Home > Lifestyle > Programul complet al nunții dintre Prințul Harry și Meghan Markle

Programul complet al nunții dintre Prințul Harry și Meghan Markle

prințul harry

Întreaga planetă așteaptă cu sufletul la gură detalii complete despre ziua nunții dintre Prințul Harry cu actrița americană Meghan Markle. În cele din urmă, Palatul Kensington a împărtășit presei programul și calendarul complet pentru ziua cea mare. Publicul este invitat pe 19 mai să ia parte la eveniment începând cu ora 9.00 (ora locală), când lumea ar trebuie să îănceapă să se adune în zona Castelului Windsor, pentru a celebra ceremonia religioasă.

Programul care include detalii privind sosirea primilor oaspeți la Castel până la petrecerea privată organizată de socrul cel mare, Prințul Charles, va putea fi consultat mai jos.

De asemenea, evenimentul va putea fi urmărit în direct și din România, prin E! Entertainment care, începând cu ora 12.00 (ora Românie), va transmite „E! Live From The Royal Wedding”, o transmisiune de cinci ore în direct, de la Castelul Windsor, găzduită de expertul în cultură pop Giuliana Rancic, celebrity fashion stylist Brad Goreski, expertul regal E! News Chief Correspondent Melanie Bromley și prezentatoarea E! din Regatul Unit, Sarah-Jane Crawford.

Ora 9.00

Publicul începe să sosească în zona Castelului Windsor, pentru a viziona evenimentul.

Orele 9.00-11.00

Invitații de nuntă sosesc la faimosul Turn Rotund al castelului cu autocarul și intră în capela St. George pe la intrarea sudică.

Ora 11.20

Membrii familiei regale încep să sosească și să intre pe la Capela Galileii, unii pe jos, alții cu mașina.

Ora 11.45

Probabil, în acest timp, Prințul Harry și fratele său, Ducele de Cambridge, ajung la Capelă, probabil pe jos, trecând prin fața a mii de spectatori invitați în zona castelului.

Ora 11.55-11.59

Conform protocolului, Regina Elisabeta a II-a va fi ultimul membru al familiei regale care va sosi la Capela St. George.

Ora 11.59

Mireasa sosește cu mașina, cu câteva dintre domnișoarele sale de onoare și cu părinții ei, și va intra în Capelă pe la intrarea vestică, și va străbate mulțimea de oameni pe Long Walk. Mama sa va intra pe la Capela Galileii, împreună cu ceilalți membri ai familiei regale, în timp ce socrul mic, Thomas Markle va intra în capelă pe aceeași ușă cu fiica sa, Meghan.

Ora 12.00

Începe ceremonia religioasă, care va fi oficiată de David Conner, decan de Windsor, şi de arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, și care va dura o oră.

Ora 13.00

După ceremonie, mirii vor ieși din Capelă pe poarta de Vest , după care vor pleca într-o procesiune . Cei doi vor traversa Londra într-o caleașcă trasă de cai, escortată de un regiment de cavalerie al Casei regale, apoi vor reveni la Windsor pentru recepţie. Din caleașca descoperită, proaspeții însurăței vor putea fi văzuţi și vor avea ocazia să salute mulţimea adunată pe străzi.

Ora 19.00

Mirii părăsesc castelul Windsor pentru recepția de seară găzduită la Frogmore House.

 

 

Articole asemanatoare
meghan
Regina i-a cerut lui Meghan să ia lecții despre cum să fie ducesă
meghan markle
Motivul bizar pentru care Meghan e nevoită să facă o reverență în fața lui Kate
meghan markle
Cum a arătat Meghan Markle la prima sa apariție publică în calitate de ducesă
meghan markle
Meghan Markle, acuzată că a copiat rochia de mireasă

Loading...

Programul complet al nunții dintre Prințul Harry și Meghan Markle

by Andreea Damian   2 min
1