 pericole!

Andreea Damian

N-ai să crezi cum arată acum iubitul Biancăi Drăgușanu

Tabu Tabu

Roșu. Fierbinte. Soare

realitatea

2 comentarii

Scrie un comentariu