Tabu
CULTURELIFESTYLEPsihologieSlider

Profesoara care vrea armă: Țiganii, ungurii, arabii dacă nu se pot controla pot ieși din clasă

O profesoară de Tehnologie din București a amenințat că îi va împușca pe părinții elevilor cărora le predă pentru că sunt agresivi. Ea are un regulament special pentru copiii cărora le predă (clasele V-VIII) în care e specificat la punctul 4, așa: „Țiganii, ungurii, arabii, dacă nu se pot controla și nu vor să aplice aceste reguli la ore pot ieși din clasă (cu absențele corespunzătoare) și se pot duce la sfârșitul anului la Inspectoratul Școlar să îi treacă numai cu note de 10 în toamnă așa cum au procedat până acum.” Wow 2019, wow! La ce fel de reguli se referea? Păi prima este aceasta: „Părinții sunt excluși în totalitate de la ore și în special cei care lucrează în construcții.”

Chemată la emisiunea Acces Direct de la Antena 1, profesoara nici măcar nu încearcă să se scuze, ba mai mult, explică ce este cu acel „etc” în care include toți ceilalți elevi care nu sunt români. Emisiunea a continuat în acest ritm, cu profesoara care și-a jignit în mod repetat elevii și pe părinții acestora. Concediată în 2018 pentru comportament abuziv, profesoara a revenit la catedră în urma unui aviz pozitiv dat de un medic psihiatru (nu se știe cum și în ce condiții). În 2018 îi amenința pe copii cu pistolul cu bile și cu cuțite. „Întotdeauna a ameninţat cu pistol cu bile. Că are pistol cu bile pentru cei din băncile din faţă, cuţite pentru cei din spate.”, reclama atunci mama unui elev.

Aceasta a repetat și săptămâna trecută că părinții sunt prea agresivi la adresa ei și intenționează să își achiziționeze o armă letală pentru autoapărare. Deși conducerea școlii nu este de acord cu acest lucru (wow, deci cum ar fi dacă și ăia ar zice că e ok), profesoara de tehnologie dorește să dețină și un dulap cu arme în incinta școlii unde învață mai mulți elevi. În timpul emisiunii a intrat în direct părintele unui copil care fusese anul trecut elevul Mihaelei Cioc și care a spus că aceasta i-a jignit și stresat copilul în nenumărate rânduri iar el dacă ar fi prins-o asupra faptului ar fi omorât-o. Evident că profesoara minune a reacționat spunând că iată, acesta este exact motivul pentru care vrea să aibă o armă la școală. Dialogul suprarealist dintre profesoară și restul invitaților plus moderatoarea emisiunii – Mirela Vaida a încetat doar în momentul în care moderatoarea s-a supărat că doamna profesoară a spus că generațiile de copii needucați au fost creați de emisiuni ca Acces Direct. Pentru acest lucru ea a fost dată afară din emisiune și nu pentru că a repetat că urăște minoritățile sau că i se pare firesc să se apere de copii și de părinții acestora cu o armă letală.


După anul trecut când a disperat o școală întreagă ea a reușit să se întoarcă în sistem, pentru că legea îi permite să ocupe un post de suplinitor, având în vedere că a obţinut o notă mare la titularizare. Mihaela Cioc, profesoara de tehnologie, ar trebui să predea anul acesta în două şcoli din Bucureşti, Școala Gimnazială 206 și Liceul Teoretic Traian.

Autoritățile spun că trebuie luate măsuri dar nu se știe ce fel de măsuri să se ia

Florin Lixandru, fost inspector general pe Bucureşti, acum secretar de stat în Ministerul Educaţiei spune că în acest context, unde există şi dovezi, consideră că direcţiunea şcolii are toate probele necesare pentru a demara o comisie de cercetare disciplinară. Ioana Neacşu, inspector general ISMB declară și ea: „Nu putem fi sub nicio formă de acord cu un caracter lipsit de etică. Prin urmare, la nivelul instituţiilor de învăţământ la care dumneaei este angajată, cred, sper că se vor demara cercetări disciplinare”. Observați că nu e sigur, ea „crede și speră” că se vor demara cercetări disciplinare.

