Nu putem măsura succesul – această combinație bizară de bucurie, bani, faimă, putere – folosind o scalăunică. Uneori înseamnă doar faimă, alteori numai putere sau bani. Ceea ce pare succes pentru unii, e doar un fleac pentru alții. E ca un caleidoscop cu cioburi colorate: cel care privește e și cel care își construiește imaginea.
Să luăm, de exemplu, episodul despre România realizat de emisiunea Top Gear și difuzat la BBC la mijlocul lui noiembrie. De la distanță, succesul acestei emisiuni se măsoară în cele 350 de milioane de spectatori care văd cât de spectaculos e Transfăgărașanul și care, poate, vor reține numele țării noastre. O reclamă pentru România care atinge de două ori mai mulți spectatori decât campania pe care Ministerului Turismului a făcut-o, via Eurosport, plătind un milion de euro. Însă pentru redactorul șef al revistei Top Gear România, Costin Giurgea, cel care i-a adus pe englezi în România, aceeași emisiune este o victorie personală. Una la care se va întoarce din timp în timp.
*
Într-o imagine din emisiunea Top Gear, Jeremy Clarkson, vedeta absolută a jurnaliștilor auto din lume, îmbrăcat în jeans și cu o cămașă albastru gri, se distrează cu colegul lui, Richard Hammond, și el în jeans albastru intens care par a fi aleși special pentru contrastul cu Ferrari-ul de care se sprijină. În spate e imaginea panoramică a Casei Poporului, în culori desaturate. Un tânăr intră în cadru anunțându-i căva veni Secretarul General al Camerei Deputaților.
– Jerremy știi care e obiceiul local, da?, sare Hammond râzând de lângă Ferrari.
– Care?
– Când saluți, îți duci mâna la șliț.
Clarkson și tânărul izbucnesc în râs.
Tânărul din cadru e Costin Giurgea. În cadrele următoare nu apare oficialul despre care se vorbește și nici Costin nu e prezentat, așa că secvența e bizară. Pentru spectatorii din cele 32 de țări în care se difuzează emisiunea, momentul poate fi cel mult unul amuzant, în linia în care cei trei prezentatori – Jeremy Clarkson, James May și Richard Hammond – fac mișto în fiecare săptămână de mașinile pe care le testează sau de locurile pe care le vizitează. Dar secvența se află în emisiune doar pentru că este un cadou pentru Costin. O răsplată a englezilor pentru efortul lui de a face posibil accesul în subsolurile Palatului Parlamentului, niciodată înainte filmate sau fotografiate, dar și un test drive pe Transfăgărășan.
Giurgea are 28 de ani, lucrează de 4 ani pentru Top Gear România și s-a străduit să-i convingă pe englezi să vină săfilmeze și aici, ca săle arate șefilor britanici că e un bun profesionist și merită să joace în aceeași ligă cu ei.
Numai căel nu a văzut emisiunea când BBC a difuzat-o.
*
Pe 15 noiembrie, Costin era la lansarea unui nou model BMW la Miami. Deși programul îl obliga să aleagă între plimbări cu masina pe Ocean Drive, o baie în ocean sau o relaxare în jacuzzi, mintea era în România. Åži-ar fi dorit să se teleporteze acasă, ca-n Star Trek, să fie cu prietenii și să comenteze aventurile lui Clarkson & co pe șoselele patriei. Seara a încercat să-și descarce emisiunea de pe net, n-a avut conexiune bună și-a trebuit săaștepte 6 ore. S-a culcat cu computerul deschis. Era așa de nerăbdător să afle ce a rezultat din filmarea pentru care lucrase aproape 2 luni, încât s-a trezit din oră în oră să vadă cât s-a descărcat din emisiune. Dar n-a așteptat să o aibă. Când s-a făcut o oră decentă în România, l-a sunat pe colegul de birou, Răzvan Bucur.
– Cum a fost? l-a luat la întrebări din prima secundă.
