Tabu
HEALTH

Provocarea Paracetamol de pe TikTok îi alarmează pe medici

O nouă provocare „Paracetamol Challenge” circulă în prezent prin rețele sociale, condus în special de Tik Tok. 

Aceasta presupune înghițirea cât mai multor comprimate de paracetamol pentru a le testa rezistența și a afla cine va rămâne cel mai mult timp în spital. 

Dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu, medic primar Cardiologie şi Medicină Internă la Spitalul Clinic De Urgenţă Floreasca din Bucureşti, fost preşedinte al Societăţii Române de Cardiologie, trage un semnal de alarmă cu privire la provocarea cu paracetamol de pe TikTok. 

Medicul Gabriel Tatu-Chiţoiu dezvăluie că primit atenționarea unui medic din Franţa, cu privire la pericolul acestei provocări. 

„Aceasta intoxicație cu paracetamol este prima cauză transplant hepatic de origine medicamentoasă în Franța. Semnele supradozajului cu paracetamol depind de doza ingerată și de condițiile de sănătate preexistente. Ele pot apărea până la 48 de ore după ingestie, pot fi minim simptomatice sau pot provoca greață, vărsături și dureri de stomac. Când supradozajul este semnificativ, pielea poate căpăta o nuanță mai galbenă (icter), semn de afectare a ficatului. Dacă aveți cea mai mică îndoială dacă copilul dumneavoastră a participat la această provocare, vă recomandăm să sunați cât mai repede la 112”, arată mesajul postat de medicul român. 

Potrivit swissinfo.ch, mai multe cantoane din vestul Elveției avertizează împotriva periculoasei „Paracetamol Challenge”, răspândită în prezent pe rețelele de socializare, cum ar fi TikTok. Tinerii se provoacă reciproc să ia doze mari de analgezic paracetamol – adesea cu consecințe fatale.  Autoritățile sanitare au avertizat populația cu privire la riscurile acestei practici.

Paracetamolul este unul dintre cele mai frecvent utilizate analgezice din lume. Ingredientul activ este conținut în numeroase medicamente precum Paracetamol-Mepha, Dafalgan, Panadol, Neocitran, Algifor și altele.

Toxicitatea ingredientului activ poate duce la insuficiență hepatică severă în cazul utilizării incorecte și poate fi chiar fatală în caz de supradozaj. Primele semne de otrăvire pot să nu apară decât după 24 până la 48 de ore de la ingestie. Semnele de otrăvire includ dureri abdominale, greață, probleme de coordonare și piele galbenă.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Cum ne putem proteja împotriva căpușelor și a bolilor transmite de acestea

Andreea Damian

Nu oferi flori unei femei stângace! S-ar putea să nu-i simtă mirosul

Andreea Damian

Femeile au nevoie de două ori mai multe toalete decât bărbații, spun experții în domeniul sănătății

Andreea Damian

Controversă medicală: cățelușii pot îmbolnăvi oamenii?

Andreea Damian

Serviciul britanic de sănătate o acuză pe Gwyneth Paltrow că vinde produse periculoase: „E o șarlatană”

Andreea Damian

Cum să-ți păstrezi urechile curate mai mult timp

Andreea Damian

Scrie un comentariu