Tabu
LIFESTYLESlider

Prințul Louis va fi botezat azi, o zi specială pentru Regina Elisabeta a II-a

Ziua de 9 iulie, data la care va fi botezat Prințul Louis, născut la 23 aprilie, are o semnificație deosebită pentru Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Botezul coincide cu aniversarea logodnei suveranei britanice și a Prințului Philip – cei doi și-au anunțat logodna pe 9 iulie 1947, pe când regina avea doar 21 de ani.

Povestea de dragoste dintre Regină și soțul ei este foarte emoționantă. Cei doi s-au întâlnit cu opt ani înainte, când familia prințesei Elisabeta a vizitat Colegiul Naval Regal din Dartmouth. La scurt timp aceștia au început să-și trimită scrisori. Deși moștenitoarea tronului avea doar 13 ani, ea s-a îndrăgostit repede de Prințul Philip.

Prințul Philip avea titluri grecești și daneze, dar rudele sale au fost exilate din Grecia când era doar un copil. Problemele financiare și de familie l-au determinat pe Prințul Philip s-o ceară în căsătorie pe regina Elisabeta în secret, în anul 1946. Dar tatăl ei, regele George, i-a obligat să aștepte un an până să anunțe public logodna lor. Printul Philip a renunțat la titlurile sale străine, s-a convertit la anglicanism, și a luat numele familiei regale britanice Mountbatten pentru a se căsători cu viitoarea regină a Angliei.

Cuplul s-a căsătorit pe 20 noiembrie 1947 în Westminster Abbey din Londra. Regina Elisabeta a II-a (92 de ani) și Prințul Philip (97 de ani) au împreună 4 copii, 8 nepoți și 7 strănepoți.

Prințul Louis, al treilea copil al Ducilor de Cambridge, va fi botezat la Capela Regală de pe domeniul Palatului St. James din Londra. Micuțul de aproape 3 luni va fi creștinat de Arhiepiscopul de Canterbury.

ARTICOLE SIMILARE

Oamenii de știință creează materiale care pot fi reciclate din nou și din nou – sfântul Graal al plasticului

realitatea

O alta diva il ataca pe dr. Marek, cel care a denuntat-o pe Zavo: “Mi-a pus proteza invers, de m-am urcat pe pereti de durere”!

Ce discuta femeile si barbatii la bere

Soții Obama, cele mai frumoase declarații de dragoste la împlinirea a 26 de ani de căsătorie

Andreea Damian

Doliu la Vocea României. A murit profesoara de canto Gabriela Duțescu

Andreea Damian

E sigur să faci sex în timpul pandemiei de coronavirus? Experții ne lămuresc

Andreea Damian

Scrie un comentariu