– Ai fost și tu în emisiune.
– Eu? Cu ce? Ce făceam?
În capul lui Costin s-a pornit o avalanșă de întrebări: „Ce naiba au pus? Ce caut eu în emisiune?”
Fusese alături de ei pe tot parcursul filmărilor, dar n-avea treabă cu ce apărea efectiv pe ecran. Era cel care avea grijă ca englezii să-și poată face treaba bine și-o făcuse cu aceeași concentrare și dorință de control al situației cu care scana acum în memorie secvențele în care ar fi putut fi în fața de camerelor de filmare. Furtuna era doar în mintea lui. Așa cum s-a întâmplat și în zilele în care englezii au fost la București.
*
În septembrie, pe parcursul celor 5 zile în care Clarkson, Hammond și May au fost la București, Costin a întâlnit multe situații care au declanșat tensiunea din mintea lui, dar le-a rezolvat pe toate cu calm. La filmarea de la Casa Poporului, producătorii englezi ceruseră discreție, dar datele zilei nu păreau să-l ajute. Televiziunile aveau subiectul sub nas, știau locul și ora filmării, paparazzi vroiau exclusivități și forțau nota. Cu toate acestea, în cele 3 ore de filmare, Costin a fost gazda perfectă, gata să obțină orice avea nevoie echipa – de la înlocuirea unui bec ars și până la spălarea culoarelor subterane.
Jurnaliștii au fost ținuți la distanță, echipa n-a fost deranjată nici măcar de reprezentații Palatului Parlamentului, iar filmarea a fost conform programului.
Simultan însă, Costin a trebuit să rezolve și detaliile filmării zilei următoare, aprobări pentru ca Transfăgărășanul să fie închis.
Seara s-a dus la cină cu Åžerban Barbato, publisherul Top Gear România, la Marriott. Întâmplător erau în același restaurant și Clarkson, Hammond și May. Le-au urat poftă bună, dar au preferat să stea la o altămasă.
Acolo, Åžerban i-a spus din nou povestea debutului revistei în România.
– Am sunat la 8 seara, la un număr de telefon luat dintr-o casetă redacțională și le-am zis: sunt Åžerban din România, vreau săaduc Top Gear aici.
– Åži-acum vedetele Top Gear sunt lângă noi, a zâmbit Costin.
– Think big.
Stăteau la câteva mese distanță de englezi și-și protejau succesul cu discreție bărbătească, fiecare în lumea lor; britanicii relaxați după o zi de muncă, românii nostalgici în fața visului împlinit. A doua zi, pe drumul către Transfăgărășan, Costin avea să primească una dintre cele mai frumoase lecții despre cum din lucrurile mici se construiesc momentele mari.
S-a întâmplat când echipa Top Gear se pregătea să filmeze cadre cu mașinile de test pe o șosea îngustă între două sate, dincolo de Dealu Mare. May conducea Lamborghini, iar in spatele lui veneau Clarkson în Aston Martin si Hammond în Ferrari. Din față a venit o Dacie, șoferul, un localnic din sat, n-a văzut mașina lui May și-a intrat în ea. Instinctele englezilor s-au ascuțit pe loc. În două secunde toate camerele au fost pornite, inclusiv cele din mașinile prezentatorilor. Clarkson a ieșit din mașină, a început să facă mișto de May și-au transformat totul într-un moment de emisiune. Câteva clipe mai târziu, un Renault Clio a venit lent. Era primarul care l-a apostrofat pe șofer.
Drumeagul îngust devenise așa de aglomerat încât nu se mai putea circula. Mintea lui Costin a început din nou să fiarbă„Am blocat drumul și n-avem aprobare, a apărut primarul. Ce fac?”. S-a dus la Clarkson.
– Hai săfacem loc să treacă mașinile și continuăm să filmăm.
– Mai întâi emisiunea, apoi drumul, i-a răspuns calm englezul.
