Tabu
Image default
PEOPLE Slider

Prinţul Philip a murit la vârsta de 99 de ani. Era cel mai longeviv prinț consort al Marii Britanii

Prinţul Philip a încetat din viață, vineri, 9 aprilie, la vârsta de 99 de ani. Anunțul decesului a fost făcut de casa regală britanică. „Cu durere profundă, Majestatea Sa Regina a anunțat moartea iubitului ei soț, Alteța Sa Regală, Prințul Philip, Duce de Edinburgh. Alteța Sa Regală a murit în pace în această dimineață la Castelul Windsor”, potrivit declarației Palatului Buckingham.

Prințul Philip a avut mai multe probleme de sănătate și a fost internat recent în spital, unde a petrecut o lună. Acesta a fost internat pe 16 februarie, după ce s-a simțit rău. Ulterior a suferit o procedură pentru o afecțiune cardiacă pe care o avea. A petrecut 28 de nopți în spital, cea mai lungă perioadă de spitalizare din viața lui, potrivit BBC.

Motivul exact al internării inițiale nu a fost dezvăluit, dar Palatul Buckingham a spus la acea vreme că nu avea legătură cu COVID-19.

Cel mai longeviv prinț consort al Marii Britanii

Prințul Philip, duce de Edinburgh, conte de Merioneth şi baron de Greenwich, cunoscut şi sub numele Philip Mountbatten, s-a născut pe 10 iunie 1921 în Corfu, Grecia, şi a deţinut titlul de prinţ al Greciei şi Danemarcei. Atunci când avea vârsta de 18 ani, unchiul lui, regele Greciei, a fost obligat să abdice, iar tatăl lui a fost expulzat din ţară, după Războiul greco-turc. Alături de părinţii şi cele patru surori ale lui, Philip a fugit din Grecia la bordul unui vas al armatei britanice.

După ce a ajuns în Marea Britanie, a fost trimis în Scoţia pentru a învăţa mai întâi la şcoala Gordonstoun, în apropiere de Elgin, iar apoi, din 1939, a studiat la Royal Naval College din Dartmouth, Anglia. Din ianuarie 1940 până la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a luptat pentru Marina britanică în mai multe bătălii navale care au avut loc în Marea Mediterană şi în Oceanul Pacific.

Pe 28 februarie 1947, Philip a devenit cetăţean britanic şi a renunţat la drepturile sale la tronurile Greciei şi Danemarcei, adoptând totodată numele de familie al mamei sale, Mountbatten. În acea perioadă a cunoscut-o pe actuala suverană, pe atunci prinţesa Elisabeta. Căsătoria lor a avut loc la Westminster Abbey pe 20 noiembrie 1947. În ajunul nunţii regale, prinţul Philip a primit titlul de Alteţă Regală, alături de cele de baron de Greenwich, conte de Merioneth şi duce de Edinburgh.

Prinţul Philip şi-a continuat serviciul activ în cadrul Marinei Regale, comandând fregata Magpie, până la ascensiunea pe tron a reginei Elisabeta a II-a pe 6 februarie 1952. Începând de la acea dată, prinţul a însoţit-o pe suverană în activităţile sale oficiale şi publice. A participat în medie la 350 de angajamente oficiale pe an în numele casei regale. În 1957 a primit titlul de prinţ al Marii Britanii, iar în 1960 numele lui de familie a fost combinat în mod oficial cu numele de familie al reginei, devenind Mountbatten-Windsor şi fiind atribuit de atunci membrilor cu ranguri mai mici în ierarhia familiei regale britanice.

El a doborât în 2009 recordul de longevitate al consorţilor monarhilor britanici, deţinut până atunci de Charlotte, soţia regelui George al III-lea. În 2011, pentru a sărbători momentul în care soţul ei a împlinit vârsta de 90 de ani, regina Elisabeta a II-a a acordat titlul de Lord Mare Amiral al Marinei Regale. În mai 2017, Palatul Buckingham a anunţat că prinţul Philip, care a fost unul dintre cei mai activi membri ai casei regale, participând la peste 22.000 de apariţii individuale la diverse evenimente, urma să renunţe la angajamentele sale publice începând din luna august. Ultimul eveniment public individual al prinţului Philip datează din 2 august 2017. De atunci, el a continuat totuşi să o însoţească pe regina Elisabeta a II-a la aumite evenimente oficiale.

ARTICOLE SIMILARE

DAFT PUNK ⎢ Două casete din 1995, găsite într-un club din Avignon

Ciocîrlan

Fotografie rară cu fiica lui Paul Walker. Primul selfie după 5 ani de la decesul actorului

Andreea Damian

De la Gucci la Beyonce – cum a fost cucerită moda de costumul roz

realitatea

Linda Hamilton revine în rolul lui Sarah Connor. Prima imagine cu ea în Terminator 6

Andreea Damian

Șerban Copoț va deveni a treia oară tată în câteva zile

Tabu Tabu

Meghan Markle a dezvăluit un indiciu despre sexul bebelușului ei

Andreea Damian

Scrie un comentariu