Tabu
CULTURESlider

POSTER X POEM ⎥ Poezia ilustrată invadează capitala

Străzile pline de poezie ale Bucureștiului, de la metaforă la realitate. O colaborare creativă între ilustratori și poeți autohtoni a dat naștere mai multor serii de postere. Până pe 16 decembrie, unele dintre acestea pot fi admirate în fața Bibliotecii Metropolitane sau la Cărturești Verona. 

O explorare vizuală a artei poetice, POSTER X POEM este un proiect creativ care înlesnește întâlnirea dintre artiștii vizuali și poeții locali. Inițiat de studioul creativ Glitch Shop în 2019, cu o primă expoziție organizată în martie 2020, POSTER X POEM a lansat deja 3 serii de poster-poeme. 

O parte din ele se află expuse pe gardul din fața Bibliotecii Metropolitane de pe Strada Tache Ionescu 4 (Piața Amzei) și pe gardul de la Cărturești Verona. Expozița stradală a fost lansată pe 8 noiembrie, iar bucureștenii se vor putea bucura de cele 21 de poster-poeme până pe 16 decembrie 2020. Toamna aceasta marchează cea de-a treia ediție POSTER X POEM, ocazie cu care proiectul s-a extins și în alte 20 de locuri din București, respectiv în filialele de sectoare ale Bibliotecii Metropolitane.

POSTER X POEM promovează afișul ca mijloc ideal de comunicare în spațiul public și își propune să aducă poezia mai aproape de oameni. Parteneriatul cu Biblioteca Metropolitană facilitează extinderea proiectului către toate cartierele Bucureștiului, oferindu-le creațiilor o vizibilitate sporită.

CUSCREW X LUCA ȘTEFAN OUATU

„Ne-am dorit foarte tare ca expoziția POSTER X POEM cu numărul 3 să se întâmple până la finalul lui 2020, acest an excepțional. Credem că acum, mai mult ca oricând, e nevoie nu doar de poeme pe gardurile, pereții și ferestrele orașului, ci și de energia creativă care se naște când cuvintele întâlnesc imagini și creează ceva cu totul nou. Ne face o deosebită plăcere să invităm pe toată lumea să iasă la o plimbare prin Amzei, Verona sau celelalte locuri din cartierele Bucureștiului pentru a citi posterele și a vedea toate poeziile proiectului.”, a declarat Dan Stănescu, director de creație la Glitch Shop și co-fondatorul proiectului POSTER X POEM alături de Ioana Diaconu.

Artiștii și artistele au avut libertate totală să imagineze afișele celor 21 de poeme, dar le-a fost impusă o unică regulă: arta lirică a poeților contemporani să se regăsească integral în poster. Așa au luat naștere colaborări între perechi de artiști vizuali, designeri sau ilustratori și poeți/poete din spațiul cultural românesc. 

Cele 21 de perechi de artiști/artiste X poeți/poete sunt: Daniel Bere X Cătălin Șuteu, Sorina Vazelina X Krista Szöcs, Alexandra Poienari X Lorena Enache, Alina Marinescu X Monica Cure, Andrei Maceșanu X Diana Ilie, CUSCREW X Luca Ștefan Ouatu, Sasha Staicu X  Anastasia Gavrilovici, Lucian Moldovan X Răzvan Andrei, Andreea Cristea X Maria Miruna Solomon, Ciprian Robu X Emil Iulian Sude, Andrei Turenici X Gabriel Daliș, Sinopia X Iv Cel Naiv, Co+lor Studio Studio X Alex Văsieș, Laurian Bardoș X Ștefan Manasia, Ștefan Ciobotaru X Florentin Popa, Andrei Nicolescu X Julien Britnic, Bianca Mocan X Deniz Otay, Mădă Gârbea X Elena Morar, Bogdan Ceaușescu X Radu Andriescu, Miruna Modîlcă Belgun X Yigru Zeltil, Alice Stoicescu X Medeea Iancu.

LAURIAN BARDOS X ȘTEFAN MANASIA

Prin colaborarea cu AA+ –, o inițiativă artistică alternativă din Republica Moldova, care își concentrează activitatea în jurul culturii vizuale locale și de peste hotare, proiectul a ajuns și în Chișinău.

Dacă vă este prea frig să faceți o plimbare pentru a vedea posterele în realitate, le puteți găsi pe site-ul POSTER X POEM.

ARTICOLE SIMILARE

Cum a apărut Meghan Markle după anunțul dureros al avortului suferit în luna iulie

Andreea Damian

Poluarea ridicată poate duce la pierderea vederii

Andreea Damian

Barack Obama îți arată playlistul lui de vara aceasta

Andreea Damian

Ruby a îmbrăcat rochia de mireasă

Tabu Tabu

Lady Gaga și Bradley Cooper, împreună!

Andreea Damian

Femei dependente de jocurile de noroc – Un subiect Tabu?

realitatea

Scrie un comentariu