Răspunsul l-a impresionat. Determinarea și concentrarea englezilor de a se dedica sută la sutămuncii lor, când sunt la filmare, a fost o frumoasă lecție de profesionalism. Își dorise să învețe de la ei când se implicase în proiect.
*
Pe 4 august, Costin a ajuns la birou pe la 11, ca într-o oricare altăzi. Åži-a deschis calculatorul și a găsit următorul mesaj.
From: Gavin Whitehead
Subject: BBC Top Gear TV
(…) Încerc să fac research în România și Europa de Est pentru un posibil film în noua serie a emisiunii. (…)
L-a sunat imediat pe Gavin, coordonatorul de producție al emisiunii Top Gear, care a început să-i explice.
– Am vrea să facem ceva mai exotic pentru seria 14. să-i punem pe prezentatori sa caute un drum la mama naibii, uitat de lume, într-o țară pe care nu am văzut-o.
– Aici e perfect. Transfăgărășanul.
– Dar cum e drumul? E bun, nu e bun, se merge, nu se merge?
– E cel mai tare. Hai să vătrimit niște poze.
A trimis un coleg pe Transfăgărășan și, peste câteva zile, le-a dat englezilor fotografiile povestindu-le nebunia lui Ceaușescu de a avea un drum strategic printre munți. Un drum construit cu multe victime, 40 de soldați conform cifrelor oficiale, peste 400 conform unor martori care au lucrat acolo.
Dar nu vroia să rateze șansa, așa că le-a mai trimis fotografii cu Casa Poporului, Vulcanii noroioși și Delta.
La sfârșitul lui august, englezii s-au hotărât: vin în România dacă pot face test drive pe Transfăgărășan și în subsolurile Casei Poporului. Înflăcărarea lui Costin s-a transformat în îngrijorare: dacănu obținea filmarea la Casa Poporului cădea totul.
A sunat rând pe rând la 9 din cei 15 deputați din Biroul Permanent al Camerei Deputaților, cu un monolog în care explica cât de vizionată e emisiunea și că va fi bine pentru imaginea României dacă va fi prezentată acolo. Cererea a fost aprobată în unanimitate, dar pentru Costin, a declanșat o altă criză.
Nu știuse că hotărârile Biroului Permanent sunt publice. Era în fața televizorului și un deputat citea, una câte una, destinațiile din desfășurătorul emisiunii. Filmarea care se vroia secretă, devenise ținta jurnaliștilor.
Lui Costin a început să-i sune telefonul. Zeci de ziariști, unii buni prieteni, îi cereau acces la englezi. I-a refuzat. Åžtia că discreția și reușita proiectului erau în mâinile lui. N-a ezitat să renunțe la odihnă și-a rămas intransigent. Aproape că uitase că, în urmă cu doar câteva luni, fusese la un pas de moarte.
*
La începutul lui 2009, Costin era în spital. Diagnostic: chist hidatic hepatic. În jurul ficatului avea o pungă cu lichid, un abces uriaș care trebuia operat.
– Tăietura o să fie mare, va fi foarte greu, i-a spus atunci Remus Nica, unul din medicii echipei care urma să-l opereze.
Față în față cu situația gravă în care se afla s-a gândit la momentele în care ar fi putut muri. De data aceasta mintea lui a declanșat un flashback. Åžoseaua umedă, stopul și motocicleta lui care nu s-a mai oprit în intersecție – a sărit din mers de pe ea. Saltul după minge în curtea școlii și gardul în care i s-a agățat piciorul – mușchiul coapsei i s-a sfâșiat. Fuga disperată după un coleg și gardul care i-a ieșit în față– urechea i-a fost despicată. Săritura în cap în gârlă, piatra de la fundul apei – durerea din coloană.
Apoi, în mintea lui s-a făcut liniște. Iar liniștea a coborât în corp. Limpede. Fără panică. Fără depresie. Åžtia că făcuse tot ce depinsese de el, era la cei mai buni medici. „Dacă nici ăștia nu fac operația, atunci n-o face nimeni.”
