Tabu
Image default
PEOPLESlider

Probleme în cuplu? Gina Chirilă și Bogdan Vlădău, pe drumuri diferite

De ceva vreme, fostul fotomodel Gina Chirilă organizează o serie de retreaturi spirituale în țări precum Mexic sau Peru. Cu această ocazie, este plecat de acasă o lungă perioadă și nu poate lua legătura cu familia.

Blondina susține că ea și soțul ei Bogdan Vlădău sunt foarte deschiși unul față de celălalt și își oferă libertate, așa că vacanțele separate nu sunt un impediment pentru ei. Dimpotrivă, chiar le fac bine.

„Voi pleca cu fetele în sudul Franței vara aceasta. Nisa, Cannes, Monaco, Saint Tropez. O să ne organizăm și vedem, dar cert este că vreau să ne simțim bine. Eu și Bogdan ne oferim libertate unul altuia. Mi se pare foarte important și pentru bunăstare să pleci, să ai grijă de tine ca să fii ok după în familie. Să nu uităm lucrul acesta. O să petrecem și timp în familie în vara aceasta.

A existat gelozie din partea mea la începutul relației. Acum îmi place să spun că m-am maturizat și văd altfel lucrurile. Învăț să fiu relaxată din toate punctele de vedere”, a declarat Gina Chirilă, pentru Fanatik.ro.

„Nu este foarte grea distanța, dacă ne înțelegem și vorbim înainte. Libertatea trebuie oferită într-o relație. Nu sunt un exemplu, fiecare face ce simte, nu e nimic greșit dacă cineva nu este de acord cu asta, dar mie mi se pare normal să avem parte de libertatea noastră.Rolul de mamă este cu suișuri și coborâșuri. Este frumos, dar este și greu. Este în „valuri”, să spun așa… Ea îmi ocupă cel mai mult timp, parenting-ul îmi ocupă timp… În câteva zile va împlini 3 anișori și vom petrece în familie.Sfatul pe care pot să îl dau tinerelor care vor să urmeze calea aceasta este să nu renunțe la educație, să nu creadă că dacă ești model nu trebuie să ai ceva în cap pentru că la sfârșitul zilei tu trebuie să iei deciziile și o decizie luată greșit te costă, cumva, tot parcursul vieții. Să nu renunțe la educație, să nu renunțe la a se descoperi pe ele, de a se autodepăși. Nu mi se pare că modelling-ul anulează educația, părerea mea”, a mai spus Gina Chirilă.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Iulia Vântur, prima reacție după anunțul despărțirii de Salman Khan

Andreea Damian

Premieră LIVE ⎢ «Grand Hotel Pasărea Retro» de Radu Afrim

Ciocîrlan

Istoria Haute couture în cifre

Andreea Damian

Anamaria Prodan rupe tăcerea: MOMENTUL în care Reghe și-a ieșit din minți și a atacat-o! “M-a amenințat că a pregătit niște nenorociri cumplite, că o să ne omoare!”

Tabu Tabu

Puya, prins drogat la volan. Rapperul s-a ales cu dosar penal

Andreea Damian

Când își lansează Meghan Markle propriul podcast pe platforma Spotify

Andreea Damian

Scrie un comentariu