Toate acestea se întâmplă după ce, la începutul lunii septembrie, în primele zi de școală o profesoară din județul Satu Mare a fost reținută pentru 24 de ore după ce a atacat doi copii, în vârstă de șase ani, de la clasa pregătitoare, cu spray lacrimogen. Cred că trebuie să ne bucurăm în aceste condiții că cei mici au avut noroc pentru că ea nu avea pistol. Dacă citiți comentariile din subsolul filmulețelor puse pe Youtube veți avea parte de multe surprize neplăcute. Sunt oameni care-i iau apărarea profesoarei și nu știu dacă am citit recent ceva mai trist și scârbos în același timp în materie de reacții la ce se petrece în sistemul de învățământ actual.

Înainte ca profesoara să părăsească definitiv platoul emisiunii Acces Direct, moderatoarea a apucat să le ceară autorităților din sistem ca cineva să facă ceva în legătură cu profesoara. După 10 ani în care a predat în diverse școli în care a terorizat generații întregi – fără a deține evaluare psihologică de ani buni de zile, practic la limita legalității. De ce spun asta? „Potrivit actualei Legi a Educaţiei Naţionale, în situaţii de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală, conducerea unităţii sau a instituţiei de învăţământ poate solicita, cu acordul consiliului de administraţie, un nou examen medical complet. Aceeaşi prevedere se aplică, în mod similar, funcţiilor de conducere, de îndrumare şi de control, precum şi personalului din unităţile conexe învăţământului”, precizează reprezentanţii Ministerului Educaţiei. Cu alte cuvinte, dacă directorul solicită testarea psihologică, profesorii sunt obligaţi să o facă, dacă directorul nu o solicită, nu o fac.

Teoretic există teste psihologice care să depisteze derapajele, practic ele sunt prea scumpe și nu se fac

Testele sunt foarte scumpe căci din link în link, ajungi să afli că pentru a avea examene psihologice relevante trebuie să apelezi la o firmă din Cluj, singura care a câștigat licitația pentru elaborarea de astfel de teste, dar pe care le livrează contracost. Și nu e deloc ieftin. „La noi nu se folosesc aceste baterii de teste pentru că sunt foarte scumpe. Din ce cunosc, un astfel de set de teste poate costa şi peste 10.000 de lei, în funcţie de numărul beneficiarilor”, explica vicepreşedintele Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa, prof. Ion Popescu, încă de anul trecut.

În realitate, el spune că examinările făcute în prezent sunt superficiale – „uneori se fac de formă, pentru că şcolile, în loc să beneficieze de contracte cu cabinete de Medicina Muncii, ajung ca testările să fie date de psihologii şcolari care le duc apoi spre verificare la Medicina Muncii. În plus, nici până acum nu au fost elaborate teste specifice pentru fiecare categorie de personal.„

Cabinete de Medicina Muncii care să verifice și să aprobe aceste teste se găsesc practic la orice colț de stradă căci e plin de clinici private care eliberează astfel de aprobări, unele chiar se laudă că-ți eliberează fișa pe loc. Și atunci ajungem la cazuri ca cel de mai sus și la o constatare amară ca cea a prof. Ion Popescu prof. Ion Popescu. „Cred că dacă s-ar face un test psihologic serios pe profil specializat pentru cadrele didactice, mai mult de 30% din profesori ar pica.”

ARTICOLE SIMILARE

CHA CHA LITIX! Episodul 94. Marea experiență a lui Burleanu în fotbal e… mini

realitatea

Începe noua ediție din programul Rabla 2023. Prima de casare de anul acesta

Andreea Damian

Ce este tehnica strobing în machiaj și cui i se potrivește?

Andreea Damian

JOHNNY DEPP s-a insurat! Detalii neasteptate! Cine e nevasta! FOTO!

realitatea

Berlinala 2022 | Au fost anunţate filmele din competiție

Andreea Damian

Rihanna, spectaculoasă și însărcinată la Oscar 2023

Andreea Damian

Scrie un comentariu