Tabu
LIFESTYLESlider

Prima instalație de compostare umană din lume se deschide în 2021, la Seattle

În luna mai a acestui an, Washingtonul a devenit primul stat american care legaliza compostarea corpurilor umane. Iar din 2021, Seattle va inaugura prima instalație de compostare umană, datorită Katrinei Spade, fondatoarea și CEO a Recompose, o companie care permite transformarea rămășițelor umane în compost ca alternativă de înhumare. Potrivit lui Spade, cadavrele pot fi transformate în teren fertil în 30 de zile.

Site-ul companiei Recompose explică avantajele reducerii organice naturale: „Prin transformarea rămășițelor umane în sol, reducem la minimum deșeurile, evităm poluarea apelor subterane cu lichidul de îmbălsămare și prevenim emisiile de CO2 de la incinerare și de la fabricarea de caschete, pietre și garnituri. Permițând proceselor organice să ne transforme corpurile și pe cele ale celor dragi într-o componentă utilă a solului, contribuim la consolidarea relației noastre cu ciclurile naturale, în timp ce îmbogățim pământul.”

În luna noiembrie, în jur de 75 de persoane au participat la ceea ce a fost descris de Seattle Times „O petrecere într-o casă funerară în care cadavrele nu vor fi arse sau îngropate, ci așezate în vase individuale pentru a deveni un compost curat, utilizabil.” De fapt, aceasta este și capacitatea maximă a instalației.

Având în vedere că va intra în vigoare în mai 2020, legea va permite caselor funerare să composteze cadavre, idee încurajată de Recompose ca mijloc de a asigura înmormântări ecologice în orașele și zonele urbane lipsite de cimitire. Mai multe persoane caută să-și reducă amprenta de carbon pe fondul preocupărilor tot mai mari cu privire la efectele schimbărilor climatice.

Bazându-se pe înmormântările verzi, unde rămășitele umane sunt adesea îngropate în zonele împădurite pentru a se descompune, procesul de compostare umană prevede plasarea cadavrelor în vase refolosibile acoperite cu bucăți de lemn, lucernă și fân și așezate în niște capsule hexagonale. Temperatura cadavrului este reglată într-un mediu aerisit, ceea ce permite bacteriilor care apar în mod natural să descompună corpul pe parcursul a patru până la șapte săptămâni. Defunctul este apoi înapoiat persoanelor dragi sub formă de compost, limitând amprenta de carbon prin incinerări și înmormântări tradiționale.

Compania va practica un preț de 5.500 de dolari pentru serviciile sale, în timp ce o înmormântare verde în statul Washington costă în medie aproximativ 6.000 de deolari. De cealaltă parte, incinerarea costă 1.000 și 7.000 de dolari în timp ce o înmormântare tradițională ajunge la 8.000 de dolari.

De asemenea, unele rămășițe vor fi donate unui proiect pentru conservarea unor terenuri din statul Washington.

ARTICOLE SIMILARE

Anca Dumitra, primele declarații după ce a anunțat că e însărcinată

Andreea Damian

Naomi Campbell, însărcinată? Modelul pune capăt speculațiilor cu o dovadă de necontestat

Andreea Damian

Fiica lui Johnny Depp a pozat sexy alături de Pamela Anderson

Andreea Damian

Veste neplăcută pentru românii care și-au planificat vacanțe în Grecia

Andreea Damian

Anda Adam, mesaj pentru cârcotașii care o fac grasă: „Ascultă și bagă la cap”

Andreea Damian

Theo Rose a dezvăluit motivul pentru care nu poartă inelul de logodnă

Andreea Damian

Scrie un comentariu