Tabu
PEOPLESlider

Primele declarații ale lui Ștefan Bănică despre experiența de a urca pe scenă cu fiul său

De multe ori îndrăgitul actor, cântăreț și vedetă de televiziune a urcat pe aceeași scenă împreună cu fiul lui, Radu Ștefan. Ștefan Bănică vorbește de multe ori despre aceste experiențe chiar și în emisiunile de televiziune pe care le prezintă sau unde este jurat.

stefan-banica-jr-si-fiul-luiImpresionat de apariția pe scena concursului muzical unde este jurat a unui cuplu format din mamă și fiică, Ștefan Bănică nu a putut să nu facă o comparație cu el și fiul său. ”Pot să îți spun, ca părinte și copil care a cântat alături de tatăl, dar și de fiul lui, că senzația protectoare pe care tu o ai față de fiica ta nu te ajută întotdeauna. Taică-miu nu a avut chestia asta și îi mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că m-a ajutat enorm! Pe scenă nu mai e copilul, ci partenerul meu! Lucrul acesta am vrut să îl simt și eu vizavi de fiul meu anul trecut, într-un concert la Sala Palatului și, cu tot instinctul patern, l-am lăsat să se descurce și sunt mândru de ceea ce a făcut”, a declarat Ștefan Bănică.

ARTICOLE SIMILARE

Dwayne Johnson, cel mai bine plătit actor din lume în 2019

Andreea Damian

Divorț răsunător în România! Un cunoscut actor și-a părăsit soția înainte de Crăciun, după 20 de ani de căsnicie

Andreea Damian

Retrospectivă: Cele mai frumoase nunți de celebrități în 2020

Andreea Damian

Moduri neconvenționale de a face față căldurii dacă nu ai aer condiționat

Andreea Damian

Cele 8 alimente de evitat în timpul menopauzei

Andreea Damian

Pescărușii, un mare pericol pentru oameni. Avertismentul cercetătorilor

Andreea Damian

Scrie un comentariu