După operație, orice gest pe care-l făcea îl săgeta cu dureri crâncene. Era imobilizat în pat, avea stomacul despicat, drene care-i ieșeau din abdomen, o pungă care colecta sângele. Își spunea că e ca un borg din Star Trek, filmul pe care l-a văzut în cele două săptămâni petrecute în spital – 178 de episoade însumând 132 de ore.
A plecat din spital cu drenele și punga care colecta sânge și pe care a trebuit să o schimbe în fiecare zi, timp de o lună. Remus a venit aproape zilnic să, după ce i-a scos tuburile din abdomen, i-a spus:
– A fost cel mai grav caz de chist hidatic pe care l-a operat vreodată echipa doctorului Timaru.
După 2 luni, când s-a întors la birou, și-a propus să o lase mai ușor. Åžtia cât de mult se chinuise în zilele de după ieșirea din spital, însă când nu l-a mai durut operația, a uitat pur și simplu. Unicul martor al amintirii operației a rămas cicatricea. Dar experiența aceasta l-a ajutat să găseascăun răspuns care acum îi e călauză: „E incredibil cât de ușor uităoamenii”.
De asta, în dimineața când a găsit mailul lui Gavin, n-a avut nicio ezitare să se înhame la ceva nou. Nu s-a gandit nicio clipă că surescitarea sau efortul ar putea să-i dăuneze în vreun fel. Uitase, pur și simplu, tot ce ținea de operație. În plus își dorise tot timpul să vină englezii în Romania și de fiecare dată cand avusese ocazia, le trimisese un mail sau spusese o vorbă despre asta. dar, de teama unui eșec, nici măcar lui nu-și recunoscuse că ăsta e scopul final sau că s-ar putea chiar întampla ca ei să filmeze în Romania. Construia însă de patru ani oportunitatea asta.
*
Costin a început să lucreze pentru revista Top Gear la sfârșitul lui 2005. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să se bage în seamă cu cei de la Londra și săle ceară un brand book. Mai apoi a cunoscut toată echipa la prima conferință a edițiilor internaționale și a încercat timid să-i întrebe dacă nu cumva vor să facă și niște teste off road în Romania. Peste câteva luni l-au chemat la premiile revistei în Londra.
Era singurul dintre licențiați care fusese invitat și nu i-a venit să creadă. Urma să fie printre cei 80 de oameni, cei mai influenți din lumea auto. Acolo l-a întâlnit prima dată pe Clarkson care, când a auzit că e din România, l-a anunțat cu aroganța vedetei care le știe pe toate, căa fost și el la Budapesta, cândva. Apoi, a glumit:
–Dar nici măcar în Ungaria nu am avut ce face, că am coborât în aeroport, am mâncat un pic și după aia am zis: băi, nu ne place, hai să plecăm acasă.
Nu s-a lăsat impresionat de superioritatea lui Clarkson.
– Eu sunt din România, cu mine nu ai nimic de împărțit. E așa, undeva, departe.
Clarkson a izbucnit în râs și l-a privit prietenește. Atunci Costin a realizat că fără aroganța pe care o afișează, Clarkson n-ar putea face față presiunii la care e supus; lansări de cărți, filmări în diverse colțuri ale lumii, editoriale săptămânale în The Sunday Times și The Sun. Habar nu avea că, peste câțiva ani, cu ajutorul lui, vedeta englezilor va petrece 5 zile în România și va exclama, cu aceeași prietenie, în fața Transfăgărășanului: „E cel mai tare drum pe care l-am văzut vreodată.”
Costin Giurgea nu știa în urmă cu 11 ani că va ajunge jurnalist. Era elev la Buzău și îi plăceau mașinile. A trimis una din povestirile lui la o revistă de top din București care l-a anunțat că îl va publica. Era un puști de 17 ani al cărui instinct îi spunea: încearcă, vezi dacă se poate. Åži-avea curajul de a ținti direct sus. De fapt, așa a început totul.