Covorul roșu al Oscarurilor 2025 a fost, ca de obicei, un adevărat spectacol de eleganță și rafinament.
Printre ținutele de pe covorul roșu a atras atenția o creație unică, care a îmbinat eleganța modernă cu rafinamentul broderiei tradiționale românești. Motivele cusute manual și reinterpretate în cristale au adus un omagiu artei meșteșugărești din Transilvania.
Un moment special pe covorul roșu a fost apariția designerului de costume al filmului Nosferatu, Linda Muir, într-o creație semnată de designerul canadian de origine română Lucian Matis.
Pentru Oscaruri, Linda Muir a ales o ținută de seară specială, menită să aducă un omagiu filmului Nosferatu și să-i ducă stilul vestimentar la un alt nivel. Designerul canadian de origine română Lucian Matis a creat pentru ea o piesă unică, inspirată de elementele tradiționale românești.
„Povestea din Nosferatu ne poartă prin Transilvania, iar în timpul documentării și conceperii costumelor pentru personajele din 1838, din regiunile Hunedoara și Bucovina, am descoperit și m-am îndrăgostit de frumusețea broderiei tradiționale românești – un meșteșug încă viu, cu o semnificație profundă în cultura României”, a explicat Muir.
Deși în mod obișnuit, Linda Muir strălucește în spatele cortinei, dând viață unor costume memorabile, gala Oscarurilor a fost ocazia perfectă pentru ca ea să își aducă propriul simț estetic în lumina reflectoarelor.
„Trebuie să recunosc că nu eram deloc pregătită pentru numărul impresionant de evenimente festive generate de multiplele nominalizări pentru costumele din Nosferatu”, a declarat Muir pentru Vogue înainte de Oscaruri. „De obicei, aleg o singură ținută pe care o pot adapta pentru toate ocaziile: o rochie și un sacou lung de la brandul german Rundholz, Black Label, pe care le accesorizez diferit – fie cu o geantă Dries Van Noten sau Prada, fie cu pantofi Miu Miu sau Stuart Weitzman. Totuși, piesa mea preferată rămâne o cravată-bretea inspirată din 1838, realizată din mătase folosită chiar în film.”
Dar, de această dată, a optat pentru o ținută de excepție, cu o semnificație specială: „Pentru a celebra Nosferatu pe covorul roșu, Lucian Matis a creat o ținută care îmbină o siluetă modernă cu tehnici artizanale europene, integrând motive autentice de broderie transilvăneană realizate manual și motive autentice încrustate cu cristale. Mă simt precum aurul pur!”, a declarat Muir, făcând referire la rafinamentul și strălucirea ținutei sale.
Astfel, broderia tradițională românească și-a găsit locul pe una dintre cele mai prestigioase scene ale modei internaționale, reafirmându-și statutul de artă cu valoare atemporală.
Sursa: Tabu.RO