Tabu
HEALTHSlider

Povestea doctorului care a salvat mii de bebeluși cu o supă de morcovi

Doctorul Ernst Moro a fost un specialist austriac de excepție, ale cărui descoperiri a salvat mii de copii. S-a născut în 1874, în Ljubljana, Slovenia, țară care pe atunci făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. A studiat la Universitatea din Graz, Austria, iar ulterior a devenit profesor de pediatrie la Universitatea Heidelberg, Germania. Pediatria abia se dezvolta ca ramură medicală în Europa în acele vremuri, iar rata mortalității infantile era foarte mare, ajungând la aproape 25%. Unul dintre motivele majore pentru care mii de bebeluși mureau a fost diareea.

Doctorul Moro de la clinica de Pediatrie din Heidelberg a reușit să găsească o modalitate de a salva acei bebeluși, iar remediul său era simplu și genial în același timp. Supa de morcovi fiartă îndelung a oferit rezultate remarcabile ȋn tratarea diareei la copii. Încă din anul 1908, rata mortalităţii şi a complicaţiilor în rândul copiilor bolnavi de diaree a scăzut simţitor, supa dovendindu-se eficientă în toate tipurile de afecţiune.

Ingrediente

  • 500 gr. morcovi netrataţi chimic
  • 1 litru apă
  • 1 litru zeamă de legume sau 1 litru de apă în care s-au fiert
  • 3 gr. de sare

Mod de preparare

Morcovii curăţaţi de coajă se mărunţesc în mixer, după care se pun la fiert într-un litru de apă, lăsându-se astfel, o oră – o oră şi jumătate, până când lichidul scade la 300 ml. Se pasează totul şi se amestecă cu zeama de legume. Mod de administrare Supa se va administra copilului (cu vârsta de peste 6 luni) chiar de la debutul diareei – câte o lingură, de mai multe ori pe zi, în funcţie de cât vrea să mănânce cel mic. Pentru a fi proaspătă, se fierbe zilnic, tratamentul durând câteva zile.

Ulterior, studiile au arătat că oligozaharidele găsite în această supă de morcovi au împiedicat bacteriile să se lipească de pereții intestinali, oprind diareea. Cu timpul, acest remediu a fost înlocuit cu antibiotice și medicamente antidiareice.

În afară de supa de morcovi care salvează viați, există o mulțime de alte descoperiri ale lui Ernst Moro care au devenit repere ale pediatriei moderne.

  • a descoperit așa-numitul „reflex de îmbrățișare” sau reflexul Moro, care ajută la detectarea paraliziei cerebrale spastice la sugari.
  • a inventat termenul „primul trimestru” și a descris trăsăturile cheie ale acestei perioade de sarcină.
  • a dezvoltat un test simplu pentru piele pentru tuberculoză, care a fost utilizat până în anii 1960.
  • a descoperit că trupurile bebelușilor alăptați au luptat împotriva bacteriilor mai eficient în comparație cu copiii care erau hrăniți cu biberonul.

Doctorul Moro s-a retras de la Universitatea din Heidelberg în 1936 și a continuat să lucreze ca pediatru până în 1948.

ARTICOLE SIMILARE

Barcelona a scăpat de turiști: „Ne-am recuperat orașul, dar am moștenit un oraș fantomă”

Andreea Damian

Kanye West spune că șapca MAGA a lui Trump l-a făcut să se simtă ca Superman

Dora Constantinovici

Irina Rimes, dezvăluiri despre bărbatul din viața ei

Tabu Tabu

Ce promisiune făcută la 40 de ani și-a ținut Anca Țurcașiu în 2020

Tabu Tabu

Premiile Emmy 2021 | Serialele cu cele mai multe nominalizări

Andreea Damian

Regina ține o fotografie nemaivăzută cu Harry și Meghan în sufrageria de la Buckingham

Andreea Damian

2 comentarii

Scrie un comentariu